EDITORIALUL EVZ. Enigmele Scandalului Bercea Mondial(I): Cine a ascuns informațiile despre mita primită de Mircea Băsescu

Una dintre întrebările esențiale ale scandalului Mircea Băsescu- Bercea Mondial este: „Cine a mușamalizat informațiile referitoare la mita pe care fratele președintelui Traian Băsescu se presupune că a primit- o de la Sandu Anghel (alias Bercea Mondial)?".

Dacă vom primi un răspuns clar la această întrebare, vom avea o imagine mult mai fidelă asupra întregului scandal.

Care sunt faptele? În primăvara lui 2011, procurorul Eugen Iacobescu îl ancheta pe Sandu Anghel (Bercea Mondial), în mai multe dosare. În cursul audierii inculpatului, Iacobescu află de la Anghel că l-a mituit pe Mircea Băsescu cu suma de 300.000 de euro, pentru a interveni în favoarea interlopului, într-unul dintre dosarele în care era cercetat. Potrivit lui Bercea, suma era o primă tranșă dintr- o șpagă de 700.000 de euro destinată fratelui șefului statului. În data de 24 martie 2011, procurorul Eugen Iacobescu le povestește unor ziariști întreaga tărășenie, cu mențiunea că Bercea ar fi încercat să-l mituiască și pe el.

Procurorul a povestit aceste lucruri știind că încalcă legea și că dosarul îi poate fi luat. Lucru care s-a și întâmplat. Mai mult, Iacobescu a fost detașat disciplinar trei luni la Mehedinți, prin decizia CSM. Dosarul „Bercea Mondial” a fost preluat de catre Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, condus de procuroarea Elisabeta Ponea, în februarie 2012. Acesta este momentul-cheie al întregii afaceri. Ce s-a întâmplat cu informațiile despre presupusa mită primită de Mircea Băsescu timp de doi ani și patru luni?

Este vorba de intervalul februarie 2012- iunie 2014, când Antena 3 a difuzat înregistrarea în care Mircea Băsescu a discutat despre problemele juridice ale lui Sandu Anghel cu fiul acestuia și a afirmat că a luat bani. Un lucru este cert: timp de trei ani, cineva a ascuns informațiile despre presupusa mită. Cine?Cine a pus la cale mușamalizarea? Cine a obstrucționat Justiția?

Există mai multe răspunsuri posibile:

1) Laura Codruța Kovesi. Actuala șefă a DNA era, la acea vreme, Procuror General al României. Vinovăția sa este asiduu întreținută de Antena 3, post de televiziune interesat să decredibilizeze Justiția, având în vedere problemele penale ale patronului Dan Voiculescu. Dacă Kovesi a făcut acest lucru, Elisabeta Ponea ar fi aflat cu siguranță, deoarece conducea parchetul care instrumenta dosarul lui Bercea Mondial. Enigma poate fi lesne rezolvată.

Este suficient ca Elisabeta Ponea să lămurească public dacă Laura Codruța Kovesi a făcut presiuni asupra sa pentru a ascunde informațiile despre presupusa mită dată lui Mircea Băsescu. La un moment dat, Ponea a fost agreată de PSD să preia de la Kovesi funcția de Procuror General. Mă gândesc că nu le leagă vreo prietenie trainică, care nu-i permite să o acuze pe actuala șefă a DNA, dacă aceasta este realitatea.

2) Elisabeta Ponea. Este posibil ca ea să fi ținut la sertar informațiile despre Mircea Băsescu și să fi încercat să le fructifice politic, în speranța că va ajunge Procuror General. În mod normal, Ponea ar fi trebuit să deschidă un dosar separat de mită pe numele lui Mircea Băsescu, să facă cercetări preliminare și să stabilească dacă Bercea Mondial bate câmpii, sau spune adevărul. N-a făcut acest lucru. Cert este că, din neant, Ponea s-a aflat în cărți pentru funcția de Procuror General. Lucru recunoscut de ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, în contextul izbucnirii scandalului Duicu.

Este posibil ca Elisabeta Ponea să fi mirosit potențialul politic al dosarului și să fi negociat cu PSD șefia Ministerului Public. Acesta poate fi momentul 0, în care PSD și aliații săi au început să pună pe hârtie strategia de decredibilizare a președintelui. Strategie la care au pus umărul și instituții ale statului. Dar despre asta într-unul din episoadele viitoare.