În USL cu greu îi mai poţi deosebi pe socialişti de liberali. Pare că Victor Ponta este preşedintele PNL, iar Crin Antonescu a preluat frâiele PSD.
Ion Iliescu zâmbeşte, pesemne, satisfăcut. Nu cred că este nemulţumit cu această evoluţie. Înainte să-l apostrofeze pe Antonescu cu sintagma "puştan obraznic", avea numai cuvinte de laudă despre el. Credea că este "un bun om de stânga". "Nu prea are virtuţi de dreapta, nu este nici provenit din familii bogate, nici legat de moşierime, de capital, care să-l motiveze să fie un liberal pur sânge, ba chiar este un om deschis spre problematica socială", îl dezmierda cândva Iliescu.
Ce mă face să cred că Antonescu şi Ponta şi-au schimbat de facto rolurile în partidele lor? Evoluţiile politice din ultima vreme. Ce s-a întâmplat când Victor Ponta i-a ameninţat pe USL-işti că, dacă nu-şi dau demisia din parlament, nu vor mai pupa mandate în viitorul parlament? Au reacţionat prompt parlamentarii liberali. Poate n-au făcut-o de dragul lui Ponta, ci pentru că au vrut să-l pună într-o postură dificilă pe Antonescu. Nu degeaba pe lista demisionarilor se regăsesc mulţi dintre cei pe care i-a marginalizat în partid: Adriana Săftoiu, Ludovic Orban sau Varujan Vosganian. Poate s-au gândit să-l încurajeze un pic pe şeful PNL să insiste cu demisia din parlament, care se va dovedi o strategie perdantă. Dacă va fi pusă în aplicare. Mă îndoiesc. Ce câştigă USL dacă parlamentarii săi îşi dau demisia? Nu mare lucru. Nu forţează anticipate, ci doar parţiale. Nici măcar nu e sigur că USL-iştii îşi vor recâştiga posturile. Dacă baronii PDL se mobilizează exemplar s-ar putea să apară surprize. Ce face Crin Antonescu să-l ajute pe Victor Ponta? Îl avertizează pe Adrian Năstase că, în cazul unui verdict nefavorabil în justiţie, va trebui să se retragă din viaţa politică a opoziţiei. Curat declaraţie de preşedinte al PSD. Sunt convins că Ponta visează cu ochii deschişi la asta. A spus-o răspicat înainte ca fostul premier să fie achitat în dosarul "Mătuşa Tamara". Apoi s-a sucit declarându- se solidar cu acesta.
Ce se întâmplă când Crin Antonescu cere suspendarea preşedintelui Băsescu în stradă? Când anunţă miting de proporţii? Radu Mazăre execută fără vociferări. Doar e un soldat disciplinat al Marii Revoluţii din ianuarie. Poate cineva să spună că Antonescu n-are autoritate asupra lui Mazăre? A fost printre puţinii PSD-işti care i-au respectat ordinul. A dat chiar dovadă de exces de zel. N-a venit singur. A venit cu bască (ca să nu-i reproşeze cineva că n-are) şi câteva blonde. Fetele aveau şi ele bască. S-a urcat revoluţionar pe scenă şi a transformat mitingul lui Antonescu în carnaval. Umblă vorba că a plecat apoi în Austria la schi, cu tot cu blonde. Ceilalţi protestatari au rămas în Bucureşti să dea zăpada în parcarea din Piaţa Victoriei. A venit apoi rândul lui Sorin Roşca Stănescu să-şi facă numărul. Fostul colaborator al Securităţii, potrivit propriilor declaraţii, s-a alăturat Revoluţiei bunului simţ declanşată de Mazăre în beneficiul electoral al lui Antonescu. Chiar şi fostul aghiotant al lui Adrian Năstase, s-a înscris în PNL şi a venit la miting cu banderolă galben- albastră. Oamenii preşedintelui Antonescu se adună încet-încet în jurul său. Vor să simtă că se poate baza pe ei la începutul acestui an de foc. Din această mare poză de familie mai lipsesc câţiva. Persoane importante. Din câte înţeleg, Sorin Ovidiu Vîntu şi-a rezervat un loc. Apar chiar figuri noi. Preşedintele Traian Băsescu l-a anunţat deja pe comunistul Vladimir Voronin. S-ar putea să mai apară şi alte nume. Poate de peste Prut. Sau de peste Nistru...