Dacă peste economia mondială se va abate un nou val de recesiune, n-ar trebui să ne facem multe iluazii: vom recunoaşte singuri că am dus-o bine în 2009 şi 2010!
Greul va veni abia de acum. Marea problemă este că insignifianta creştere economică a României vine dintr-o adevărată explozie a exporturilor. Cea mai mare parte a mărfurilor vândute de România se duce spre Germania, Italia şi Franţa, iar pe măsură ce aceste ţări vor intra în recesiune şi exporturile noastre se vor prăbuşi. Consumul intern ar fi putut fi un alt motor al creşterii economice, dar ultimul buletin Eurostat arată că, dimpotrivă, comerţul românesc trece printr-una din cele mai severe contracţii din UE. Doar în Spania situaţia este mai rea.
Realitatea este că guvernul Boc a păcălit criza, până acum. A făcut unele reforme majore, dar aproape toate sunt freversibile, dacă la putere vine un grup de populişti hotărâţi să reia politicile de mituire a populaţiei. Cea mai mare mizerie pe care regimul PDL a ţinut-o sub preş a fost în zona companiilor de stat. Datoriile lor au ajuns la 20 de miliarde de lei, adică 4% din PIB – în creştere faţă de 2010. Modul în care executivul tergiversează introducerea managementului privat arată că PDL nu vrea să piardă controlul unor importante surse de finaţare. Un studiu al Băncii Mondiale arată că Hidroelectrica pierde anual un miliard de lei prin faptul că vinde energie ieftină către "băieţii deştepţi" din energie. În patru ani, cadoul pe care-l face guvernul Boc către samsarii din energie va fi echivalent cu rectificarea bugetară solicitată de ministerul Sănătăţii! În paranteză fie spus, povestea despre demisia lui Cseke şi bătălia pentru banii asiguraţilor din sistemul de sănătate este încă un exemplu despre cât de jalnică este clasa noastră politică. În loc să intre în disputa stupidă dintre Cseke şi Duţă şi să ţipe după un buget mai mare (eterna placă!), liderii politici ar fi trebuit să se uite către ţările din vestul Europei şi să vadă că acolo există mai multe fonduri care gestionează banii de sănătate, fonduri care concurează între ele. Fiecare contribuabil îşi poate alege casa de sănătate către care cotizează. Iar guvernul şi politicienii sunt ţinuţi cât mai departe de gestiunea banilor. În Germania, asiguraţii îşi aleg reprezentanţii în consiliile de administraţie ale celor câteva sute de case de sănătate. În România, atâta vreme cât politicienii vor avea control asupra casei de sănătate, nu se va schimba aproape nimic, indiferent cât de mare va fi bugetul. Dar nici liberalii, nici partidul de dreapta al lui Boc şi Băsescu şi nici socialiştii lui Iliescu şi Ponta nu vor să scape din mână această vacă de muls.
Scandalul provocat de demisia lui Cseke şi de intenţia UDMR de a controla Casa Naţională de Asigurări de Sănătate arată, o dată în plus, că toate partidele parlamentare sunt o apă şi un pământ. Discursul populist şi gradul de corupţie diferă în funcţie de situaţie: în opoziţie sau la putere. Cantitatea de prostie şi nesimţire este aceeaşi. În România a existat, prin 2010, o dezbatere puternică despre nevoia de a schimba clasa politică. A fost abandonată, pe măsură ce publicul avea sentimentul că se revine la vremuri bune. Este clar că, la fel ca şi în Grecia, alegătorilor români le place să se lase mituiţi de politicienii corupţi şi populişti, pe care apoi îi răsplătesc cu voturi. Asta este probabil una din explicaţiile pentru care, de 20 de ani, la putere se succed aproape aceleaşi figuri. Tânăra generaţie pregătită să succeadă acestei caste este mai rapace, mai lipsită de scrupule, mai cinică. O nouă criză economică mondială va lovi România mai dur decât cea din perioada 2008-2010 - şi spun asta din perspectiva unuia care a trecut prin dezastrul din industria media, cu ziare închise, cu redacţii înjumătăţite şi cu tăieri substanţiale de salarii. Dar cred că singura cale prin care majoritatea alegătorilor vor fi determinaţi să forţeze o schimbare structurală este ca izvorul nesfârşitelor pomeni guvernamentale să sece.