IOANA LUPEA: "Efectul pervers al discursului antisistem poate fi respingerea cu dezgust a tot ceea ce miroase a politică".
Roadele discursului prezidenţial despre politicienii „zoaie pe un geam“ se culeg în alegeri. Neaşteptat, însuşi Traian Băsescu şi Partidul Democrat Liberal riscă să cadă victime ale retoricii antisistem. Scăderea încrederii în instituţia prezidenţială şi în Traian Băsescu, precum şi popularitatea „independenţ ilor“ Sorin Oprescu şi Irina Schrotter pot fi şi rezultatele suspiciunii faţă de politică şi politicieni, fixate de şeful statului în minţile alegătorilor. „Avem o clasă politică ce nu mai poate tracta România către progres“, spunea Traian Băsescu înaintea referendumului pentru introducerea votului uninominal, pierdut prin neprezentarea la urne a beneficiarilor. Numai că atât preşedintele, cu toate calităţile sale, cât şi partidul său sunt parte a mult-detestatei clase politice stigmatizate ca depăşită, coruptă şi desprinsă de realităţile poporului. Riscul este ca tot ceea ce miroase a „politic“ să fie respins cu dezgust de alegători, inclusiv cei care s-au declarat promotorii reformei.
Paradoxal, dar popularitatea lui Sorin Oprescu poate fi un efect al strategiei perfec- ţioniste a şefului statului, care şi-a asumat realizarea integrală a idealului de a stârpi corupţ ia politică şi pe politicienii vasali ai grupurilor de interese mafiote. Principala calitate a fostului pesedist, manipulat din umbră de Ion Iliescu, este statutul său de independent în competiţia pentru Primăria Capitalei. Oprescu pozează în victimă a unor maşinaţiuni de partid, adică a ceea ce în accepţiunea curentă este asociat politicii. Succesul Irinei Schrotter la Iaşi, care înainte de retragerea candidaturii avea, potrivit sondajelor de opinie, 20% din preferinţele electoratului, îşi are probabil rădăcinile în acelaşi dispreţ generalizat faţă de soluţiile politice. Şi creşterea încrederii în guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, aflat al doilea în top după Traian Băsescu, cu 28%, poate fi un simptom al saturaţiei de politică. Tehnocraţii au fost văzuţi dintotdeauna în România ca alternativă la clasa politică, de aici trăgându-şi seva şi simpatia pentru Theodor Stolojan.
Dispreţul faţă de politică nu a fost creat de Traian Băsescu. Îmbogăţirea subită şi inexplicabilă a unor aleşi locali, parlamentari sau miniştri i-a făcut pe oameni să se simtă traşi pe sfoară. Corupţiei din perioada de tranziţie i s-a adăugat şi înşelarea aşteptă- rilor electoratului în privinţa nivelului de trai. România avea încă în 2007, după patru ani de creştere economică, o rată a sărăciei comparabilă doar cu statele din fosta URSS. Traian Băsescu a confirmat doar opinia generală că politicienii sunt corupţi, incompetenţ i şi anacronici şi a sporit continuu doza de neîncredere în aceştia. Pe termen scurt, satisfacerea credinţelor alegătorilor i-a adus avantaje: reconfirmarea ca preşedinte, cu un rezultat zdrobitor în favoarea sa, la referendumul pentru suspendarea din funcţie declanşat de coaliţia antiprezidenţială PSDPNL- PC-UDMR. Discursul său violent împotriva clasei politice i-ar putea costa însă procente pe reprezentanţii PDL, în alegerile locale şi generale. Gestionarea fără eficienţă a idealurilor societăţii se poate dovedi, în practică, sinucigaşă. O spun experţii.