Oricare ar fi deznodământul războiului dintre Victor Ponta şi Mircea Geoană va fi unul fericit pentru...Traian Băsescu.
Păruiala dintre cei doi nu va putea fi rezolvată de PSD în stilul consacrat al punerii batistei pe ţambal. Zilele astea în partid se joacă fără batistă, vorba lui Sorin Ovidiu Vîntu. Baronii roşii trebuie să-i tranşeze soarta lui Mircea Geoană: îl debarcă sau nu din funcţia de preşedinte al Senatului.
Dacă îi vor retrage sprijinul politic, PSD va pierde şefia Senatului în favoarea puterii. Este greu de crezut că actuala coaliţie de guvernare nu-şi va putea impune omul, la votul din plenul Senatului. Astfel, Traian Băsescu va scăpa de angoasa unei eventuale suspendări, cel puţin până la alegerile din 2012. În ultima perioadă declaraţiile liderilor USL pe acest subiect s-au înmulţit, semn că tema rămâne de actualitate. După ultima polemică dintre Băsescu şi magistraţi, Crin Antonescu a anunţat că afirmaţiile şefului statului pot fi un motiv serios de suspendare.
Cu Traian Băsescu la Palatul Cotroceni şi fără a doua funcţie în stat, liderii USL pierd orice pârghie prin care pot bloca propriile dosare de corupţie. O suspendare a lui Băsescu i-ar inhiba, cu siguranţă, pe magistraţii care judecă dosarele lui Adrian Năstase, Miron Mitrea, Dan Voiculescu, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu sau Marian Oprişan. Cele aflate în stadiu avansat ar putea fi finalizate până în 2012. Victor Ponta ar profita din plin de o eventuală sentinţă defavorabilă lui Năstase, pentru că s-ar debarasa de un rival redutabil în partid. Nu cred că fostul procuror, promovat în politica mare de Năstase, ar avea vreo reţinere să repete noaptea cuţitelor lungi de la Hotel Confort, când Mircea Geoană a reuşit debarcarea lui Năstase de la şefia Camerei Deputaţilor şi din funcţia de preşedinte executiv al PSD. Ce sentinţă vor da baronii ? În Comisia de integritate sunt oamenii lor, în Comitetul Executiv sunt ei înşişi. Mi-e greu să cred că vor risca atât de mult încât să-i dea dreptate lui Ponta. Acum două zile, ameninţau că vin la Bucureşti, pentru a-l mai tempera. Siguranţa cu care Mircea Geoană se cere la judecata Comitetului Executiv al PSD poate avea o singură explicaţie: este perfect conştient că se poate baza pe baroni. Nici măcar filiala Gorj, din care face parte Victor Ponta, nu-l susţine pe actualul preşedinte al PSD. În asta stă influenţa lui Mircea Geoană în partid, pe care şi-a păstrat-o în ciuda faptului că a pierdut ruşinos prezidenţialele. El este cel care, din fruntea Senatului, îi poate salva pe PSD-işti de propriile dosare. El este cel care, înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale din 2009, declara că, dacă va ajunge preşedinte, o va schimba pe Laura Codruţa Kovesi din fruntea Parchetului General.
Dacă PSD nu îl va sacrifica pe Mircea Geoană atunci Victor Ponta va demisiona de la şefia partidului. A spus-o explicit şi nu mai poate da înapoi. USL va fi astfel dinamitată. În ochii opiniei publice, tandemul Ponta-Antonescu odată destructurat, USL îşi pierde din consistenţă. În ultimă instanţă, Crin Antonescu ar putea face tandem cu Mircea Geoană. Doar i-a stat alături când ţopăia de bucurie, în unica noapte în care a fost preşedintele României. Va trebui însă să-şi asume intrarea în catastifele istoriei împreună cu Sorin Ovidiu Vîntu. Geoană e pregătit să-i noteze. Mărturie stau stenogramele din dosarele lui SOV, din care selectez un pasaj esenţial: "Vîntu: Domnule preşedinte al României, sunt primul român care v-a spus astfel. V-aş ruga totuşi să mă notaţi în catastifele istoriei. Geoană : Am notat. Deja sunt cu pixul în mână. (râd amândoi)".
- Judecata lui Geoană, duminică la comisia de integritate. Filiale şi senatori, în apărarea sa