Horia Ghibuțiu: „Disponibilitatea primăriei de a îndrepta niște legi strâmbe și de a le supune dezbaterii publice e un semn de normalitate.”
În jurul subiectului legat de interzicerea călcatului pe iarbă şi a accesului cu biciclete în parcurile bucureştene se strânseseră până ieri la prânz, pe adresa de internet a ziarului nostru, zeci de mii de curioşi. În plin an electoral, interesul atât de mare al publicului unui ziar de referinţă faţă de un articol din care lipsesc cuvinte-cheie precum Băsescu, Geoană sau coaliţia de la putere denotă faptul că, dincolo de politichie, ne pasă tot mai mult de locul în care trăim.
Le mulţumim tuturor celor care au fost indignaţi de învierea peste noapte a unor legi non-europene, cât şi celor care au deplâns aplicarea unor hotărâri de consiliu municipal după cheful unor gardieni puşi să păzească parcurile chiar de către cei pentru care, teoretic, au fost create: oamenii. Împărtăşim şi opinia celor au fost preocupaţi de siguranţa micuţilor ce pot deveni ţinte vii în calea unor biciclişti care pedalează ca la Turul Franţei, fiindcă pistele din oraş, făcute fără cap, când nu trec prin staţii de autobuz, sunt spaţii ideale pentru parcat. Deopotrivă, ne-a îngrijorat, ca şi pe dumneavoastră, faptul că orice spaţiu verde fără prohibiţii riscă să se transforme, în citadela noastră europeană lipsită de un brand cu cârlig la turişti, într- un loc cu iarba pârjolită de grătare şi sufocat de PET-uri.
Neaşteptat de prompt pentru oraşul nostru, edilii au promis ieri că vor reda parcurile cetăţenilor. Asta nu înseamnă că trotuarele vor deveni peste noapte suficient de late pentru nişte piste de dimensiuni corecte şi nici că vom vedea tolăniţi în iarbă doar tineri cărora le pasă de mediul înconjurător, responsabili şi cu înalt simţ civic chiar şi când se relaxează. Dar disponibilitatea primăriei de a îndrepta nişte legi strâmbe şi de a le supune dezbaterii publice e un semn de normalitate. Măcar atât!
Încurajat de această mică victorie pe care şi-o trec în cont cetăţenii în faţa autorităţilor, îngăduiţi-mi să reiau o temă prăfuită, dar de jalnică actualitate: nu s-ar putea face ceva şi cu maidanezii?
Stau de când mă ştiu în acest oraş şi n-a dat nicio bicicletă peste mine, iar în iarba din parcuri m-am tolănit de câte ori am avut chef, fără ca asta să dăuneze mediului înconjurător sau să fiu amendat. Dar de maidanezi am fost muşcat de două ori. Deşi zău că nu i-am provocat, după cum aveam să mărturisesc şi la spitalul în care am făcut injecţiile de rigoare unde, culmea, mergeam cu multă precauţie, fiindcă aleile erau tot la discreţia unor câini fără stăpân.
În serile în care îmi vizitez amicii şi sunt nevoit să slalomez pe străduţele pe care stau dulăi cu aparenţă neprietenoasă, mă gândesc la englezoaica muşcată recent şi care a spus că în Bucureşti câinii sunt ca şobolanii. Sunt convins că vă amintiţi şi de cazul japonezului ucis în buricul târgului de un maidanez. Ce ar trebui să se mai întâmple pentru a pune şi acest subiect pe agenda publică? Suntem dispuşi să ascultăm toate opiniile - şi ale ONG-urilor, şi ale celor cărora le e milă de bietele necuvântătoare, şi ale victimelor, şi ale prea puţinilor hingheri. Însă dacă pe mandatul unui primar al Bucureştiului - pe care nu-l nominalizăm, fiind an de prezidenţiale! - s-au luat nişte măsuri pentru rezolvarea acestei chestiuni, credem că e timpul să se facă din nou ceva.
CITIŢI ŞI:
LIVIA CIMPOERU: Infractorii cu ghidon DEZBATERE EVZ: Unde ne mai putem plimba cu rolele şi bicicleta?