Am auzit-o pe Oana Stancu, marți seară, în corul „Aparați-l pe Domn,” Profesor” din platoul Antenei 3. Punea în balanță cazul privatizării ICA cu cel al IMGB, spunând că în dosarul Întreprinderii de Mașini Grele n-a fost nimeni arestat, n-au fost oamenii hărțuiți ca „domnul profesor Voiculescu”, deși și patrimoniul fostei întreprinderi din vremea lui Ceaușescu a fost jefuit.
Vorbea despre privatizarea IMGB de parcă s-ar fi petrecut în urmă cu un an-doi, lăsând să plutească ideea operării cu dublă măsură a magistraților sau, mai rău, a mușamalizării politice a afacerii IMGB. Mi s-a părut că omisiunea detaliilor e parte a unei acțiuni de propagandă și de manipulare, de ”tip securistic”, așa cum îi place lui Mugur Ciuvică să spună de dimineața până seara la televizor.
Oana Stancu bănuiesc că știe și când a fost privatizată IMGB, și de către ce guvern, și cine sunt cei care ”au dat cu subsemnatul” prin birourile procurorilor cu privire la tranzacția pe care guvernanții din anii 1998-1999 – cabinetul Victor Ciorbea - o considerau un mare succes. Culmea, atunci, PDSR-ul lui Ion Iliescu eticheta privatizarea IMGB ca fiind un jaf organizat, deoarece marea întreprindere fusese vândută pe 500.000 de euro, prețul unei vile cu piscină. Spuneau înaintașii lui Ponta, în 1998, când concernul norvegian Kvaerner a preluat efectiv IMGB, că numai patrimoniul – clădiri, terenul și niște mașini-unelte valorează câteva zeci de milioane de dolari. Exact ca în cazul ICA. Probabil că această subevaluare a patrimoniului a avut-o în vedere Oana Stancu când a comparat cele două privatizări ale unor întreprinderi de stat! În contractul făcut de FPS-ul păstorit de țărănistul Sorin Dimitriu se specifica, însă, că norvegienii sunt obligați să plătească și datoriile IMGB (209 miliarde lei, care erau aproape egale cu capitalul social de 218 miliarde lei), precum și să facă investiții pe o perioadă de cinci ani, de 40 de milioane de dolari.
Ce au făcut norvegienii despre care surse citate de revista Capital spuneau că ”au beneficiat de un foarte puternic lobby chiar în Palatul Victoria”, când premier era Victor Ciorbea? Au dat 10 milioane de dolari, din care FPS și-a plătit o parte din datorii la creditori în valoare de 9,5 milioane dolari, iar 500.000 de dolari au reprezentat prețul acțiunilor IMGB. Apoi, au reușit să obțină eșalonarea celei de-a doua tranșe a datoriilor pe trei ani, iar ultima tranșă, reprezentată de majorări și penalități, a fost anulată. Au dat oameni afară, au vândut cu niște milioane de dolari Casa de Cultură și Terenul apoi, în 1999, Kvaerner a anunțat că se retrage din România.
Presa a reacționat și au apărut articole care dezvăluiau jaful de la IMGB. Apoi a intervenit Curtea de Conturi. Controlul s-a soldat cu un raport, redactat abia în anul 2003. În el se spunea că privatizarea IMGB se încadrează în rândul acțiunilor nereușite și neperformante, care nu și-au atins scopurile propuse, însumând o pierdere de 1.100 miliarde de lei, în perioada 1998-2001. Mai mult nu a considerat statul necesar să facă. Aici e diferența pe care Oana Stancu a trecut-o sub tăcere: statul din perioada CDR și PDSR nu a vrut să tragă pe nimeni la răspundere. Abia în 2010, când procurorii anti-corupție au luat la verificat dosarele privatizărilor, foști miniștri și șefii FPS (Sorin Dimitriu și Bogdan Baltazar) au fost chemați la audieri.
N-am încă un răspuns de la DNA dacă dosarul mai e în lucru sau faptele s-au prescris. Însă ceea ce face diferența între privatizările ICA și IMGB este faptul că procurorii de după anul 2005 au prins curaj și au deschis anchete. Și ei, și judecătorii au înțeles cât de importantă este recuperarea banilor publici. Asta se încearcă acum, Oana Stancu, să se facă și în cazul lui Voiculescu, chiar dacă încadrarea juridică e alta decât ar fi fost în cazul IMGB.