Zece zile şi cam tot atâtea plagiate au fost necesare pentru ca Mang să fie în sfârşit schimbat.
Fiecare zi a Ministrului Xerox pe tronul Educaţiei, fiecare plagiat apărut pe piaţă, însemnau tot atâtea pietre de moară de gâtul premierului Ponta. Care îi măcinau necruţător capitalul de imagine cu care pornise la drum. Şi atunci, de ce i-a trebuit atât de mult noului prim ministru până să scape de povară? De ce nu l-a zburat de la primul plagiat dat în vileag şi a preferat să stea ţintă în faţa presei? De ce a prelungit atât de mult agonia, când verdictul era dat? Mang este al treilea dintre membrii Cabinetului, anunţaţi iniţial de Victor Ponta, care este înlocuit pentru "pete în pedigriu". Primul a fost Victor Alistar, executat sumar, la câteva ore de la primele informaţii despre incompatibilitatea sa. N-au fost prea multe discuţii. Nici nu era loc în focul evenimentelor. Totul părea o eroare de parcurs. A doua a fost Corina Dumitrescu, predecesoarea de la Educaţie a lui Ioan Mang. Ca şi Alistar, nici ea nu a apucat învestirea. Dar agonia sa a fost mai lungă. Cu justificări şi lacrimi. Scoaterea sa din scenă a fost, totuşi, una specială. A venit în faţa presei împreună cu premierul desemnat. Ponta a încercat să-i menajeze cât mai mult imaginea. A folosit o gamă întreagă de eufemisme, pentru a-i explica incompatibilitatea. De fapt, noul premier a făcut totul ca să se menajeze pe sine. Să mascheze a doua înfrângere în câteva zile. Al doilea pas în spate pe care era nevoit să-l facă şi care-i tăia elanul de start. Şi apoi a venit Marg. Din lac în puţ. Scandalul a crescut cât casa. Presa a simţit miros de sânge şi s-a repezit la noua pradă. O pradă perfectă! Enormităţile pe care le articula erau uluitoare. Părea că ne aflăm în plin suprarealism. Omul recunoştea că toate dezvăluirile sunt adevărate, că savanţi din toate colţurile lumii sunt îndreptăţiţi să se indigneze, că ne găsim în faţa unei avalanşe de plagiate ordinare... Da, doar că nu-i aparţin lui. Pasămite, o mână criminală s-a apucat să semneze cu ghiotura lucrări ştiinţifice şi să le pună pe internet, cu ani întregi în urmă. În ciuda acestui spectacol grotesc, Ponta nu l-a schimbat. L-a lăsat să-şi facă numărul. A încercat să tragă de timp, trimiţând cazul Mang la Academia Română, care nu avea nici o treabă. Ponta s-a temut teribil să cedeze a treia oară. Şi a sperat că scandalul se va răci. Că va fi uitat. Şi că va avea, peste o vreme, un răgaz de linişte în care să-l schimbe pe Mang, fără ca asta să apară ca o nouă slăbiciune. Situaţia lui Ponta a fost cumplită. Comparabilă cu a unui bolnav care suferă de cangrenă şi ştie că trebuie să i se taie piciorul ca să-şi scape viaţa. Dar speranţa la o salvare miraculoasă îl face să întârzie decizia fatidică. În timpul ăsta, cangrena urcă. Piciorul trebuie tăiat mai de sus. Iar nădejdea e tot mai disperată. Sub presiunea scandalului care nu dădea un milimetru înapoi, premierul s-a decis, în sfârşit. Şi-a asumat a treia înfrângere. O decizie de bun simţ. Dar care îi limitează enorm marja de manevră. Guvernul Ponta a ratat startul. Ca la leapşa, a pierdut într-un timp scurt trei vieţi. Acum, nu mai are dreptul la paşi greşiţi. Orice scandal îi poate fi fatal. Orice dezvăluire îi va lipi implacabil pe frunte eticheta "PDL=USL= ACEEAŞI MIZERIE".