Mai rentează sau nu sa fii politician, înalt funcţionar public, vameş sau ofiţer al Gărzii Financiare? Aceasta este miza reală a luptei în jurul propunerii de modificare a Constituţiei iniţiată de preşedintele Băsescu.
Iar pentru că răspunsul îi înspăimântă pe cei mai mulţi dintre cei menţionaţi, avem parte de această perdea de fum, întreţinută şi mediatic, care îngreunează "citirea" corectă a evenimentelor de către publicul larg.
În primul rând, modificarea Constituţiei este un mijloc, nu un scop. Prin urmare trebuie să ne raportăm mai degrabă pragmatic la această iniţiativă. Aduce aceasta o schimbare pozitivă? Şi astfel ajungem la scopuri. În lumea polticii din societăţile democratice cel mai bun compromis, care poate înnoi societatea şi împinge lucrurile în faţă, este găsirea unei formule prin care interesele concrete, electorale, se pot compune cu vectorii de schimbare reală şi adâncă.
Mi se pare că tocmai asta a găsit Traian Băsescu cu acest proiect de revizuire a legii fundamentale. Există posibilitatea ca parlamentarii să nu mai beneficieze de imunitate şi mai există posibilitatea ca averile ilicite să poată fi confiscate. Insist, avem această posibilitate, care devine şi practică. Nu ştiu dacă asta se va întâmpla repede, nu ştiu dacă asta se va întâmpla în multe cazuri. Ştiu însă că până acum probabilitatea ca acest lucru să se întâmple se ducea spre zero. Şi mai ştiu că efectul cel mai puternic va fi să îi pună pe gânduri pe cei care de acum înainte vor dori să se joace de-a politicienii sau funcţionarii îmbogăţiţi în timpul mandatului.
Iar dacă putem gândi realist, şi eu cred că putem, la acest efect, atunci mijlocul prin care obţinem acest rezultat este unul bun. Şi care merită sprijinit. Este un calcul rece, pragmatic, depersonalizat care vorbeşte de posibilităţi şi de tendinţe. Exact cum şi trebuie când este vorba de o societate. Pentru că această nouă constantă, "pericolul" de a nu mai putea face bani şi greutatea din ce în ce mai mare de a evita răspunderea în faţa legii, este cea care sperie eşafodajul instituţiilor statului. În momentul acesta, toţi cei care vor să intre în politică, în structura Guvernului, în Vamă, în instituţiile descentralizate, vor avea parte de un număr din ce în ce mai mic de vise frumoase şi din ce în ce mai mare de coşmaruri, dacă actualul proiect de Constituţie este adoptat.
Va exista în continuare corupţie şi va exista în continuare dificultate în a demonstra cu probe prezenţa ei. Dar va fi extrem de greu ca vreun om sau structură, oricât de puternic şi influent ar fi, să mai poată da garanţii că scapi nepedepsit. Iar pedeapsa înseamnă să ajungi sărac. De aici spaima. Uitaţi-vă la televizor, e o spaimă reală, materială, seamănă cu un fum de ţigară care îl învăluie pe cel care zice: nu intereseză pe nimeni aceste prevederi, e un joc politic, e o manipulare.
De fapt, ce gândeşte acel om este: trebuie să spun orice, acest proces nu trebuie declanşat, lumea nu trebuie să ştie ce înseamnă cu adevărat pentru că pot pierde tot. Iar acest tip de indivizi sunt şi la putere şi în opoziţie. Cei din Opoziţie sunt incapabili să îşi dea seama că intră într-un joc în care îşi vor da repede arama pe faţă de ce nu pot sprijini pragmatic o decizie benefică dacă nu au nimic de ascuns şi de pierdut. Şi vor pierde. Iar Puterea mimează încă frumos solidaritatea cu preşedintele pe acest proiect pentru că ştie că şansele lui de reuşită sunt reduse.
Un calcul ce se poate dovedi greşit pentru că Traian Băsescu are şi un interes imediat, concret şi politic: resetarea jocului politic pentru alegerile din 2012. Noi teme, noi feţe, noi atitudini. Totul, pentru ca partidul sau partidele (şi aici pot fi surprize, mici sau mari) care îi susţin proiectul de a intra în cărţile de istorie să câştige la anul. Pentru noi, ceilalţi, acesta este un mijloc. Să ne folosim pragmatic de el.