Traian Băsescu ne-a întins din nou o momeală, pe care am înghiţit-o cu undiţă cu tot.
Includerea în strategia naţională de apărare a unei vul nerabilităţi constând în "fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de infor maţii false despre activitatea acestora" a avut un singur scop: să ne isterizeze (pe noi, ziariştii), să ne autovictimizăm şi să ne facă să uităm de guvernul Boc.
Băsescu a câştigat pentru că televiziunile de ştiri au renunţat la emisiunile despre soarta pensionarilor şi a bugetarilor şi s-au concentrat pe "atacul-prezidenţial-împotriva-presei".
Două elemente au favorizat diversiunea. Primul: afirmaţiile din strategie sunt reale. Sunt suficiente situaţii în care instituţiile statului au fost atacate la comandă. Cel mai bun exemplu este "cazul Becali", când 90% din mediile audiovizuale au participat la linşarea judecătoarei care a aprobat arestarea liderului PNG.
Al doilea element care l-a ajutat pe Băsescu: ce credibilitate mai are presa atunci când îi cheamă în apărarea sa pe Sorin Roşca Stănescu şi Vadim Tudor?
Dar problemele presei - o structură care ar trebui să fie complet independentă de stat - nu au ce căuta într-o "strategie de apărare a ţării". Pentru că, poţi să-ţi pui întrebarea: ce va face CSAT pentru a elimina vulnerabilitatea? Va propune o lege a presei, va introduce sancţiuni penale speciale referitoare la acest "fenomen", va spori supravegherea serviciilor secrete?
Statul român are deja instrumente puternice pentru a interveni în media. Consiliul Naţional al Audiovizualului poate sancţiona conţinutul editorialal mediilor electronice, o putere de care se poate abuza foarte uşor. Iar şeful statului, la fel ca şi premierul, poate cere spaţiu de emisie la televiziunea şi la radioul public atunci când doreşte să transmită mesaje pe care le consideră a fi de interes naţional.
Oricât de multe asigurări ar da Administraţia Prezidenţială, textul strategiei sună ameninţător. Singura modalitate pentru a apăra publicul de campaniile de intoxicare este diversificarea mediilor de informare.
Dacă, de exemplu, Realitatea TV şi Antena 3 se cartelizează pentru a-l sprijini pe Geoană şi, în acest scop, lansează teza potrivit căreia preşedintele Băsescu are legături cu grupări teroriste, soluţia este să existe şi alte surse de informare, care să ofere o perspectivă diferită. Nici intervenţia statului şi nici mult-prea-lăudata "autoreglementare" a presei nu vor rezolva o asemenea situaţie.
Intervenţia statului ar însemna o ingerinţă politică a celor care deţin puterea. Iar "autoreglementarea" din interiorul breslei jurnaliştilor nu funcţionează. Uitaţi-vă la Chirieac şi Roşca Stănescu: nu mai sunt "ziarişti", au devenit "analişti" şi nimeni nu mai are nicio problemă cu ei.
Dacă Băsescu dorea cu adevărat să rezolve problema "campanilor de presă la comandă" şi-ar fi îndemnat partidul să accepte ca Radioul şi Televiziunea publică să-şi capete mult-visata independenţă editorială. Să devină o alternativă corectă la televiziunile mogulilor. Credibilitatea acestor instituţii era cea mai bună armă împotriva dezinformării.
Dar parlamentarii PDL, oamenii lui Băsescu, au abandonat iniţiativa Ralucăi Turcan pentru că îşi doreau ca acum, când sunt ei la putere, să ţină ei sub control aceste medii de informare.
Ce a făcut Sassu pentru PSD va face şi viitoarea conducere a TVR, pentru Boc şi Băsescu. Guvernul Boc a câştigat două zile de care a profitat din plin: n-a făcut nimic.
Ultima şedinţă a executivului s-a terminat cu adoptarea unei singure ordonanţe care, după 24 de ore, se pare că a fost retrimisă ministerelor pentru clarificări. Încă o dovadă că, pe moment, cea mai mare vulnerabilitate a României nu este presa ticăloşită, ci guvernul incompetent.