Nu de azi, de ieri, ci de mult timp am susţinut că migraţia politică nu poate fi interzisă prin lege. Din punctul meu de vedere, partidul de origine este dator să îşi menţină activul mobilizat. Ceea ce, în mod evident, PDL nu reuşeşte în acest moment.
Trec peste ipocrizia liderilor USL care, atunci când pierd membri, proclamă decesul democraţiei, dar atunci când primesc "trădători", se împăunează cu atractivitatea lor. Să ai un discurs consecvent e mare lucru în politica noastră. Cred că PDL a făcut două greşeli majore în ultima perioadă care au dus la răspândirea panicii şi derutei în rândul membrilor. Prima: îndecizia privind ieşirea din izolare.
A doua: relaţia cu UNPR.
PDL, ca principal partid la guvernare, a plătit factura pentru toate nemulţumirile populaţiei din această perioadă. Prin constrast cu Opoziţia, care dă senzaţia solidarităţii, PDL pare o formaţiune izolată. Opoziţia însăşi încearcă să transforme PDL într-un paria pe scenă politică. Răspunsul PDL a fost lamentabil. Bâlbâiala politicii de alianţe costă scump.
Mai întâi a fost decizia de a constitui o alianţă electorală la nivel naţional. O idee bună. Apoi au revenit: alianţe la nivel local care să păstreze o unitate stilistică (denumire, culoare, siglă). Încă o idee fericită. Apoi s-au răsucit din nou: alianţe la liber fără nicio unitate stilistică. O idee încă bună dacă PDL nu ar fi menţinut conflicte locale cu aliaţii la guvernare: UNPR.
Şi aici ajungem la a doua greşeală majoră: gestionarea relaţiei cu UNPR. UNPR este o formaţiune fragilă, constituită prin pierderea unor parlamentari şi aleşi locali de către PNL şi PSD. Menţinerea solidarităţii UNPR depindea într-o oarecare măsură şi de o relaţie bună a acestui partid cu "fratele mai mare", adică PDL.
PDL însă a dovedit că e incapabil să intre într-o negociere înainte de alegeri cu această formaţiune care a ajutat la păstrarea majorităţii parlamentare în ultimii 3 ani. A lăsat la voia întâmplării orgoliile locale, s-a cocoşit, s-a burzuluit şi a ajuns în situaţia de a pierde orice control. În câteva locuri USL va câştiga doar pentru că PDL şi UNPR nu se vor înţelege.
Plecarea numărului doi din PDL la PNL a fost scânteia care a aprins butoiul cu pulbere. Aici ar trebui să ne întoarcem mai mult în timp. Frunzaverde a încercat de mai multe ori să "refacă" relaţiile cu PNL. Tentativele sale erau de notorietate în partid. Ceea ce încerca de fapt baronul de Caraş nu era unitatea dreptei, ci scoaterea partidului de sub influenţa lui Băsescu. Singurul mod în care putea face acest lucru era o alianţă cu liberalii. Ceea ce ar fi creat un ascendent vechii gărzi în faţa mentorului spiritual de la Cotroceni. A încercat asta chiar şi înainte de prezidenţialele din 2009.
Cunoscându-i-se agenda ascunsă, a fost o mare greşeală să i se dea funcţia de prim-vicepreşedinte la convenţia de anul trecut. Dacă ar fi plecat la PNL, Frunzăverde, baronul de Caraş Severin şi perdantul de la convenţia naţională, partidul n-ar fi avut nicio tresărire. Plecând însă "numărul doi" din PDL s-a creat o panică teribilă care a avut şi va mai avea reverberaţii nu doar în PDL, dar şi în rândul partidelor aliate. Şi asta pe fondul menţinerii PDL în izolare şi a unei relaţii tensionate cu UNPR.