Confiscarea averilor provenite din infracţiuni este o temă dragă stângii de pretutindeni, pe care, doctrinar, PSD ar fi trebuit s-o aplaude şi s-o transforme în temă de campanie.
Din noapte în noapte, şapte zile din şapte, Victor Ponta povesteşte, cui vrea să-l asculte şi să-l ia în serios, că hoţii şi corupţii României s-au adunat la PDL şi UNPR. Nu şi la UDMR, că de uniune mai este nevoie, poate va asculta cântecul sirenelor useliste şi va ieşi de la guvernare. Ponta spune cu aplomb că în USL au rămas doar sfinţii. Care, prin fişa postului, sunt muritori de grija ţării şi sărăciţi de depărtarea de ciolanul guvernării seduse şi părăsite.
Dacă aşa stau lucrurile, de ce Ponta a tunat şi a fulgerat împotriva propunerii ca noua Constituţie să nu mai conţină prezumarea caracterului licit al averii?
Cum o să confişte USL averile camarilei lui Băsescu fără legea propusă de preşedinte? Simplu, a răspuns Ponta detractorilor săi, PSD o să facă un proiect de lege pe care o să-l depună la Parlament în cel mai scurt timp. Şi o să vadă Băsescu că se poate să ai şi tigaia unsă, şi toată slănina în pod: legea organică va trece prin Parlament, pentru pedepsirea fraierilor de toate culorile, iar Constituţia rămâne intactă, pentru uzul deştepţilor transpartinici.
"Cel mai scurt timp" a expirat ieri, când Ponta, fost procuror, fost aspirant la fotoliul de ministru al Justiţiei, fost şi actual sabotor de ANI şi DNA, a depus la Parlament minunea de proiect de lege la care a transpirat împreună cu prietenul său, senatorul-avocat Dan Şova.
Legea e subţirică şi la propriu, şi la figurat. Două pagini umplute cu expunerea de motive şi două pagini şi un sfert dedicate textului de lege. Pe motiv de "injustiţie socială", de la "Ponta & Şova" citire, se propune confiscarea extinsă a averilor care provin dintr-o listă de infracţiuni. Nu amnezia i-a făcut pe tinerii socialişti să uite să treacă pe listă toate infracţiunile de corupţie.
Aşadar, dacă proiectul USL trece, se pot confisca averile strânse din crimă organizată, specialitatea interlopilor şi a reţelelor specializate: falsificarea de monedă, spălarea de bani, traficul de persoane, exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă, traficul de droguri sau terorismul. După cum bine ştiţi, nu asta fac politicienii, demnitarii, înalţii funcţionari ai statului, poliţiştii, procurorii, judecătorii, vameşii, ofiţerii de informaţii. Ei pot, cel mult, să ocrotească astfel de reţele, aşa cum pot face abuz în serviciu, trafic de influenţă, luare de mită, primire de foloase necuvenită, se pot afla în conflict de interese.
Nu lipsesc doar infracţiunile de corupţie, ci şi alte delicte, precum evaziunea fiscală, bancruta frauduloasă sau contrabanda.
Junii Ponta şi Şova nu ne-au explicat de ce nu este anticonstituţional proiectul lor de lege. Mai exact, ce-l împiedică pe traficantul de droguri, proxenetul sau teroristul ajuns în instanţă să invoce articolul 44 din Constituţie şi să-şi salveze averea?
Dan Şova a explicat pentru Hotnews.ro că nu se poate face confiscare extinsă pe corupţie, fiindcă ea e valabilă doar pentru infracţiunile continuate. Şi că "totul a pornit de la o femeie care nu ştie drept". Şova e prea laş şi misogin să numească această femeie "neştiutoare". Monica Macovei are vina de a-i fi deranjat pe mulţi corupţi din România. Mai nou, şi pe cei din UE. Iar astfel de lucruri nu se iartă. Pariez că pentru proiectul de lege al PSD vor vota parlamentari de la toate partidele. Toată gâlceva politică se opreşte când e vorba de averi şi bani. Atunci politicienii, indiferent de partidul din care vin în Parlament, se înţeleg perfect şi orice lege trece. Iar preşedintele Băsescu sau comisarii europeni pe Justiţie ţipă degeaba.