Astăzi începe la Bruxelles un summit al disperării. O tentativă de salvare de la dezintegrare a Europei unite (mă rog, atât cât a mai rămas din ea şi din planurile roze de până ieri).
Merkel şi Sarkozy se dau de ceasul morţii să impună nişte măsuri de disciplină financiară.Şansele de reuşită sunt însă mai mici decât dobânzile de odinioară la creditele care acum scufundă lumea. Nu există ţară din zona euro care să nu găsească ceva de obiectat. Ca acum cinci veacuri, la Constantinopol: cetatea e înconjurată de turci, iar înţelepţii se ceartă pe sexul îngerilor. Summit-ul de la Bruxelles seamănă cu o respiraţie gură la gură făcută unui sinucigaş care a luat Verde de Paris: cu cât sufli mai mult, cu atât rişti să te otrăveşti şi tu. Toate eforturile de redresare a Europei se întorc împotriva Germaniei şi Franţei. Degradarea ratingului de ţară pentru amândouă pare inevitabilă. Lumea întreagă se deteriorează într-un ritm uluitor. Echilibrele de odinioară, pe care se sprijinea bruma de stabilitate, cad unul câte unul ca pietrele de domino. Iată aşa-zisele revoluţii arabe! Peste noapte, haosul şi incertitudinea s-au instalat acolo unde până ieri era linişte. Sub pretextul unor mişcări spontane, s-a ajuns din lac în puţ: nici vorbă de mai puţină tiranie şi corupţie, nici vorbă de mai multă democraţie! În schimb, s-au instaurat babilonia şi debandada. Au fost măturaţi de la putere nişte dictatori siniştri ca Mubarak sau Gaddafi, dar care prin forţă menţineau un echilibru pentru care tot Occidentul le era recunoscător, încât unii le pupau mâinile şi îi lăsau să-şi pună cortul pe bulevard. În locul lor au venit nişte clici, cu nimic mai breze, doar că mai hămesite şi mai lipsite de autoritate. Ori nişte islamişti fanatici şi imprevizibili, care pot arunca lumea în aer. Straniu: lupta globală a Occidentului împotriva terorismului şi pentru democratizare a dus la instaurarea unor regimuri cu care Bin Laden s-ar fi aliat bucuros. Asistăm la o vânătoare de conflicte: ca în Fahrenheit 451, pompierii, în loc să stingă focurile, le aprind. Nici o sămânţă de scandal nu e lăsată neînteţită. Nici o tensiune, neîntreţinută. Nici o angoasă, nealimentată. Colegul meu Silviu Sergiu are dreptate să afirme că presa toarnă gaz peste foc. Doar că presa, de aici şi de aiurea, oricât de perversă, de însetată de sânge şi de apocaliptică, este doar o palidă oglindă a unei realităţi din ce în ce mai catastrofice. Mass media fuge gâfâind ca să ţină pasul cu mizeria contemporană, încercând să facă din istoria propriei dispariţii o ultimă poveste de succes, care să se vândă bine. Un ferpar best-seller!
Cu 4 lustri în urmă, ofiţerul KGB Gheorghi Arbatov îl avertiza pe un general american: "O să facem un lucru nemaipomenit, o să vă lipsim de duşmanul vostru!". De la dezintegrarea URSS, Occidentul se zbate să-şi găsească un duşman pe măsură. Haosul nu iartă nici Rusia. Mâna de fier a lui Putin pare să fi ruginit. Alegerile de duminică, oricât de măsluite, n-au reuşit să salte partidul puterii peste 50%, de la 65% înainte. Oamenii au ieşit în stradă şi, cu toate intimidările, par decişi să rămână. Presa vorbeşte de repetarea scenariului egiptean. Putin se bâlbâie, aşa cum nu i s-a întâmplat niciodată. Se dezice de partidul său.
Capitalismul rusesc, care, acum 20 de ani, a luat locul comunismului împăiat, se clatină. Generalul KGB Liubimov vorbea de un plan secret de reintrare în cărţi a URSS, după pierderea războiului rece. Operaţiunea Golgota avea patru etape: 1) dezorganizarea sistematică a rânduielilor politice şi economice din URSS; 2) introducerea forţată a sistemului capitalist în varianta lui sălbatică; 3) prelungirea direcţionată a haosului; 4) revoluţia socialistă.
Rusia pare să se afle la începutul etapei a treia. Dar restul lumii? Să fie posibilă o Golgotă mondială?