Cred că sunt singurul om din ţara asta care nu e prieten cu Mihai Răzvan Ungureanu. (N-am întrebat-o pe soacră-mea, dar dumneaei se are bine cu toată lumea!)
O emulaţie primăvaratică a cuprins ţara. Lideri de partide şi politicieni mărunţi, ziarişti, feţe bisericeşti sau administratori de bloc se întrec acerb: cine e mai prieten cu premierul? Frunzăverde însuşi nu a uitat, cu ochii săi mari, umezi de lacrimile despărţirii, să evoce, hodoronc-tronc, dar înduioşător, prietenia care îl leagă de actualul premier. Aşa că a promis să nu-i tulbure guvernarea, urându-i s-o ducă la bun sfârşit. Drept e că o prietenie cu premierul nu strică niciodată. Mai ales când eşti scuturat de angoase şi anxietăţi. "Ne e frică să mai vorbim la telefon, şi chiar între noi ne e frică să vorbim, ca să nu fim ascultaţi ambiental!" Fostul număr 2 din PDL a numărat: de 46 de ori a atras atenţia că partidul său nu luptă cu suficientă cerbicie împotriva statului poliţienesc. Cum, pasămite, şi o muscă se plictiseşte să se aşeze de 46 de ori pe acelaşi moţ, Frunzăverde şi-a luat zborul spre altă ţintă mai ofertantă. Informaţii tot mai insistente circulau în ultima vreme despre diverse anchete care s-ar apropia periculos de personalitatea liderului din Caraş-Severin. Bunăoară, în dosarul "Moldomin", Marian Mihăilă, un apropiat al lui Sorin Frunzăverde, ar fi fost omul de legătură prin care mita a ajuns la judecătorul Cătălin Nicolae Şerban. Iar săpăturile SRI şi DNA continuă. S-a speculat că trecerea lui Frunzăverde în ograda Opoziţiei ar fi gestul unui om disperat, în căutare de protecţie. Calitatea de membru (fie şi lider) al PDL nu garantează mai multă imunitate decât o foaie de ceapă. Drept care Frunzăverde ar fi căutat să o ia înaintea evenimentelor. De acum, el poate ţipa ca din gură de şarpe la orice citaţie venită de la DNA: răzbunare, persecuţie politică etc. Dar Frunzăverde şi-a pus singur mâna pe chelie. Vorbind de atâtea ori despre "stat poliţienesc", "frică" şi "telefoane ascultate", el a confirmat în bună măsură zvonurile cu iz penal. Chiar şi pomenirea din senin a premierului capătă un sens. Ungureanu a fost până mai ieri şef al SIE. Marian Mihăilă, prietenul lui Frunzăverde, implicat în dosarul "Moldomin", a fost ofiţer SIE. Evocarea amiciţiei cu Ungureanu poate fi şi ea o tentativă de a căuta ajutor. Pe principiul corb la corb n-ar trebui să-şi scoată ochii. Ar mai fi însă şi o altă variantă care să explice mutarea lui Frunzăverde.Calitatea sa de mason de frunte este pomenită prea puţin. După cum prea puţin este pomenită şi calitatea sa de membru influent al Adunării Naţionale Bisericeşti. Din această poziţie, printrun lobby frenetic, Frunzăverde a contribuit decisiv la alegerea actualului Patriarh. Sau la alegerea Mitropolitului Ardealului, Laurenţiu Streza. (Antologic momentul în care Înalt Prea Sfinţia Sa îi striga lui Frunzăverde în plin Sinod: "Ai grijă la voturi, Sorine!"). Teodor Baconschi, el însuşi un apropiat al Patriarhului, a avut o poziţie singulară printre membrii PDL. El a apreciat că plecarea lui Fruzăverde poate duce la reunificarea forţelor de dreapta. Paradox? Doar aparent. Dacă în ecuaţie îl adăugăm şi pe Mihai Răzvan Ungureanu, "pupil" al Patriarhului, prieten, am aflat, cu Frunzăverde, dar şi cu Ponta, Oprescu şi mulţi alţii, dacă socotim şi tendinţa tot mai vizibilă a multora din liderii Puterii de a afişa aluri "independente", detaşate de PDL (modelul Ungureanu face pui), se conturează o mişcare foarte foarte interesantă. Dar cel mai interesant aspect e că cele două variante – cea "penală" şi cea "ecumenică" - nu se exclud.