EDITORIALUL EVZ. Dreptate până la capăt în PSD: nu sunt pedepsiți vinovații pentru eșec, ci aceia care vorbesc despre asta

Mircea Geoană, Marian Vanghelie și Dan Șova au fost excluși aseară din PSD. Niciunul nu este vinovat pentru înfrângerea suferită de Victor Ponta în alegerile prezidențiale. Păcatul lor este că au cerut ca vinovații pentru eșec să suporte consecințele, că au vorbit public despre nevoia ieșirii de la guvernare, sau despre organizarea grabnică a unui congres extraordinar. Liderii social- democrați au ajuns la concluzia că tentativa celor trei de a destabiliza Partidul este mai gravă decât pierderea alegerilor. Un PSD instabil poate pierde și guvernarea.

 Așa au decurs, de fiecare dată, reuniunile PSD, organizate imediat după câte un eșec major în alegeri. Ele au semănat cu ședințele defunctului Partid Comunist Român (PCR). S-a tunat, s-a fulgerat, s-au scos săbiile din teci pe jumătate, dar, în final, au fost pedepsiți doar câțiva acari Păun. Sub pretextul „pericolului scindării Partidului”, au fost evitate gesturile bruște. Pentru că, nu-i așa?, Partidul e în toate. E mult prea mare, mult prea înțesat de grupuri de interese, de cele mai multe ori corupte, mult prea dependent de baroni, pentru a funcționa ca o formațiune politică vie.

Un lucru trebuie spus răspicat: principalii vinovați pentru eșecul lui Victor Ponta în alegerile prezidențiale sunt Victor Ponta, care a făcut greșeli impardonabile în campania electorală, Liviu Dragnea, care nu a coordonat eficient mașinăria de strâns voturi a PSD, și baronii locali, care au scos rezultate mult sub potențialul partidului, în special în turul doi. Niciunul dintre aceștia nu a fost sancționat. De ce? Pentru că PSD nu și-a propus aseară să-i pedepsească pe vinovați, ci doar să scape de cei care tulbură apele și pun astfel în pericol rămânerea la guvernare. De aceea i-a exclus pe Geoană, Vanghelie și Șova. Pentru că s-au jucat cu focul pe lângă butoiul cu pulbere și au riscat să arunce partidul în aer.

În momentul de față, rămânerea la guvernare este esențială pentru PSD. Pierderea ei, după pierderea funcției de președinte, ar fi un dezastru. De ieri situația s-a mai complicat. Nu foarte tare, însă. Conducerea UDMR a recomandat ieșirea de la guvernare. Se va întâmpla acest lucru. Nu înseamnă însă că totul este pierdut pentru socialdemocrați, că Victor Ponta are zilele numărate în fruntea Guvernului. Acest lucru este probabil, dar nu obligatoriu. Social- democrații pot guverna și fără voturile maghiarilor din Parlament. Mai greu, dar o pot face. PSD, PC, PLR-ul lui Tăriceanu și UNPR formează încă o majoritate, chiar dacă nu una confortabilă. Ieșirea UDMR din arcul guvernamental este firească. Uniunea trebuia să țină cont de voința electoratului propriu, care a votat, în proporție covârșitoare cu neamțul Klaus Iohannis. UNPR, PLR, sau PC nu au această presiune. Dacă ar renunța și ei la guvernare, nu le garantează nimeni că vor fi primiți automat la guvernare de către noul PNL. Ar fi prea multe soluții imorale, prea multe broaște de înghițit.

Momentan, lui Victor Ponta nu i se poate întâmpla mare lucru. Chiar dacă adversarii săi nu i-au înfipt pumnalul în spate, nu înseamnă că mai deține pârghiile pe putere în partid. După ședința de ieri, tandemul Liviu Dragnea- Sebastian Ghiță a preluat frâiele. De altfel, Ghiță a punctat momentul, cu un atac frontal la Ion Iliescu. Deciziile lute ieri de conducerea PSD reprezintă o victorie a lui Dragnea. A scăpat dintr-o lovitură de un contestatar energic, Marian Vanghelie, un inamic și al lui Ghiță, și de doi posibili contracandidați la șefia PSD, Mircea Geoană și Dan Șova.

Chiar dacă a știut întotdeauna să pună batista pe țambal în momentele dificile, iar transferul de putere s-a petrecut, pe cât posibil, în liniște, PSD este amenințat de un pericol letal. Este foarte posibil ca până în martie, când a fost programat congresul, elita partidului să fie decimată de DNA, iar PSD să fie sortit dispariției pe cale naturală, grație continuării luptei anticorupție. Nu înainte însă ca o aripă să se desprindă din el și să înființeze un partid social-democrat curat și modern, așa cum se vorbește pe la colțuri.