Discursul politic a redevenit indigest în ultima vreme. Politicienii se întrec în declaraţii de o agresivitate ce aminteşte de confruntările electorale din anii ’90.
Traian Băsescu îl cataloghează pe Regele Mihai drept "trădător" şi "slugă la ruşi", reproşându-i că şi-a abandonat poporul într-un moment dificil. Crin Antonescu îi atrage atenţia că nu poate vorbi despre istoria naţională ca un "beţiv la cârciumă". Victor Ponta se laudă că şeful statului "căuta sticla pe jos", după discursul său din timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni pe tema revizuirii Constituţiei.
Polemicile politice sunt veritabile dialoguri ale surzilor. Puterea şi Opoziţia vorbesc fiecare cu propriul electorat, mimează dialogul, doar pentru a demonstra cât de absurdă este celălaltă parte. Combatanţii vin cu oferte doar pentru a fi refuzate de adversari. Exemple sunt multe. Preşedintele le propune baronilor PSD să contribuie la confiscarea averilor ilicite, să elimine intervenţia parlamentului în actul de justiţie, să renunţe la zone de influenţă politico-economică acceptând reorganizarea administrativă a României. Opoziţia îi cere lui Băsescu să scoată PDL de la guvernare, să numească un premier tehnocrat, care să organizeze alegeri anticipate. Altfel spus, să renunţe la putere şi să se pună la dispoziţia USL, care, eventual, ar putea declanşa suspendarea sa.
Nu m-am lămurit dacă atacul lui Traian Băsescu la adresa Regelui a fost , pe lângă o intervenţie publică regretabilă, un calcul strategic cinic. Nu cred că insultarea fostului suveran i-a adus actualului şef al statului simpatia foştilor nomenclaturişti comunişti din eşaloanele inferioarede partid, care, după Revoluţie, votau în mod tradiţional cu Corneliu Vadim Tudor. Este însă evident că limbajul injurios adoptat de Crin Antonescu şi Victor Ponta are drept scop radicalizarea propriului electorat şi, implicit, fidelizarea acestuia. Gradul de frustrare din rândul electoratului PSD- PNL este mare, iar rezervele sale de răbdare sunt minime. În sondajele de opinie, un număr tot mai consistent de alegători USL doresc "desfiinţarea PDL". Victoria pe muchie de cuţit a lui Traian Băsescu de la prezidenţiale a alimentat masiv această frustrare. Criza economică a amplificat-o, iar în anul care a mai rămas până la alegeri ea va creşte expo nenţial, cu atât mai mult cu cât criza economică nu va fi depăşită. Chiar dacă PDL va pierde alegerile din 2012, victoria USL nu va echivala cu înlăturarea regimului Băsescu. Frustrarea propriilor alegători nu se va risipi în totalitate şi ar putea impune pe agenda politică suspendarea preşedintelui şi eventuala sa demitere prin referendum. Ion Iliescu a spus-o ieri explicit. "Mandatul său (al lui Traian Băsescu- n.r.) este o chestiune care ţine de anumite împrejurări şi considerente, adică el s-ar putea să părăsească mandatul chiar dacă nu vrea, în funcţie de structura parlamentului ce va rezulta din viitoarele alegeri. De aceea se pregăteşte de alegeri, mai ales ca să fie sigur că se obţine o componenţă care să-i asigure finalul de mandat".
Dacă va câştiga alegerile, USL ar putea fi forţată de aşteptările propriului electorat să se poarte într-un pur stil iacobin, să verse sângele atât de aşteptat de poporul liberalo-socialist. Pentru PSD şi PNL, coabitarea cu Băsescu ar putea fi imposibilă. Din postura de opozant din rândul puterii, preşedintele va fi un "cui al lui Pepelea". Îşi va alimenta discursul anticorupţie prin deconspirarea furtişagurilor viitorilor guvernanţi, va taxa politicile social-economice şi orice tentativă de a aluneca spre populism şi, astfel, va încerca să-şi impună un succesor la Palatul Cotroceni în 2014. Şansele de a avea succes sunt mari, pentru că USL nu va face să curgă lapte şi miere în doi ani de guvernare. Ea nu va putea să recurgă la pomeni electorale, pentru că, după experienţa Greciei, Uniunea Europeană va controla strict politicile bugetare ale statelor membre.