Florian Bichir: "În România, preocuparea pentru mediu este încă o ocupaţie neserioasă."
Vei fi cu siguranţă ridiculizat dacă te implici în protejarea mediului înconjurător. Vei fi compătimit şi privit ca un om cu mintea rătăcită dacă vorbeşti despre nevoia de aer curat, protejarea speciilor, ecologie. Termenul de ecologie vine din greceşte şi provine din termenii ecos - casă, şi logos - ştiinţă, mai exact, adică, „ştiinţa studierii habitatului“, studiul casei noastre comune.
Dar cine are timp de astfel de fleacuri când lumea e turbată să se îmbogăţească cu orice preţ. Goana aceasta incredibilă şi iresponsabilă îmi aduce aminte de un banc: „un tânăr stătea liniştit pe Titanic, sorbindu-şi coniacul şi pufăind un trabuc, în timp ce vasul se scufunda. Şocat, un pasager care încerca să se salveze l-a întrebat: dom’le eşti nebun? Nu vezi că vasul se scufundă? Păi şi ce, e al meu? E al lui tata“, a răspuns flegmatic tânărul.
Inconştienţa noastră colectivă are mai multe rădăcini, care pleacă din comunism. A avea grijă de mediul înconjurător e sinonim pentru unii cu povestea celor 3 R, cu borcanele şi hârtia pe care eram obligaţi să le strângem în vederea reciclării. În plus, atât de trâmbiţata proprietate comună - ce este al nostru este al tuturor, deci al nimănui - a permis distrugerea naturii. La asta se adaugă şi politica criminală a industrializării cu orice preţ a regimului comunist.
Astăzi a fi ecologist este în România ori moft, ori modă. Mult mai apropiat de valorile stângii, ecologismul este privit de dreapta, şi în special de dreapta conservatoare, drept un capriciu de moment, care va dispărea aşa cum au dispărut „verzii“ în Germania, după ce în anii ’80 ajunseseră al treilea partid.
Dincolo de această copilărie infantilă a ecologismului în România, trebuie făcut ceva. Iar după cum îmi spunea secretarul de stat de la Mediu, Silviu Stoica, trebuie umblat la mentalitate. Deşi nu a fost foarte vizibil, ministrul Korodi a făcut destule, printre care şi câteva campanii, cum ar fi „SORT-fiecare deşeu la locul său“ sau „Marea debranşare“. Nu este suficient, pentru că, aşa cum îmi spunea Stoica, în Germania s-a rezolvat problema prin introducerea în programa de învăţământ a ecologiei. Prin copii au fost astfel responsabilizaţi şi părinţii. Într-un mod asemănător s-a întâmplat cu religia la noi, mulţi copii ajungând să-şi înveţe părinţii cum se face cruce sau că e bine să te rogi înainte de masă. Nu pricep de ce modelul german, acela de a include şi ecologia în programa şcolară, nu este luat în calcul. Un prim pas a fost făcut, fiica mea primind în acest an, în clasa I, un manual intitulat „Despre natură“.
Cum ONG-urile şi asociaţiile ecologice sunt încă slabe, iar interes în acest domeniu există doar la nivel declarativ, pentru următorii ani, bătălia pentru mediu va trebui dusă - dincolo de schimbarea mentalităţii - de Ministerul Mediului. Un minister unde se lucrează pe brânci pentru a respecta cererile Uniunii Europene. Un minister care, din fericire, nu a fost politizat, precum altele. La urma urmei, ecologia nu are culoare politică.