Când am auzit că dosarele Vîntu se redeschid şi se conexează, mi-am zis că asist la o nouă furtună într-un pahar cu apă.
Când am văzut conţinutul celor 250 de pagini ale ordonanţei emise de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie am realizat că, în sfîrşit, am putea fi martorii unui cutremur urmat de tsunami.
Procurorul General Laura Codruţa Kovesi a constatat că, în ceea ce-l priveşte pe Sorin Ovidiu Vîntu, soluţiile de neîncepere a urmăririi penale, de netrimitere în judecată sau de disjungere a cercetărilor date în mai multe cauze au fost nelegale şi le-a infirmat. În consecinţă, vor fi redeschise şi se vor judeca într-unul singur cinci dosare. Ele vizează păgubirea investitorilor FNI (două dosare), prejudicierea Băncii Agricole, constituirea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID) şi falimentul Băncii Române de Scont (BRS).
Râuri de cerneală au curs pe aceste teme în ultimii 11 ani, dar pe Sorin Ovidiu Vîntu nimeni şi nimic n-a reuşit să-l atingă, cu adevărat. Doar în dosarul BID a fost condamnat, însă prescripţia l-a scutit de executarea pedepsei. Vîntu nu putea scăpa de mâna lungă a justiţiei fără contribuţiile unor procurori sau ale unor judecători, după cum nu putea face şi desface lucrurile în politica românească fără umbrele politice.
Un cutremur în parchetele şi înaltele instanţe din România este necesar precum aerul pentru recredibilizarea justiţiei în ochii opiniei publice româneşti şi internaţionale. El este posibil doar dacă procurorii şi judecătorii vor şi au curajul să-şi facă meseria, indiferent de posibilele presiuni şi intervenţii. Presiunile ar putea fi multe, fiindcă nume sonore din tot spectrul politic, din justiţie, din instituţii importante ale statului, din mediile bancare sau din presă s-au dedulcit la banii FNI şi FNA sau la împrumuturi nerambursate băncilor controlate la un moment dat de Sorin Ovidiu Vîntu.
Cei implicaţi direct îşi vor apăra libertatea, averea şi, nu în ultimul rând, cariera. Beneficiarii, mai ales cei care au avut rol de umbrele politice, cei a căror influenţă şi bunăvoinţă a fost cumpărată prin sinecuri de tatăl FNI, vor dori ca reputaţia lor să rămână neatinsă şi să nu fie atinşi de scandal. Mai ales că o perioadă electorală de trei ani bate la uşă. Cutremurul din justiţie ar determina, ca efect de domino, şi o schimbare de atitudine, dacă nu o curăţare a clasei politice.
Datoria oamenilor politici de la putere şi din opoziţie este să lase justiţia să lucreze în acest caz, ca de altfel în toate dosarele importante, uitând de legături oculte sau de prietenii doctrinare. Dacă USL vine la putere şi încearcă să oprească anchetele în curs, atunci putem cânta prohodul statului de drept în România. Vom putea vorbi de o separaţie reală a puterilor în stat doar atunci când, indiferent de configuraţia politică rezultată dintr-un ciclu electoral, activitatea puterii judecătoreşti nu va fi afectată de schimbare.
În dosarul Vîntu va fi un război pe viaţă şi pe moarte, dacă justiţiarii se iau în serios şi nu joacă la cacealma. Primul episod notabil s-a petrecut ieri, la cîteva ore după ordonanţa Procurorului General. Inspecţia Judiciară din CSM s-a sesizat din oficiu şi a demarat procedura verificării procurorilor care au dispus neînceperi ale urmăririi penale în dosarele Vîntu, dar şi a judecătorilor care au judecat aceste dosare. Până ca legea penală să-şi spună cuvântul, cu toţii, inclusiv Sorin Ovidiu Vîntu, beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Cu toţii ştim câtă ipocrizie se ascunde sub acest enunţ nevinovat. Rolul CSM în ancheta Vîntu este decisiv. De semnalul dat de inspectorii judiciari depinde atitudinea întregii bresle. O inspecţie cuminte, urmată de sancţiuni simbolice, va însemna pentru toţi magistraţii că nimic nu s-a întâmplat în CSM. Una care taie în carne vie, numeşte greşelile şi le sancţionează aspru, inclusiv prin eliminarea din magistratură a celor care au încălcat codurile deontologice, va fi semnalul că înfrăţirea cu infractorii e chestiune de opţiune, dar odată ieşită la iveală se plăteşte cu eliminarea din breaslă sau, chiar, cu libertatea.
Prescripţia nu-i aşteaptă după colţ pe procurori şi judecători dacă vor acţiona în timpi rezonabili. Oricum, dosarul Vîntu este piatra de încercare nu doar a justiţiei, ci şi a clasei politice din România. Justiţia trebuie să lucreze de-adevăratelea, iar clasa politică trebuie s-o lasă să-şi facă treaba. Grele misiuni, dar nu imposibile.