EDITORIALUL EVZ: Partidul unic, marea tentaţie a USL

Vanitatea, păcatul meu favorit! Cu fiecare zi în care te umfli mai tare în pene, cu atât mai adânc îţi sapi groapa în care te vei prăbuşi.

Zâmbesc când văd puseele egolatre al politicienilor de la Putere. E semnul că sunt slabi şi vor pierde, te poţi ocupa deja de alte lucruri pentru că vei auzi cu siguranţă zgomotul produs când vor cădea. La Andrei Marga am văzut impulsul dominator din primele 24 de ore. Nu poţi face nimic, doar aştepţi, e ca şi cum politicienii ar dormi într-un pat de ceară care începe să ardă mocnit din prima noapte la guvernare.

Sunt 8-9 luni de când Ioan Oltean scuipa seminţe în capul Opoziţiei, chinuindu-se să fie spiritual la Tabăra de Vară a partiduluine: "Să afle domnii de la USL că noi suntem la guvernare. Şi mâine dimineaţă, când o să mă trezesc, tot PDL va fi la Putere". (Râsete în sală). Alimentarea urii nu e o simplă hârjoană între politicieni, pe care n-ar trebui să o luăm în serios. E mai mult de-atât, un calcul cinic de anihilare a unui duşman difuz, încadrat în viteză printr-o generalizare, şi care produce o falie în societate largă cât Marele Canion. Exploatarea resentimentului e ca un tsunami care ne mătură pe toţi, o dată la 4 ani.

Puneţi mâna pe un pix şi faceţi pe-o foaie simularea votului uninominal pur dacă vreţi să vedeţi un tsunami adevărat. Dan Şova a anunţat scurt, în patru cuvinte - "îl vom trece prin Senat" -, după ce l-au trecut fulgerător prin Camera Deputaţilor, şi o vor face. Sistemul e simplu: sunt 461 de colegii şi câştigă automat candidatul cu cel mai mare număr de voturi. Uninominalul pur poate urca scorul USL la cifre care nu se spun acum nici în şoaptă. Cu un vot popular de 40-45%, prin uninominalul pur USL poate obţine un scor politic de 70%, care ne va face să retrăim democraţia originală din '92.

Dacă aruncăm o privire atentă pe sondajele din teritoriu, observăm că marele atuu al USL este distribuţia relativ uniformă a intenţiilor de vot pe care mizează la nivelul întregii ţări. Altfel spus, din 10 colegii într-un judeţ, e foarte plauzibil ca USL să aibă cel mai bine plasat candidat în 8 colegii, adică omul lor să fie pe primul loc cu 30-35% din voturi, PDL să urmeze cu 20%, PPDD cu 10% etc. Şi extrapolaţi această situaţie realistă în marea majoritate a judeţelor. PDL mai are puţine fiefuri (5-6 judeţe) în care poate spera să obţină 50% din voturi. UDMR are două judeţe şi jumătate, UNPR şi PPDD pot spera să aibă câte-o mână de candidaţi care să obţină victoria în colegiile lor şi mai rămân locurile garantate minorităţilor. Am putea avea 320 de câştigători din USL din totalul de 461 de meciuri electorale pentru Parlament. E un val generat de cultivarea urii, un val care înghite orice discurs raţional şi închide toate dezbaterile.

Dan Şova ar face-o şi mâine. E revanşa lui în faţa lui Ioan Oltean, care l-a făcut să-şi rumege frustrările câţiva ani. Iar ciclul s-ar relua. USL ar putea modifica lejer Constituţia, fără nicio dezbatere. Cu atâtea sute de parlamentari, pretenţiile ce trebuie satisfăcute ar anula respectarea unei minime aparenţe. Şi-ar pune oameni şi-n găurile de şoarece, ca să fie siguri că n-a mai rămas nimic care să nu le aparţină. Justiţia s-ar albi de frică şi s-ar preda în secunda doi. Stagnarea economică şi eventualele întârzieri vor fi resimţite destul de târziu pentru a le da răgazul să se îndestuleze din guvernare. La sfârşitul festinului, ghiftuiţi, se vor gândi la un plan. Şi ciclul se va relua, resentimentul ne va muta iar pe toţi dintr-o parte în alta, ca pe beţele de chibrit. Trufia le dictează liderilor USL să profite de ocazie. E păcatul meu favorit. Din el ne vom hrăni la infinit.