Traian Băsescu spune că, la limită, instituţiile statului au rezistat. Că puciul parlamentar condus de USL a eşuat datorită opoziţiei unor instituţii-cheie.
Ştiu că DNA a luat la 12 noaptea listele electorale în original, ca să nu mai poată interveni nimeni pe ele, şi acela a fost momentul-cheie al războiului politic din ultimele luni. Presupunând că a fost un merit, este suficient pentru a fi mulţumiţi? Ce alte datorii mai are statul de drept şi în vremuri de pace? În 20 de ani de administrare publică s-a ajuns ca 10 companii româneşti să producă 90% din totalul datoriilor la buget. Poşta Română continuă să fie disputată ca un trofeu de fiecare grup politic care se nimereşte, vremelnic, la Putere. Nu vorbesc de partide - că au guvernat împreună sau separat la intervale de timp atât de scurte încât diferenţierea nu are nicio valoare istorică - ci de clientelă. Suntem în 2012, Poşta Română are pierderi de 140 de milioane de euro, pierde între 25 şi 50 de milioane de euro/an, şi totuşi mulţi ani de-acum încolo statul de drept nu va lua nicio decizie ca să oprească acest robinet uriaş lăsat deschis. Ministrul Liviu Pop a anunţat că anul acesta nu se va face nicio disponibilizare şi nici nu va fi privatizată. Pentru că e an electoral. Vom continua să plătim pentru Poşta Română. Statul de drept nu reacţionează în acest caz, înclinându-se deciziei politice. Nelu Balaş e un tip oarecare din Timişoara, putred de bogat, cu pământuri şi multe afaceri, dar care a vrut neapărat să fie director la falimentara Poştă Română. De Crăciun a distribuit 10.000 de felicitări cu numele său, pe cheltuiala Poştei. Era membru PDL şi cotiza acolo, de aceea l-au pus. Apoi a trecut la PNL, odată cu tot grupul lui Frunzăverde, şi a avut o singură pretenţie: să rămână director la Poşta Română. Şi a rămas. Statul de drept nu l-a anchetat şi nici măcar nu i-a întrerupt mandatul de manager. Malev a dat faliment în Ungaria şi în şase ore toate cursele şi toţi pasagerii au fost preluaţi de celelalte companii aeriene de pe piaţă. N-a suferit nimeni. De 10 ani tot încercăm să salvăm Tarom, schimbăm managerii pe criterii politice, vin mereu alţii care o căpuşează cu contracte supraevaluate şi se adună datorii de sute de milioane de euro. Nici în 100 de ani de triumf economic n-o să ne mai scoatem banii cu Tarom. Roibu a fost lăsat opt ani să facă experimente la Oltchim, având spate politic şi plătindu-şi la greu protecţia, şi neam trezit cu 600 de milioane de euro datorii. Ani de zile s-a vorbit de luarea unei decizii la Oltchim şi nu s-a vrut, cel puţin doi ani am dus FMI cu zăhărelul. Aş numi tărăganarea o suprimare a statului de drept, dar o să mă ia în serios constituţionaliştii. La CNADNR, aflăm că Mircea Pop, alt milionar funcţionar la stat, a semnat 60 de contracte în trei săptămâni. Orice Putere ştie că acolo se fac banii, la Drumuri, jaful e maxim, şi nu se pierde deloc timpul, pentru că mai sunt trei luni şi vin alegerile. Victor Ponta ne spune, cum o făceau toţi premierii dinainte, că sunt planuri acolo, că împart CNADNR în două şi pun manageri privaţi, îi aduc din străinătate, dar nu ştim când, e doar un plan. În tot acest timp ne captează atenţia rictusul lui Crin Antonescu şi dispreţul tot mai prezent în trăirile sale. Ne consumăm timpul cu bîlciul din partide. Răsuflăm uşuraţi că scăpăm din situaţii limită. În rest, ni se pare că statul e prea puternic şi că acest lucru ne blochează relansarea economică. E o iluzie, statul e slab. Clasa politică este prea puternică, hipertrofiată, nu instituţiile. Traian Băsescu a mai vorbit despre asta, USL nu. Pentru cei mai mulţi din USL şi PDL, statul şi politicienii sunt acelaşi lucru. Nu avem un stat puternic, ci o aristocraţie politică prea puternică. Instituţiile se confundă cu politicienii, iar aceştia nu ştiu să administreze nimic. Nu corupţia e deranjantă, ci faptul că altceva nu ştiu.