EDITORIALUL EVZ: Dor de Mona Muscă via "Felix"

Dacă nu ar fi existat "Felix", Mona Muscă ar fi fost astăzi, probabil, parlamentară, ca şi Dan Voiculescu, doar că de cealaltă parte a politicii dâmboviţene. Şi poate peisajul vieţii noastre publice nu ar fi fost atât de dezarmant.

Nu, nu sunt avocatul Monei Muscă şi, chiar dacă mi-aş însuşi acest rol, nu i-ar mai ajuta la nimic. Astăzi, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da un verdict în dosarul Dan Voiculescu contra CNSAS, previzionat de colaborare, merită însă puse faţă în faţă cele două cazuri celebre pentru a vedea importanţa lor pentru politica românească prin consecinţele deja consumate. În primul rând, trebuie remarcată celeritatea cu care a fost judecat cazul Muscă, în doar câteva luni (Curtea de Apel s-a pronunţat în martie 2007, generând imediata demisie din funcţia de deputat, dar şi demisia din PLD, partid în care se încrisese în 2006, la excluderea din PNL), şi lentoarea cu care instanţele s-au apropiat de verdictul final în cazul "Voiculescu". Deşi prima decizie a CNSAS în cazul "Voiculescu" a fost dată în iunie 2006, ultimul cuvânt iată-l pronunţat abia acum, la aproape cinci ani după. Şi, de fapt, dacă Dan Voiculescu va fi declarat colaborator, aceasta nu va presupune ieşirea sa din politică sau măcar pierderea înaltei funcţii pe care o deţine. După cum a anunţat deja, va intenta un proces la CEDO, iar Parchetul General va fi sesizat pentru fals în declaraţiile de necolaborare cu Securitatea. Până la finalizarea cercetărilor, Dan Voiculescu îşi va putea consuma însă liniştit mandatul de senator.

Sub aspectul fondului, sentinţa pentru Mona Muscă s-a dat doar în baza a două note informative benigne despre o profesoară şi o secretară de la Universitatea din Ti mişoara, unde aceasta preda limba română studenţilor străini în perioada în care a fost recrutată de Securitate, Dan Voiculescu şi-a turnat inclusiv rudele, care au arătat ele însele cum le-a afectat asta viaţa. În dosarul Monei Muscă s-a găsit, în schimb, un angajament tipic de informator cu numele de cod "Dana" şi un opis cu notele informative, care nu ar fi fost doar două, ci 15.

Lipsa angajamentului lui Voiculescu, un element formal şi neesenţial în economia probatoriilor, după cum va demonstra, probabil, şi verdictul de astăzi, a determinat, paradoxal, verdictele de colaborare ale CNSAS, în cazul Monei Muscă, primul dat în august 2006, al doilea, după contestaţie, în septembrie, reconfirmate de două ori şi de Curtea de Apel. Căci, în vâltoarea dosariadei din vara lui 2006, judecata Monei Muscă s-a făcut prin evidentă raportare la cazul "Voiculescu".

Cele două note informative excesiv de laudative date de Mona Muscă, care au ajuns la CNSAS, nu aveau cum să afecteze persoanele vizate, întrucât ambele erau deja, la rându-le, informatoare, una cu state mult mai vechi decât "Dana". Mona Muscă a mai avut însă şi dezavantajul imaginii neştirbite până atunci, de cavaler pe cal alb, imagine ce a făcut un contrast de nesuportat cu celebra declaraţie "nu am făcut nicio secundă poliţie politică". În plus, colegii săi de partid din PNL s-au folosit de prilej pentru a o exclude chiar înaintea verdictului. Aceiaşi care, de curând, au devenit colegi de alianţă cu Dan Voiculescu, fără a se arăta deloc incomodaţi de trecutul "soluţiei imorale". Indiferent de decizia pe care instanţa supremă o va da astăzi în cazul său, mogulul Antenelor va putea oricând să se apere spunând că deconspirarea sa a fost o piedică pusă de adversarii politici. Şi stenogramele audierilor sale la CNSAS din 2006 confirmă, din păcate, acest lucru. Dosarul său a fost desecretizat de SRI chiar în momentul în care s-a pus în discuţie numirea sa în funcţia de viceprimministru în cadrul coa liţiei de guvernare dintre DA şi pe atunci PUR-ul său partid. Tot din păcate, nu există niciun argument pentru care să excludem varianta unei deconspirări forţată în acelaşi mod de factori politici în cazul Monei Muscă, deşi cu motive mai puţin evidente. Ştim doar că în 2008, când s-a pus problema revenirii sale în politică prin candidatura pentru un colegiu parlamentar, prima care s-a opus a fost Elena Udrea. În contextul neruşinărilor din politica actuală, a "felicşilor" la vedere sau sub acoperire din toate partidele, revenirea ei pare şi mai oportună. Dar, dacă încă îi mai este cuiva frică de Mona Muscă?