În aceste vremuri de austeritate am descoperit o nouă pasiune, scrabble-ul.
Întâmplător, cam în acelaşi timp a apărut informaţia, furnizată zilele trecute de "Daily Mail", potrivit căreia acest joc al minţii ar fi fost interzis în România pe vremea lui Ceauşescu. Asta pentru că era considerat un "rău subversiv". Ştiindu-l pe Ceauşescu un adversar înverşunat al intelectualilor şi al jocurilor inteligente, el însuşi rămânând la stadiul de tabinet sau "raţele şi vânătorii", nu m-a mirat informaţia publicată de britanici. Dar, de această dată neîntâmplător, am aflat că interzicerea scrabble-ului în România în timpul comunismului este doar o legendă urbană. Cel puţin aşa susţine Ştefan Pall, un împătimit al scrabble-ului, actualul secretar general al federaţiei române de resort, care parcă ar sări în apărarea înaintaşului lui Ion Iliescu.
Este adevărat că Ceauşescu nu privea cu ochi buni activităţile ludice şi inteligenţa dezvoltată cu ajutorul acestora, însă nu a interzis niciodată acest joc. Dar nici nu a sprijinit financiar vreodată comunitatea de jucători. În plus, dacă ar fi interzis acest joc, cum ar mai fi apărut în paginile revistei "Rebus" provocări cu table de joc imaginare. Nu trebuie uitat că, pe la mijlocul anilor ’80, Federaţia Română de Şah a creat o subdiviziune "Şah prin corespondenţă şi jocuri logice" în care erau introduse şi jocuri precum go, bridge şi scrabble.
Era, însă, o epocă în care dacă se produceau adunări de cel puţin trei persoane cu preocupări intelectuale, acestea intrau subit în atenţia Securităţii. În consecinţă, întotdeauna erau infiltraţi câţiva oameni printre jucători. Prin natura ocupaţiei lor - erau ofiţeri la Securitate - făceau rapoarte despre activitatea pasionaţilor de scrabble. Ştiind că sunt controlaţi, jucătorii preferau să nu-şi creeze probleme, aşa că se autocenzurau.
Pe de altă parte, Ştefan Pall susţine că practicanţii notorii aveau o listă cu recomandări vizând cuvinte pe care nu aveau voie să le folosească. Dacă trăgeai din sac litere cu care puteai forma cuvântul NAZIST, erai obligat să depui un alt cuvânt pe tabla de demonstraţii. Dar să nu vă imaginaţi că nu au existat şi momente hilare provocate de aşezarea literelor pe tablă. Ştefan Pall povesteşte, că la un moment dat, la un 1 Mai sau 23 August - nu-şi mai aminteşte cu exactitate - au fost înscrişi în marele şir de manifestaţii dedicate acelei mari zile. Era o partidă în care s-a jucat cu seriile de litere extrase dinainte, iar din următoarea depunere pe tablă trebuia să iasă cuvântul OMAGIU, în ton cu manifestaţiile organizate în cinstea lui Nicolae Ceauşescu. Cu situaţia de pe tablă şi cu literele extrase cea mai bună depunere ar fi fost CIOMAGURI (n.r. - totuşi, pluralul acceptat e ciomege!) şi nu OMAGIU. Arbitrii s-au consultat şi au decis că, deşi aceea era depunerea cea mai bună din punct de vedere al punctajului obţinut, continuarea oficială trebuie să rămână OMAGIU.
Privaţiunile din comunism sunt istorie. Jucătorii de scrabble din zilele noastre cunosc 35.000 de cuvinte în plus faţă de cele din DEX, iar înainte de a fi confirmate oficial, acestea circulă între iniţiaţi. Problema ar fi că aceia care joacă scrabble la nivel profesionist şi cunosc aceste cuvinte nu le pot da şi definiţia. Pun pe tablă cuvântul, iar adversarul trebuie să îl ia ca atare sau să caute în dicţionar. Poate că aici greşesc organizatorii, pentru că nu este important ca tinerii să înveţe mecanic nişte combinaţii, ci să fie în stare, atunci când vorbesc sau scriu, să folosească în contextul potrivit cuvintele. Pe de altă parte, mi-e greu să cred că o persoană poate da toate definiţiile cuvintelor existente în DEX şi nu numai. Mă bazez doar pe curiozitatea celor care joacă şi care, după ce vor folosi de mai multe ori un cuvânt, vor apela la dicţionar pentru a afla ce înseamnă cu adevărat.
Şi ar fi bine ca scrabble-ul să apară ca opţional în şcoli, cum e la ruşi sau la thailandezi. Au existat propuneri pentru un astfel de proiect la Ministerul Educaţiei, dar nu a fost luat în seamă. Poate că nu le-ar prinde rău copiilor să-şi dezvolte limbajul şi gândirea printr-un astfel de joc, zic eu, educativ şi nu "subversiv".