Primarii vor fi aleşi dintr-un singur tur la scrutinul local din 2012. Decizia Parlamentului are avantaje şi dezavantaje.
Un punct slab este că favorizează alegerea unor primari cu o legitimitate redusă, în localităţile în care opţiunile electorale sunt foarte fărâmiţate. Dacă, spre exemplu, patru candidaţi la primăria unei localităţi vor reuşi să obţină scoruri situate în jurul a 25%, diferenţa va fi dată de câteva voturi în plus. În condiţiile în care frauda electorală este o practică larg răspândită, rezultatul va fi viciat, deci, contestabil. Primarul va fi acuzat în permanenţă că nu reprezintă interesele majorităţii alegătorilor. Un alt dezavantaj, sesizat de europarlamentarul PDL, Cristian Preda, este acela că alegerea primarilor din primul tur favorizează apariţia unor consilii locale ostile celor care ies învingători în alegeri. Preda consideră că, în multe localităţi, "conflictele apărute între consiliile locale, alese pe baza unei formule proporţionaliste, şi primari, care erau aleşi prin scrutin majoritar în două tururi, nu vor fi diminuate de noua formulă".
Un avantaj al noului sistem este că descurajează "comerţul" cu voturile electoratului. Până acum, alegerea unui primar era, în bună măsură, şi rezultatul unor negocieri subterane între partide, de pe urma cărora profitau foarte mult formaţiunile perdante. În schimbul sprijinului în turul doi, partidele ieşite din cursă obţineau funcţii importante la nivel local şi contracte grase pentru clientela lor.
Alegerea primarilor din primul tur va tensiona atmosfera în interiorul USL şi va avea consecinţe negative asupra PNL. Victor Ponta, preşedintele PSD, a anunţat deja că USL este obligată să aibă candidaţi comuni "în cât mai multe localităţi, dacă nu în toate". Deşi Ponta se străduieşte din răsputeri să acrediteze ideea că legea nu avantajează PSD, această realitate nu poate fi contestată. Numărul primarilor social-democraţi este, în prezent, net superior celor liberali. Doar în 8 judeţe PNL are mai mulţi primari decât PSD. În 17 judeţe supremaţia aparţine formaţiunii conduse de Victor Ponta.
Un indiciu important că cele două partide au vrut să evite situaţia generată de noua modalitate de alegere a primarilor este faptul că protocolul USL prevede desemnarea de candidaţi comuni doar pentru funcţiile de preşedinte de consiliu judeţean şi de primar al unui municipiu reşedinţă de judeţ. În plus, parlamentarii USL au reuşit să respingă legea în Senat, unde coaliţia actuală are o majoritate fluctuantă.
Cel mai probabil, candidaţii USL pentru primării vor fi aleşi dintre politicienii situaţi pe primul loc în sondajele de opinie. Cei mai mulţi vor proveni din PSD. Majoritatea primarilor social-democraţi vor obţine un nou mandat, iar, în localităţile conduse de PDL, candidaţii PSD au prima şansă în faţa celor din PNL, în special în mediul rural. Liberalii vor încerca probabil să recupereze la desemnarea candidaţilor pentru consilii judeţene şi marile oraşe. Sondajele vor conta şi în acest caz. Este greu de crezut că "baronii roşii" vor face multe concesii PNL, cunoscut fiind apetitul lor pentru a controla judeţele pe care le păstoresc.
Procesul de desemnare a candidaţilor se anunţă unul tensionat, care va şubrezi USL. Aceste tensiuni vor demobiliza structurile partidului care nu va reuşi să-şi impună candidatul, dar şi electoratul acestora. După alegerile locale din 2012, PSD va ieşi un partid mult mai întărit decât PNL. Primarii social-democraţi, care vor câştiga, vor pregăti terenul pentru parlamentare. Politicile publice pe care le vor promova vor consolida capitalul electoral al partidului lor. Când se vor face sondajele de opinie pentru desemnarea candidaţilor la Camera Deputaţilor şi Senat, PSD-iştii vor fi din nou favorizaţi, iar PNL va pierde pentru a doua oară.