Ioana Lupea: "Pentru alegătorii din colegiile lui Adrian Năstase şi Dan Voiculescu, campania electorală din 2008 este Crăciunul".
Numai un miracol poate să împiedice intrarea în parlament a lui Adrian Năstase şi Dan Voiculescu, doi dintre cei mai pătaţi politicieni români. O minune ar fi şi să nu câştige alegerile cu majoritatea de 50%+1, curat uninominal. Pentru inocenţii care-şi exprimă credinţa că Năstase, Voiculescu, Hrebenciuc şi alţi politicieni din tagma lor nu vor fi aleşi, veştile sunt proaste. Fostul premier cercetat penal pentru corupţie ar putea obţine chiar un procent în jur de 68%. Explicaţia? Şi-au ales foarte bine colegiile. Acestea se află în România de care vorbea Adrian Năstase după pierderea prezidenţialelor, a asistaţilor social şi a perdanţilor tranziţiei, creată de cele trei administraţii Ion Iliescu.
Pentru cetăţenii cu drept de vot din Colegiul 18 Bucureşti şi Colegiul 4 Prahova campania electorală din 2008 este Crăciunul. Şomeri şi pensionari, alegători cu nevoi ce ţin de supravieţuire, care - aşa cum spunea Adriana Săftoiu în interviul pentru EVZ - nu deschid televizorul ca să nu consume curent, dispuşi să-şi dea votul pentru o pungă de făină. Dosarul de securist al lui Dan Voiculescu sau povestea fabuloasei averi penale a Mătuşii Tamara nu au ajuns la urechile lor. Şi dacă ar spune cineva că Adrian Năstase a furat şi Dan Voiculescu a turnat, tot n-ar mai conta atât timp cât alegătorii primesc ceva, oricât de neînsemnat ar fi. Politica este convertibilă în alimente. Votanţii fostului şef al guvernului trăiesc din alocaţiile copiilor şi ajutoare sociale. Şomajul în Mizil este de 40%, iar localităţile învecinate nu au apă curentă, gaz, canalizare sau străzi asfaltate. Adrian Năstase le-a oferit, ca premier, programul „cornul şi laptele“ şi venitul minim garantat, iar în campania electorală serbări câmpeneşti cu mici şi bere. Contracandidatul PDL al lui Adrian Năstase, Mircea Staicu, susţine că i-a mituit şi cu pomi fructiferi, sute de mii.
Colegiul lui Dan Voiculescu este patria pensionarilor. „Dumneavoastră sunteţi aur pentru noi“, le-a spus Piedone, primarul sectorului 4, invitându-i să supravegheze spaţiile verzi şi palmierii cu luminiţe de la staţia de metrou Brâncoveanu. Lor le-a oferit candidatul PSD-PC la Senat o excursie gratuită la mănăstirile din jurul Bucureştilor, legume şi fructe la preţuri subvenţionate în Piaţa Covasna. Lor le promite înfiinţarea Fondului de solidaritate pentru pensionari prin contribuţia cu 1% din profit a agenţilor economici cu cifre de afaceri peste 100.000 de euro şi asistenţă la domiciliu.
Intrarea în parlament a lui Adrian Năstase sau a lui Dan Voiculescu nu trebuie să ne ia prin surprindere. Aceşti alegători vin la vot disciplinaţi, şi-au demonstrat încă din alegerile locale devotamentul faţă de cel care dă. Mulţi vor fi dezamăgiţi de rezultatul alegerilor, se vor grăbi să acuze uninominalul, deja o fac. Alţii, ca Viorel Hrebenciuc, le vor folosi dezamăgirea pentru a ne întoarce la votul pe liste. Dar nici un sistem de vot nu poate rezolva ceea ce cade în seama altor instituţii: partide politice, parlament, justiţie. Mai ales că însuşi votul a fost corupt.
Citiţi şi:
PDL bate ţara cu maneaua lui Prigoană Candidat PSD dator la stat 500.000 de euro
PSD, dator artiştilor care-l susţin în campanie