Cum Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti, recunoaşte dreptul presei din România, ca şi al celei din America, de a fi subiectivă, fie îngăduită următoarea opinie, poate lipsită de obiectivitate: s-ar putea ca guvernul - în frunte cu micul om care, doar Traian Băsescu ştie cum, a ajuns mare om de stat - să fie bun, dar ţara să nu corespundă aşteptărilor sale.
E o concluzie la care poţi ajunge fără să te uiţi la Realitatea şi Antena 3 sau fără să pleci urechea la vuvuzelele în care suflă Victor Ponta, Crin Antonescu şi alţi remarcabili politicieni care au compromis, pe rând, protestul, moţiunea de cenzură, dacă nu chiar ideea de opoziţie.
E de ajuns să-l asculţi pe primul-ministru Boc cum le spune prefecţilor că "şmecherii care încearcă să primească pe uşa din dos bani de la stat fără a munci trebuie să dispară din ecuaţia economiei" pentru a înţelege misiunea sacră a, vorbă să rămână, celui mai lucid şi responsabil guvern de la proclamarea republicii încoace: lupta cu şmecheria românească. Guvernul Boc are proiecte atât de vaste, încât până şi generaţia "decreţeilor" începe să se îndoiască de faptul că va apuca să le culeagă roadele!
"Avem neşansa de a corecta greşelile din ultimii 20 de ani", zice premierul, provocând frisoane întrucât va fi nevoie, probabil, de tot atât timp pentru a fi îndepărtată greaua moştenire. Apoi, le cere prefecţilor să explice populaţiei consecinţele pozitive ale majorării taxei pe valoare adăugată la 24% (ca bucureştean, nu pot decât să mă tem că voi primi de la prefectul "meu", în loc de justificări, o soluţie radicală, ca în cazul maidanezilor).
Admiteţi, e nevoie de un interval foarte mare ca partea activă a populaţiei, cea care se credea scutită momentan de măsurile de austeritate, să înţeleagă cât e de bine că vor creşte toate preţurile, am putea da vreo şase lei pe un euro, după care - n-o spunem noi, ci Banca Naţională - vom reîncepe discuţia despre pensiile cruţate acum de Curtea Constituţională. Nu în ultimul rând, iniţiativa cea mai cronofagă e punerea la punct a şmecherilor care sunt îmbuibaţi cu ajutoare sociale, deşi deţin "maşini şi case de lux".
Dintre toate planurile pe termen scurt, mediu şi lung ale cabinetului Boc, eradicarea şmecheriei româneşti e cel mai ambiţios. Într-o ţară în care şmecheria se bucură de o frumoasă şi neîntreruptă tradiţie datând încă din timpurile în care era o formă de autoapărare, am fi tentaţi să remarcăm că e bine ce vrea guvernul, dar nu credem că se poate. Ceea ce la alţii se cheamă evazionism la noi îmbracă forme extrem de diverse, fie că e vorba despre bugetari sau despre sectorul privat.
Suntem extrem de creativi la capitolul descurcăreală, pe care am transformat-o în materie primă de export chiar şi în societăţi de consum unde e mai greu să păcăleşti munca onestă, ora fixă, programul rigid, norma întreagă. Evident, nu putem fi toţi şmecheri. Dar chiar şi cei care nu suntem îi privim cumva cu admiraţie pe cei cărora le iese, când nu le facem, complice, cu ochiul.
Şmecheria va dispărea din România când Fiscul va fi o instituţie cu o cotă de încredere la fel de mare ca Armata sau Biserica. Or, inclusiv într-un viitor nedeterminat, organele de control de orice fel de pe aceste meleaguri vor fi întâmpinate peste tot cu surâsul "las’ că ne înţelegem noi".
E una dintre acele mentalităţi care n-au dispărut în acelaşi timp cu regimul care le-a încurajat şi rafinat, ci au proliferat în douăzeci de ani de capitalism făcut după ureche. Şi nici acesta n-ar fi cel mai mare handicap al guvernului Boc în lupta cu capacitatea poporului de a fenta, ci chiar şmecheriile făcute sub nasul acestui cabinet. Nici nu ştim cu ce ar trebui să începem, pentru că s-au strâns prea multe licitaţii mascate, deconcentrate clădite pe bază de carnet de partid, afaceri cu statul ale ginerelui sau consilieri care au beneficiat de fonduri structurale.
Nu ne rămâne decât să sperăm că ardeleanul onest Boc va termina cu şmecheria miticilor din toată ţara până în 2014, când Dan Diaconescu va candida la preşedinţie. Cu promisiunea că măreşte pensiile şi lefurile, va câştiga neîndoielnic şi, să vedeţi atunci şmecherie, va pune prim-ministru un clarvăzător.