EDITORIALUL EVZ: Între coada vacii şi talk-show

Cine stă câteva ore, cel puţin, în orice localitate rurală din România, îşi dă seama că alegerile locale sunt deja tranşate.

Zăpezile mari din ultimele săptămâni au dat prilejul unor analişti locali să constate că dacă nu ar fi fost an electoral, mureau mult mai mulţi oameni. Dar pentru că este, a fost un prilej destul de serios pentru primarii în funcţie să se remarce. Ei au împărţit marile cantităţi de ajutoare, pe sprânceană, ca întotdeauna.

Această împărţeală le-a adus aminte oamenilor de alegeri. Curând, după ce va începe campania electorală şi vor afla că alegerile din acest an se desfăşoară doar într- un singur tur de scrutin, sătenii vor fi puţin dezamăgiţi. Totuşi se va da ceva, chiar dacă este numai un tur, ceva în produse şi bani, de la fiecare candidat. Aşa că nu strică să fie cât mai mulţi, să fie încurajaţi şi susţinuţi. Alesul în principiu este primarul în funcţie. El ştie cel mai bine cui să dea ajutoare sociale, indiferent de starea de sănătate, el trece cu vederea neplata tuturor impozitelor, doar el nu cere autorizaţii de construcţie. El înţelege braconajul, furtul lemnelor din pădure şi toate celelalte, care fac din aproape fiecare comunitate rurală o mare familie aflată departe de orice normă fiscală. Sătenii ştiu foarte bine că şi votul contează, deşi sunt foarte importante negocierile între cei care alcătuiesc procesul verbal. Altfel, în toate aceste discuţii, câte sunt ele, nu adie nici o nuanţă politică. Acestea sunt prezente la talk-show-uri, pe cu totul altă planetă alcătuită din televiziunile cu audienţă. Vag, din ce în ce mai vag în discuţiile purtate de oameni foarte învăţaţi se mai fac referiri la doctrine politice. Funcţie de interesele naţionale acestea se aliază şi chiar se contopesc, dar mai există. Nimeni nu ar putea afirma că trăim cu totul în afara lor.

Altfel, în ciuda pretenţiilor, talk-show-urile prezintă mai mult mahala. Există mulţi oameni licenţiaţi şi chiar cu studii înalte în străinătate, care par să nu ştie că Traian Băsescu nu mai candidează. Şi îl toacă seară de seară, în fiecare emisiune. De partea cealaltă, liderii Opoziţiei sunt vlăguiţi şi ei sistematic. Aici a apărut o problemă, poate singura importantă înainte de începutul campaniei electorale. Dacă viaţa politică de la talk-show-uri continuă în acest ritm riscăm să rămânem fără Opoziţie. Liderii ei par să se fi zăpăcit şi lumea observă. De mai multă vreme Dan Voiculescu, prin gazetarii lui de la Antene, atacă ofiţerii de informaţii, securiştii, colaboratorii şi tot ce ar putea fi legat de aceste instituţii. Deşi anul trecut Înalta Curte a decis irevocabil că Dan Voiculescu a fost colaborator al fostei Securităţi, cu numele conspirativ “Felix". Colegii lui Victor Ponta şi Crin Antonescu merg din greşeală în greşeală. Au pierdut preşedinţia Senatului, gata gata era să piardă şi zeci de colegii, prin demisia parlamentarilor. Au blocat viaţa politică a ţării, îşi încurcă serios colegii, punându-i să-şi doneze salariile, fac declaraţii politice ce conţin numai ură şi nici o strategie. Nu sunt în stare să organizeze măcar un miting de protest. Se ceartă între ei şi se contrazic pe la colţuri. Oamenii de bun-simţ contabilizează aceste prostii şi riscăm să rămânem fără Opoziţie. Asta în nici o ţară nu e bine.