Comparaţia realizată de Reuters între opţiunea lui Traian Băsescu pentru Mihai Răzvan Ungureanu şi opţiunea lui Boris Elţin pentru Vladimir Putin, fără a fi inocentă, are meritul de a fi corectă.
Corespondentul prestigioasei agenţii Reuters la Bucureşti, Radu Marinaş, ia ca punct de plecare în analiza numirii lui Ungureanu momentul de acum mai bine de un deceniu, când Boris Elţin îl desemna ca succesor şi-l promova în marea politică a Rusiei pe Vladimir Putin. "Preşedintele unei foste ţări comuniste care se confruntă cu probleme economice numeşte un şef de serviciu secret drept succesor al său. Sună cunoscut?", se întreabă Marinaş. Şi da şi nu, îşi răspunde tot el, recunoscând că posibila apropiere între cele două momente se opreşte aici, la nivelul enunţului general "ambii provin din spionaj". Corespondentul Reuters punctează limitele comparaţiei, trecând în revistă ce-i deosebeşte pe Ungureanu şi Putin: stagiul de ofiţer KGB în cazul lui Putin şi neapartenenţa la vreo structură a Securităţii în cazul lui Ungureanu, numit în 2007 la cârma unui serviciu de spionaj într-o ţară membră NATO şi UE, vârsta, nivelul de educaţie, ataşamentul lui Ungureanu la valorile Occidentului, colaborarea sa cu organismele euro-atlantice. Fondul analizei Reuters este corect şi orice jurnalist cu experienţă ştie că intro-ul cu trimitere la Putin a fost doar un "cârlig" cu care Marinaş şi-a asigurat o audienţă peste medie a demersului gazetăresc, altfel nu foarte atractiv. Cu acest cârlig, Marinaş a împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură: a semănat îndoială cu privire la premierul român şi l-a atins în treacăt, cu o lovitură abilă de floretă şi pe "tatăl" lui Ungureanu, preşedintele Băsescu, cel căruia în urmă cu câteva zile i-a creionat un portret super-acid tot pentru Reuters.
Nu am pretenţia ca jurnaliştii care au reluat ştirea Reuters în presa românească să puncteze astfel de nuanţe. În România, ştirea Reuters a rămas însă, din păcate, la stadiul de introducere, deci la asemănare. Deosebirile, fie s-au trecut sub tăcere, fie s-au expediat în subsol, într-o explicaţie de umplutură. Reluarea ştirii Reuters nu este singurul caz de acest fel. Şi relatări ale agenţiei Associated Press, semnate de Alison Mutler, sunt privite cu sfinţenie şi necontrazise de jurnaliştii români, deşi depeşele în cauză conţin uneori opinii subiective. Nimeni nu contestă dreptul oricărei agenţii internaţionale de presă de a se bizui pe analizele realizate de corespondenţii acreditaţi la Bucureşti. Dar preluarea lor la Bucureşti, fără o analiză critică, obiectivă, nu face bine nimănui.
Nu cred că vreun jurnalist onest, familiarizat cu politica de la Bucureşti şi cunoscător al realităţilor de la Moscova poate să ia de bună o asemănare între Vladimir Putin şi Mihai Răzvan Ungureanu. Atâta timp cât nimeni nu crede că paralela este reală, gestul de a o difuza fără nici un comentariu care să puncteze diferenţele dintre cei doi premieri sau chiar a îmbrăţişa această teză doar pentru că ea serveşte taberei politice şi mediatice anti-Băsescu şi, mai nou, anti-Ungureanu, mi se pare cel puţin lipsit de onestitate gazetărească.
Cea mai mare parte a presei a pus tunurile pe Mihai Răzvan Ungureanu. Şi mulţi analişti, în frunte cu Alina Mungiu Pippidi, se comportă de parcă acest mandat este începutul sfârşitului lumii. Nu ştiu ce-i mână în luptă aşa de aprig. Sau ştiu, dar onestitatea de care vorbeam mai sus mă opreşte să mă lansez în speculaţii fără a avea probe certe. Însă, în locul lor, o minimă decenţă m-ar îndemna să spun că nu-mi place noul premier dintr-un motiv sau altul, însă comparaţia cu Putin e nemeritată, desprinsă de realitate.
Pot înţelege deformarea realităţii de către oamenii politici. Nu însă şi când ea este practicată de jurnalişti sau analişti.