După ce, în ultimii doi ani, Partidului Democrat Liberal i-au încolţit mugurii corupţiei, iată astăzi, în toată splendoarea, florile răului deschizându-şi cupele portocalii.
Dacă politica reclamă o estetică a urâtului, atunci formaţiunea, proiectată de Traian Băsescu să fie tot ceea ce social-democraţia lui Ion Iliescu n-a fost, şi-a definitivat marţi seară metamorfoza, ducând infamia într-o zonă neatinsă nici măcar de Adrian Năstase în epoca baronilor. PSD-ul n-a promis niciodată o bătălie anticorupţie pe viaţă şi pe moarte, preferând să joace pe faţă cartea intereselor de partid fără a mima ipostaze imaculate acolo unde era de găsit doar jeg. PDL-ul a reuşit însă să pună în funcţiune un mecanism şi mai perfid, îmbrăcându-se în Albă ca Zăpada şi comportându-se ca o femeie uşoară. Pentru asta ai nevoie de un talent ipocrit bine exersat, iar democrat-liberalii n-au ratat ocazia să-şi etaleze cunoştinţele în domeniu.
Faptele sunt următoarele: după zece luni în care s-au făcut că subiectul nu există pe agenda publică, agăţându-se de o pleiadă de pretexte frizând penibilul, pedeliştii au decis marţi seară că e cazul să voteze împotriva cererilor DNA de percheziţie informatică şi extindere a urmăririi penale în cazul Monica Iacob Ridzi. Cu o săptămână înainte, comisia juridică a Camerei inferioare, condusă de Daniel Buda (membru PDL), recomandase respingerea procedurilor judiciare solicitate. În ambele cazuri, subiectul Ridzi n-a fost pe ordinea pe zi, dar a intrat în dezbatere la propunerile preşedinţilor de şedinţă. Marţi, lucrările deputaţilor au fost conduse de Ioan Oltean, nimeni altul decât personajul care susţinea cu pompă că PDL nu va obstrucţiona justiţia în cazul Ridzi. Acelaşi domn îşi exprima recent şi nemulţumirea cu privire la poziţiile adoptate în partid de Monica Macovei şi Cristian Preda. Probabil că domnul Oltean a avut o revelaţie marţi seară, realizând că mai bine greşeşte cu Ridzi decât să aibă dreptate alături de Preda şi Macovei.
Ulterior votului, nimeni n-a recunoscut că ar fi fost pentru respingerea cererilor DNA. Vot secret (decis chiar de Ioan Oltean), parlamentari democrat-liberali inovatori: "Cei de la PSD şi PNL au fost împotrivă". Evidenţele matematice contrazic această poziţie, dar ce mai contează când s-a reuşit salvarea doamnei Ridzi de la un rendez-vous nedorit cu justiţia? Doar nu se aştepta cineva ca o mobilizare a partidului să asigure aprobarea cererilor DNA, oferind astfel un exemplu de probitate necesar într-o perioadă în care PDL cere toată încrederea românilor! E drept, partidul a vibrat sentimental, amintindu-şi cum biata doamnă Ridzi şi-a lăsat în iunie copilul bolnav la spital, votând cu sârg în parlament în ziua în care se decidea noua componenţă a Curţii Constituţionale. "S-a sacrificat pentru vot, pentru depesedizarea CC", au spus atunci pedeliştii, motivând eternele absenţe ale doamnei la audierile care o priveau direct. Deşi în 2006 vedea o problemă în refuzul PSD de a-l lăsa pe Adrian Năstase să se confrunte cu procurorii, Monica Ridzi fuge astăzi de justiţie cu o frică suspectă, perorând despre imunitatea parlamentară ca "garanţie împotriva abuzurilor" şi reamintindu- le colegilor de ameninţarea unui "precedent periculos".
Teama umană a doamnei Ridzi, împărtăşită de un partid care se visa vârful de lance al anticorupţiei şi a eşuat în ipostaza celui mai de seamă reprezentant al dezmăţului, este marca definitivă a prăbuşirii morale a PDL. Pentru o ţară care aspiră la primirea în spaţiul Schengen şi căreia i se reproşează exact deficitul de vigoare juridică, o mutare precum cea operată cu largul concurs al parlamentarilor PDL nu e doar sinucigaşă, ci de-a dreptul teroristă. Poate că cineva la Administraţia Prezidenţială ar trebui să se gândească serios la includerea PDL-ului printre factorii care atentează la siguranţa naţională, din moment ce principalul partid de guvernământ acţionează nemijlocit pentru subminarea proiectelor externe ale României, asigurând muniţia necesară celor care propun amânarea aderării la Schengen. Nu Victor Ponta poartă vina pentru faptul că îi anunţă pe socialiştii europeni de dezastrul instituţional din România. Se ocupă, mult mai bine, de la Bucureşti, PDL-ul doamnei Ridzi, între două contracte cu statul şi trei declaraţii contradictorii. Cam aşa arată, în apogeul puterii, poate cel mai mare eşec politic al României postdecembriste. Precum la Baudelaire, în "Florile răului", împrăştiind, de-a valma, şi fericiri, şi crime.