Mircea Marian: „Este clar că Boc, deși îl critică mereu pe Tăriceanu, a învățat lecția predecesorului său: într-un an electoral, dacă vrei voturi, banii publici se duc pe pomeni electorale”.
În ultimii 19 ani aproape că nu a existat executiv care să nu fluture prin faţa electoratului promisiunea că îi va ajuta pe tineri să îşi cumpere case ieftine. De fiecare dată, acelaşi rezultat: statul a subvenţionat locuinţele câtorva şmecheri cu pile, în timp ce majoritatea a rămas departe de orice formă de sprijin guvernamental. Cel mai bun exemplu este cartierul Henri Coandă, înălţat la iniţiativa domnilor Mitrea şi Năstase - cu o generoasă subvenţie de la stat - pentru clientela lor politică, inclusiv câţiva ziarişti care pozau în incoruptibili. Nicio familie obişnuită nu ar fi ajuns vreodată să locuiască în această zonă rezidenţială, în care statul oferea gratis terenul, utilităţile şi infrastructura. Acum, sub presiunea alegerilor, liderii PDL şi PSD vin cu propria afacere imobiliară: guvernul garantează un credit de până la 60.000 de euro pentru 17.000 de persoane care sunt pe cale să-şi achiziţioneze propria locuinţă. O prostie care va costa scump, dacă va fi aplicată.
Băncile sunt îndemnate să dea bani oricui, aproape fără niciun fel de condiţii asiguratorii, întrucât riscul nu este al lor. Avansul este de doar 5% - 3.000 de euro, bani pe care poţi să-i obţii printr-un banal credit de consum -, iar statul îşi asumă pericolul de a nu încasa niciun ban din suma împrumutată de finanţator.
Ce va face executivul în momentul în care vor apărea restanţierii? Îşi vor asuma domnii Boc şi Pogea rolul de portărei şi îi vor evacua din case pe rău-platnici? Închipuiţi-vă scena, difuzată de toate televiziunile, în care o familie tânără, cu 2-3 copii, este evacuată din casa cumpărată cu creditul garantat de guvernul PDLPSD! Politicienii nu vor avea curajul să recurgă la asemenea gesturi dure, aşa că vor găsi o soluţie, cum ar fi, de exemplu, transformarea proprietarilor restanţieri în chiriaşi. Pe scurt, sunt toate şansele ca mii de persoane să ia credite garantate de guvern, să nu-l mai poată returna, iar în final contribuabilii să fie cei care plătesc locuinţele.
Istoria creditelor garantate de guvern arată că mai de fiecare dată statul a ieşit în pierdere. Împrumutul de 80 de milioane de dolari, luat în 1992 de către WTC Bucureşti pentru construcţia unui complex hotelier lângă Romexpo, nu era recuperat nici în 2008.
Este clar că Boc, deşi îl critică mereu pe Tăriceanu, a învăţat lecţia predecesorului său: într-un an electoral, dacă vrei voturi, banii publici se duc pe pomeni electorale. Urmare a acestei crize pârdalnice, Boc nu are resursele de care s-a bucurat guvernul PNL. Dar are banii de la FMI. De când boardul acestei instituţii a aprobat împrumutul către România, promisiunile se ţin lanţ: impozitul pe profitul reinvestit va fi zero, microîntreprinderile nu vor plăti impozit pe venit în primii trei ani de la înfiinţare, se dau bani pentru burse sau pentru izolarea termică a blocurilor şi se discută despre majorarea salariului minim pe economie.
Întrebarea este dacă prin 2010, după ce tocăm banii Fondului şi ai Comisiei Europene, vom mai avea cu ce să plătim salariile şi pensiile?