Preşedintele României se întoarce de la Bruxelles şi, înainte de a încerca ziariştii să-l umilească întrebându-l despre inculpatul Vîntu, se grăbeşte Traian Băsescu să afle ce face Steaua la Liverpool.
Ştiţi, unii cred că fotbalul e o chestiune de viaţă şi de moarte, iar alţii, că de fapt, e o treabă mult mai serioasă! Această butadă i-a fost atribuită lui Bill Shankly, un scoţian cu statuie pe Anfield Road. Trebuie că a văzut-o şi Ilie Dumitrescu săptămâna trecută, cu ocazia reîntâlnirii cu Roy Hodgson: când dă de Ilie, pentru simetrie, echipa antrenată de englez tot bate cu 4-1 (s-a mai întâmplat şi la Detroit, în 1994, la meciul Generaţiei de Aur cu elveţienii).
Câteva zile mai târziu, la încheierea scurtei şederi a lui Ilie Dumitrescu pe cea mai "grea" bancă tehnică a ţării, s-a iscat o zarvă riscând să depăşească în decibeli dezbaterea privind Legea pensiilor. Explicaţii se găsesc imediat. Steliştii par atât de mulţi, iar nevoia lor de a-şi mărturisi ataşamentul faţă de "roş-albaştri" e atât de fierbinte, încât, pentru a-i ierarhiza, s-ar putea organiza concursuri de stelism. Cu întrebări din istoria, cultura, civilizaţia şi prezentul continuu al clubului bucureştean. Nu ştii care a fost cel mai frumos gol în Ghencea al lui Marcel Răducanu, cât a fugit Iliuţă Bărbulescu pe 7 mai 1986, ce număr purta Tătăran când se încălzea un meci întreg sau data la care a evoluat ultimul "playmaker" în echipă? Degeaba îţi dai stelismul pe faţă, n-ai ce să cauţi printre ei!
În media din România, concursul respectiv ar avea nevoie de mai multe preliminarii decât Campionatul European, aria de selecţie fiind deosebit de largă. Aici se impune o menţiune: precum stelismul, şi dragostea e de mai multe feluri. În cazul presei, e dragoste din interes, căci Steaua, nu mai trebuie demonstrat, are cea mai mare audienţă. Prin urmare, ziarele se deschid şi se închid cu Steaua, la fel, buletinele de infotainment cunoscute anterior drept ştiri sportive de la televizor, iar comentariile live transformă orice joc al Stelei într-o finală desfăşurată într-un ritm ce-ţi ia respiraţia.
Dacă e atât stelism la noi, cum se face ca un stelist get-beget ca Ilie Dumitrescu să fie huiduit de către propria galerie, tocmai pe stadionul unde ar trebui să fie adulat? De ce veneau tot mai puţini la stadion (e drept, puţini, dar toţi, i-au cerut demisia)? Doar pentru că patron e Gigi Becali, cu care nu se poate lucra decât dacă stai în genunchi, ca să nu ţii capul mai sus decât cel al partenerelor sale favorite de dialog, ovinele sau, după caz, cei prezenţi în studiourile televiziunilor sportive?
O posibilă explicaţie vine din CV-ul de antrenor al lui Ilie, mai precis, din rubrica precedentelor locuri de muncă. Fosta glorie a fotbalului românesc obişnuieşte să stea la o echipă cât zăboveşte pietonul pe zebră într-o intersecţie cu trafic intens. Poate că e o victimă a eleganţei sale vestimentare, a manelismului jucătorilor puşi să asculte house, a dorinţei unui patron de a-i confisca vestiarul după un singur meci.
Dar poate că nici nu merită să stea mai mult, întrucât nu scrie nicăieri că foştii mari jucători devin automat antrenori reputaţi. În fond, ce a făcut Ilie Dumitrescu la Steaua, în cele 40 de zile ale mandatului său? A pretins "decât respect"; l-a făcut pe "Dodel" Tănase căpitan şi pe băieţi, să joace precum nişte bocanci desperecheaţi; şi-a propus subordonarea celor de la Liverpool, a încercat să-i deruteze prin nişte schimbări "fortuite", ce i-au intrigat şi pe ai lui, iar rezervele "cormoranilor" au stabilit o diferenţă concludentă, prea mare doar pentru comentatorii Pro TV; s-a calificat în grupe după un retur din care ar fi de preferat să rămână doar loviturile de departajare, nu şi maniera de joc; a pierdut cu Unirea Urziceni după ce fuseseră luate de-acolo şi jambierele titularilor; a luat în serios comparaţia Barcelona - Steaua şi faptul că "emergency ball" la Kapetanos şi alte grandomanii zise în vestiar pot ţine loc de tiki-taka; a fost egalat de codaşa Astra şi dacă se termina 1-3 poate era mai just. Pe scurt, Ilie a dat-o-n bară.
Iar fanii, care îl primiseră cu inima deschisă pentru că e un mare stelist şi nu un mare antrenor, vor ţine minte, din respect, doar prima parte: Ilie e un mare stelist. Pentru această calitate, nu merita să fie schimbat, fie şi interimar, cu Edi Iordănescu, dar acesta e cu totul alt meci...