Anna Politkovskaia, Paul Klebnikov sau oricare din ceilalţi zece jurnalişti asasinaţi în Rusia de când Putin a preluat puterea nu mai pot defini dictatura pentru liderii Opoziţiei de la Bucureşti.
Aşa că Ponta şi Antonescu ar face bine să-i viziteze pe Mihail Hodorkovski şi pe Platon Lebedev în celulele lor siberiene, la o aruncătură de Cercul Polar, dacă vor să vadă pe viu ce soartă au oligarhii într-o dictatură. În Belarusul lui Lukaşenko liderii USL nu ar putea face o documentare serioasă, fiindcă opozanţii de calibru nu prea mai ajung în închisori, ci dispar, pur şi simplu. Despre dictatori precum Carol al II-lea, Hitler, Stalin, Franco, Mussolini şi Ceauşescu, istoricul Crin Antonescu ar trebui să ştie aproape tot ce se poate şti. Dictaturile instaurate de ei au făcut milioane de victime, au suprimat libertăţi cetăţeneşti, au ucis orice formă de democraţie în timp ce o proclamau cu neruşinare. Liderul liberal ce se doreşte viitor preşedinte al României se comportă amnezic, de parcă n-ar fi absolvit facultatea de istorie şi s-ar fi născut odată cu evenimentele din decembrie 1989, pe când intra în PNL şi, pe listele partidului, în Parlament. Antonescu face din istoria recentă sau contemporană exact ceea ce-i dictează interesele politice. El este chiar mai vocal decât Victor Ponta şi toată Opoziţia la un loc atunci când demască odioasa dictatură în care noi, nătărăii de români, nu ştim că trăim. Dacă îi ascultă pe Crin Antonescu, Victor Ponta şi colegii lor de cauză politică, milioanele de români care nu văd dictatura cu ochiul liber ar trebui să se simtă vinovaţi pentru asta şi, eventual, să dea năvală la oftalmologie ca să-şi trateze miopia. Lăsând gluma la o parte, strategii din umbră ai Opoziţiei au pus în practică dictonul formulat de Lenin şi însuşit ulterior de Goebbels şi Stalin: "O minciună repetată la nesfârşit devine adevăr". Halucinanta teorie a dictaturii lui Traian Băsescu, după ce a fost proclamată ani de zile la televiziuni, în dezbateri, discursuri sau campanii electorale, a devenit un cap de acuzare şi în recenta audiere solicitată de Opoziţie la Parlamentul European. Există voci care spun că spectacolul regizat pentru ochii şi urechile celor de la Bruxelles a fost un fiasco, o audiere între alte mii de audieri, uzuale în practica europeană, că lăcrămaţiile nu au impresionat pe nimeni cât timp Europa ştie bine ce se întâmplă în România. Sunt şi analişti care scuză sau ignoră acţiunea de la Parlamentul European pe motiv că Ponta şi compania nu au cerut sancţionarea României prin sistarea fondurilor europene nerambursabile sau prin suspendarea dreptului de vot pentru România. Nu sunt de acord cu aceste voci şi cred că nici un român n-ar trebui să fie. Până la această audiere, PSD şi PNL, apoi USL au scris zeci de memorii în care denunţă dictatura invizibilă din România. Însă audierea de la Bruxelles este prima acţiune publică în care liderii USL cer colegilor europeni din familiile lor politice - socialiştii şi liberalii - să condamne România, să o judece la pachet cu Ungaria pentru "grave derapaje democratice" şi "suspendarea democraţiei". Nu mă interesează că liderilor USL nu le-au ieşit socotelile de acasă, nici dacă şi cine i-a crezut, ci intenţiile lor. Iar aceste intenţii sacrificau interesele românilor. Propagarea externă pe cale instituţională a unei minciuni, încercarea de manipulare a parlamentarilor europeni pe fondul protestelor din România este o trădare a intereselor românilor, oricât de dur vi s-ar părea termenul. Liderii USL ştiau bine că acţiunea nu va genera amestecul statelor europene în bucătăria românească, că parlamentarii UE îi vor asculta din politeţe fiindcă asta e fişa postului, dar nu le vor da crezare, că numai electoratul poate arbitra, prin vot, războiul dintre Putere şi Opoziţie. Ponta şi Antonescu mai ştiau şi că imaginea a României este grav afectată de acest tip de acţiuni. Vorba Monicăi Macovei, chiar râde Europa de noi. Şi lor nu le pasă...