Iluzioniştii folosesc un truc simplu: îţi flutură o panglică colorată într-o mână, în timp ce cu cealaltă ascund rapid moneda care va apărea apoi de te miri unde.
Trucul e folosit adeseori şi în politică. În urmă cu aproape 22 de ani, fuseseră inventaţi "teroriştii care trăgeau din orice poziţie". Atenţi la aceştia, cei mai mulţi români n-au băgat de seamă (decât târziu) cum grupul Iliescu-Militaru preia fain-frumos puterea. Nu-i mare filosofie la mijloc, dar metoda a funcţionat mereu.
Uitaţi comparaţia cu teroriştii, e prea dură! Reţineţi însă ideea că în politică există tot felul de scamatori: unii mai pricepuţi, alţii ba. În ceea ce-l priveşte, Traian Băsescu e un maestru, un adevărat Iosefini politic. Arta lui constă în faptul că până şi aceia care ştiu că le e fatal să privească mâna cu panglica sfârşesc prin a o face; iar atunci nici nu mai contează dacă s-au prins sau nu că au de-a face cu un truc.
Să ne înţelegem din capul locului: avem o Constituţie cu hibe, făcută anume aşa (sau din prostie). În textul votat în 1991 găsiţi explicaţia numeroaselor blocaje ulterioare. Constituţia României, departe de a fi perfectă, trebuie modificată, şi asta încă din temelii. Ar trebui să optăm (în cunoştinţă de cauză) ori pentru o republică parlamentară, ori pentru una prezidenţială (în condiţiile în care nu s-a discutat niciodată serios despre monarhia constituţională). Semiprezidenţialismul a adus prea multe ambiguităţi.
În oricare situaţie, alineatul 1 al articolului 84 (partea care spune că, "în timpul mandatului, preşedintele României nu poate fi membru al unui partid") implică prea multă ipocrizie pentru a fi păstrat. Mai nou, ni se sugerează că, tehnic, prevederea cu pricina e respectată întocmai, întrucât preşedintele Traian Băsescu nu are carnet de partid. Dar nu asta vrea să spună Constituţia. Atunci când s-a introdus această prevedere, încălcată nonşalant şi de predecesorii lui Traian Băsescu (în special de Ion Iliescu) înţelesul agreat era acela de echidistanţă politică a preşedintelui. În realitate, preşedintele Traian Băsescu nici măcar nu mai mimează echidistanţa; el acţionează întocmai ca un şef de partid. Nimic important nu mişcă în PDL fără voia lui. În plus, numeroase strategii puse la cale de preşedintele României vizează binele acestui partid, ceea ce este cel puţin incorect faţă de celelalte partide şi de simpatizanţii acestora. Ei, şi? Păi, asta chiar e o problemă. În primul rând cu textul, fiindcă permite să fie "şmecherit", şi în al doilea rând cu faptul că, acceptând "şmechereala" asta, vom fi tentaţi să acceptăm, mereu şi mereu, altele şi altele. Şi aşa ne furăm singuri căciula.
Dar asta nu e singura problemă a Constituţiei, probabil nici cea mai mare şi, la fel de probabil, aceasta nu va fi singura problemă despre care nici măcar nu se va discuta. Altele sunt subiectele degrabă aducătoare de controverse şi, deci, de schimbat discuţia.
Traian Băsescu va relua ideea neexploatată suficient a parlamentului unicameral, va vorbi despre mandatul prezidenţial de patru ani şi va face vâlvă, tot mai multă vâlvă (oau, ce-i place!) cu organizarea teritorială a României pe regiuni. Ideea regionalizării (dar nu pe criterii etnice) stârneşte reacţii în rândul politicienilor maghiari care vor, alături de Covasna şi Harghita, Mureşul şi nu Vrancea. Să vezi păruială, ameninţări, şantaje, într- un cuvânt, distracţie pe cinste! Panglica lui Iosefini e viu colorată, n-ai cum să nu te uiţi la ea. Probabil singurul lucru din proiect care-l doare cu adevărat pe şeful statului e să îngreuneze procedura de suspendare a preşedintelui ţării. Dincolo de rolul mai mare pe care-l va primi Curtea Constituţională, apare ideea ca parlamentul să fie dizolvat dacă nu trece referendumul de demitere. Suficiente motive pentru parlamentari să se gândească de zece ori înainte de a porni asemenea procedură. Până când discuţia despre tipul de republică nu va fi tranşată clar şi până când Legea Supremă nu va rezona întru totul cu decizia adoptată, aceia care spun că preşedintele Traian Băsescu "reformează" Constituţia de dragul lui însuşi sunt îndreptăţiţi să o facă. Dar noi tot la panglica scamatorului ne vom uita; e mai simplu aşa.