Am descoperit în "Ziarul de Vrancea" un articol despre medicii străini - din Irak, Siria, Liban sau Republica Moldova - care profesează în acest judeţ din sudul Moldovei.
"Dacă doctorii vrânceni preferă să profeseze în alte ţări pentru a câştiga mai mulţi bani, medicii străini îi înlocuiesc cu brio", scrie pe site-ul ziarului.
Dacă în România este o lipsă atât de mare de cadre medicale - nu doar medici, ci şi asistente şi infirmiere - de ce nu deschidem piaţa muncii pentru cei din afara Uniunii Europene? În primul rând am putea primi cetăţeni din Republica Moldova, dar şi medici din ţările arabe, care au studiat în România.
În 2008, fostul ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu, spunea că ar trebui importaţi medici specialişti care să suplinească deficitul din domenii precum anestezie-terapie şi psihiatrie. Nicolăescu, care acum, fiind în opoziţie, şi-a schimbat discursul cu 180 de grade, arăta că este normal ca medicii să plece acolo unde sunt mai bine plătiţi. "Este o migraţie în lanţ", spunea el, amintind că doctorii din Anglia şi Franţa sunt atraşi în Statele Unite.
Problema este că medicii străini, pentru a putea profesa în această ţară, au nevoie de avizul Colegiului Medicilor. Iar cei care conduc acest colegiu, deşi se jelesc că România duce lipsă de personal medical, nu au niciun interes să permită apariţia concurenţei. Medicii străini care ar primi permis de muncă nu ar fi interesaţi să plece în alte ţări europene (de ce să muncească la negru?), ar fi motivaţi să-şi păstreze slujba şi, foarte probabil, ar strica bunul obicei al plicului strecurat în buzunarul domnului doctor.
Însă, în 2009, Colegiul Medicilor a acordat doar 31 de avize şi alte 25 în primul semestru din 2010. Asta în condiţiile în care între 2007 şi 2010 nu mai puţin de 8.000 de medici, farmacişti şi stomatologi români au primit certificate pentru a lucra în străinătate. Oricât de tristă ar fi România, sunt convins că sunt medici (buni) din ţări mai amărâte decât a noastră care ar prefera să lucreze aici.
Nu vreau să spun că deschiderea pieţei servici ilor medicale pentru cetăţeni din afara spaţiului european ar fi un panaceu universal. Dar cred că există o castă superioară în rândul corpului medical - profesori universitari, directori de clinici, cu legături strânse în zona comerţului cu medicamente şi în mediul politic - care vrea să menţină sistemul sanitar în forma moştenită de la Nicolae Ceauşescu.
Nu doresc ca banii din asigurările de sănătate fie administraţi şi în regim privat, se opun informatizării care ar permite identificarea locurilor prin care se sifonează banii, nu vor privatizarea spitalelor, blochează atât apariţia noii generaţii de medici români, pe care o ţin în regim de eternă ucenicie, cât şi importul de medici din străinătate.
Au stiut să-şi facă legături în presă, aşa că acum au suficient spaţiu de emisie pe care-l folosesc recitând eterna piesă: vrem mai mulţi bani de la guvern. Cel mai remarcabil exponent al acestor moguli ai lumii medicale? Sorin Oprescu. Faceţi o comparaţie între reacţia primarului Capitalei după drama de la Giuleşti şi ceea ce a făcut palestinianul Raed Arafat.
În 2008, Oprescu umbla ca un căţeluş pe lângă premierul Tăriceanu pentru a primi în administrare spitalele din Bucureşti. În parte le-a şi primit, recompensă pentru sprijinul electoral acordat PNL. Şi, ce a făcut cu ele? Exact acelaşi lucru pe care-l face şi ca primar: nimic. Omul poate să stea ore întregi la televizor să explice de ce nu se poate face ceva, iar el nu are niciodată vreo vină.
Există un lanţ întreg de responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat la Giuleşti. Să nu lăsăm ca, prin obişnuitul şir de complicităţi dintre mogulii din presă, politicieni şi marii logofeţi ai castei medicilor, vina să fie împărţită de numai doi dintre păcătoşi: o asistentă medicală şi clanul Băsescu.