Biserica Ortodoxă Română l-a pomenit ieri pe Sfântul Prooroc Daniel, iar astăzi pe Cuviosului Daniil Sihastrul.
Mă folosesc de acest prilej pentru a-i spune "La Mulţi Ani" Prea Fericirii Sale, Patriarhului Daniel, cu ocazia zilei onomastice. Ar trebui să-i spun Sancitatea Sa, pentru că aceasta este titulatura oficială, dar asta-i viaţa. În ciuda demersurilor mele şi a unor ierarhi - făcute publice, aici, în "Evenimentul zilei" - din pricini necunoscute, dar lesne de înţeles, Sfântul Sinod se încăpăţânează să folosească termenul lingvistic aberant şi grecizat de "Fericit".
Am fost şi voi rămâne până la capăt un apărător al Întâistătătorului Bisericii noastre strămoşeşti. Nu spun că nu ar avea păcate, greşeli, erori, pentru că doar Hristos este omul perfect. Dar instituţia, funcţia de Patriarh al României nu trebuie întinată. Nu trebuie să-i murdărim hlamida albă doar pentru a avea un subiect.
La fel l-am apărat pe veşnicul de pomenire Patriarh Teoctist atunci când corul defăimătorilor făcea solfegii în toată mass-media. E cumplit de greu să te faci înţeles într-o ţară în care totul trebuie să aibă un substrat. Conform mentalului colectiv, întreţinut de nişte terorişti ai verbului, nişte îngălaţi şi semianalfabeţi ajunşi jurnalişti, în spatele oricărei intenţii bune se află ceva necurat.
"Evenimentul zilei" a fost poate singurul ziar care a înţeles cât de important este subiectul religios, într-o societate a descompunerii, într-o lume fără jaloane, în care doar Biserica mai poate reprezenta o busolă. Cu generozitate şi fără cenzură, cotidianul mi-a oferit posibilitatea de a răspunde unor atacuri violente la adresa Bisericii. Replica unor bocitori de serviciu, ciachiri sau întârziaţi mintal a fost previzibilă: "Îl apără pentru că este mason sau că vrea o parohie buna". Poate ăsta-i ghinionul meu. Din moment ce ai terminat şi Facultatea de Teologie, musai trebuie să fii preot, popă, cum se spune în popor. Şi trebuie să-ţi linguşeşti Şeful, nu? Au trecut, iată, ani. Unde-s "revoluţionarii" care ameninţau cu ruperea Bisericii? Unul e cu minţile pierdute pe la Cluj, altu-i scuipat pentru colaborarea cu Securitatea, alţii daţi afară din toate redacţiile s-au făcut bloggeri. Doar spaţiul virtual le mai înghite mojicia. Asta în lipsa unei legi clare, pentru că nu poţi ca în spatele anonimatului să spurci absolut orice. Să-ţi arunci toate balele în numele credinţei, deşi eşti ros de păcate, părăsit până şi de nevastă… Pentru că suntem în post, îi iert. I-am iertat de mult. Şi îi invit la parohia mea pe care mi-a dat-o PF Daniel să-i mai botez o dată!
Departe de mine gândul de a fi un fundamentalist sau un încuiat care nu observă şi lucrurile nu tocmai plăcute care se petrec în Biserică. Am publicat rânduri contondente, am scris cu vitriol, nu cu cerneală, împotriva unor mitropoliţi, episcopi sau preoţi. Pentru că mă doare atunci când cineva - oricine ar fi el - îşi bate joc de credinţă, de neamul şi rânduiala mea. Dar mi-am cerut şi scuze, publice, atunci când am greşit, prins de patima condeiului!
Nu caut prietenia Patriarhului, nu vizitez Dealul Mitropoliei, nu stau cu mâna întinsă să-mi iau, precum alţii, tainul. Mă simt bine în pielea mea, oricât de păcătos aş fi. Când a fost ales Patriarh, i-am spus public Sanctităţii Sale: "În Dealul Patriarhiei s-au cuibărit o groază de indivizi care taie frunza la câini, îşi văd de afaceri şi colportează zvonuri. Alungă hienele! Ajunge cât şi-au făcut de cap. Poate au nevoie de o pauză, de reflecţie şi de penitenţă. Şi de multa rugăciune". În timp, pentru că Patriarhul nu are puterea lui Heracles să cureţe grajdurile într-o singură zi, hienele s-au mai rărit. Dar ceva de prăsilă tot a mai rămas…
Nici nu-mi pot imagina ce s-ar fi putut întâmpla dacă Sanctitatea Sa Daniel nu era ales Patriarh. Un coşmar! Iată de ce apreciez enorm o vorbă a ÎPS Laurenţiu, vrednicul Mitropolit al Ardealului: "De fiecare dată când am avut ocazia, eu am declarat că Patriarhul este un dar de la Dumnezeu pentru Biserica noastră". Unii fac istorie, alţii vegetează… La Mulţi Ani, Sanctitate!