Unii ar zice că Ponta are ghinion, eu cred că pe Ponta l-au ajuns blestemele lui Boc.
Fostul premier şi-a dorit atât de mult să îl vadă pe Ponta în locul lui, pe vremea când era înjurat din băncile opoziţiei, că Dumnezeu s-a lăsat până la urmă înduplecat. Nici nu cred că ar fi fost o pedeapsă mai mare pentru demagogia PSD.
Un sondaj recent realizat de IRSS după investirea noului cabinet arată că trendul s-a inversat dramatic pentru celebra întrebare cu direcţia în care merge ţara. În martie erau 17% cei care credeau că direcţia e bună, acum sunt 41%. În această schimbare citim o veste bună şi o veste proastă. Vestea bună e pentru România. Situaţia s-a detensionat, revine optimismul, dispare încrâncenarea. Vestea proastă este pentru cabinetul abia investit. O creştere cu aproape 300% a numărului celor care cred că direcţia e bună este un pachet de trotil sub biroul premierului, dar şi sub fundul USL. Baletul premierului între "vechiul Ponta", cel din opoziţie, şi "noul Ponta", de la guvernare, e de-a dreptul amuzant. Îl înţeleg. Trebuie să guverneze în 6 luni cu două rânduri de alegeri. Adversarii politici îl obligă să se raporteze la promisiunile "vechiului Ponta", indiferent cât i-ar plăcea lui să fie uitate. În fond, promisiunile lor au schimbat trendul optimismului atât de dramatic.
Situaţia economică este încă foarte dificilă. Ceva mai bună decât în 2010, dar încă fragilă. Pe de o parte, premierul recunoaşte duplicitatea discursului. Spune că nu mai poţi să vorbeşti când eşti la putere aşa cum vorbeai în opoziţie. O spune cu o candoare dezarmantă. E, desigur, o scuză pentru neîndeplinirea promisiunilor fantasmagorice, nu ştiu însă cam câţi români euforici o vor înghiţi şi câţi vor insista că tot Dan Diaconescu rămâne soluţia.
Pe de altă parte, venit la guvernare şi, în mod evident, confruntat cu constrângerile bugetare deja cunoscute, Ponta vorbeşte mai puţin despre ce va face în acest an şi mai mult despre ce va face anul viitor, adică după alegeri, după ce electoratul nu îl mai poate trage de mânecă. Cam subţire şi străveziu. Îngrijorător mi se pare însă mesajul – "vom face şi a doua mărire de salarii chiar dacă situaţia economică se va înrăutăţi". Este cel mai imprudent mesaj pe care îl dă un oficial guvernamental din România în ultimii trei ani. Nu ştiu cum va fi receptat mesajul în afară. Până la urmă e o singură declaraţie, dar dacă acest tip de mesaj va fi regula următoarelor luni, vai şi amar de România şi de toate sacrificiile pe care românii le-au suportat.
În fine, Ponta se încăpăţânează să ţină în echipă sa un plagiator profesionist. Cazul Mang a fost deja dovedit de presă. E suficient să ştii să citeşti. Premierul vrea să ne facă să credem că dovedirea unui plagiat este o ştiinţă extrem de sofisticată. Dar el solicită înalta expertiză pentru un motiv ceva mai simplu. E greu să găsească în câteva zile un înlocuitor pentru actualul ministru al educaţiei. Nu mai vrea nimeni să îşi bage gâtul în laţ pentru 6 luni la minister. Povestea cu "vrem dovezi" e un truc de a câştiga timp. Ce pierd Ponta şi actualul guvern? Fiecare zi de ministeriat a lui Mang lăţeşte şi mai mult umbra urâtă asupra credibilităţii învăţământului românesc în Europa. Ponta, altfel, se bate cu pumnii în piept ca e gata să fie el cel care să ne reprezinte la Consiliile Europene. Menţinându-l pe Mang în funcţia de ministru, arată că e incapabil să gestioneze relaţia cu oficialii europeni, bazată, în mare parte, pe CREDIBILITATE.