Nici o clipă de graţie nu i-a fost acordată lui Mihai Răzvan Ungureanu şi miniştrilor săi. De ce? Cât de mare e frica? Cât de mare e miza?
La ora la care scriu, noul guvern depune jurământul. De la nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu, acesta a devenit ţintă nu doar pentru opozanţii consacraţi ai lui Traian Băsescu şi ai PDL, ci, surprinzător, şi pentru o parte dintre susţinătorii lor. Analişti şi jurnalişti etichetaţi drept "portocalii" le-au explicat românilor de ce Mihai Răzvan Ungureanu nu poate conduce un guvern de "grei" sau de "debutanţi" ai actualei Puteri. Regimul din România a fost comparat fie cu cel al lui Putin, fie cu cel al Mubarak. Faptul că foşti şefi ai serviciilor secrete din SUA şi Israel au ajuns apoi în funcţii de decizie de prim rang în ţările lor a fost citit în altă paradigmă. Toate acuzele au vizat stagiul său la conducerea SIE, din decembrie 2007 până în prezent. Contestatarii lui Ungureanu îi reproşează că a intrat în politica mare prin numire şi nu prin vot popular, fără a sta pe tuşă câţiva ani, timp în care informaţiile pe care le-ar deţine din stagiul de "spion şef" să se învechească. Altfel spus, că Ungureanu poate tranşa lupta cu adversarii politici ai lui Traian Băsescu şi ai propriului guvern folosind informaţii de top secret. Contestatarii lui Ungureanu - roşii, galbeni sau portocalii - cântă după aceeaşi partitură şi par a ignora adevărul: actualul premier este un civil care a condus Serviciul de Informaţii Externe al României, serviciu cu arie de acţiune exclusiv în afara graniţelor României. SIE poate colabora cu SRI - serviciul care gestionează informaţiile din ţară - doar în cazul monitorizării unor reţele transnaţionale. În condiţiile în care ştiu adevărul, dar susţin contrariul său, ce pot crede românii despre discursurile vehemente anti-Ungureanu? Eu, una, pot să cred că îngrijorarea şi înverşunarea adversarilor premierului ţin de propria securitate. Că au legături nu tocmai ortodoxe cu puteri din afara graniţelor României şi se tem că vor putea fi deconspiraţi, sau, chiar, traşi pe linie moartă. Că au de ascuns averi răspândite în cele patru zări sau că au legături periculoase cu reţele infracţionale transnaţionale. Nu e un secret pentru nimeni că fiecare ţară importantă are spioni, agenţi sau vectori de influenţă în ţări considerate strategice pentru geopolitica actuală. România este unul dintre statele în care se întâlnesc interesele multor grei ai planetei. Până acum, Mihai Răzvan Ungureanu era doar furnizor de intelligence pentru decidenţii politici. Nu putea folosi nici una dintre informaţiile deţinute. Acum, ca decident, nimeni nu-i poate reseta memoria şi este de presupus că îi va recunoaşte uşor pe cei cu musca pe căciulă. Orice om de bună credinţă din România nu are a se teme de Mihai Răzvan Ungureanu. Cei care, într-un fel sau altul, au călcat pe bec, da. Ca un simplu cetăţean, cred că România are doar de câştigat din faptul că premierul proaspăt învestit îşi poate diagnostica corect interlocutorii şi nu poate fi dus cu preşul de oameni aflaţi în slujba unor cercuri de interese mai mult sau mai puţin obscure, la limita legii sau cu încălcarea ei. Mai mult, cred că informaţiile pe care le deţine îl pot feri de multe greşeli, de multe fundături, îl pot ajuta la luarea unor decizii câştigătoare pentru acest popor greu încercat. Dacă Traian Băsescu voia să folosească împotriva adversarilor informaţiile deţinute de Mihai Răzvan Ungureanu o făcea până acum. Cu siguranţă, Traian Băsescu, la fel ca şi Mihai Răzvan Ungureanu, ştie multe lucruri de care se tem contestatarii lor. Dar nu le folosesc, fiindcă interesul naţional e mai presus de interesele politice de moment. Duşmanii tandemului Băsescu-Ungureanu ştiu însă că, dacă interesele naţionale o cer, informaţiile ţinute sub cheie pot fi valorificate de primii doi decidenţi din stat. De asta se tem.