Nyirö József a ajuns celebru. Cu o lună în urmă, în România nu-l ştia nimeni. Însă uriaşa hărmălaie iscată în jurul intenţiei de reînhumare a cenuşii horthystului pe plaiuri mioritice l-a ridicat la rangul de vedetă tv.
S-a ajuns la analize semantice de detaliu: ce diferenţe există între horthysm, fascism şi nazism? Este propagandă sau gest creştinesc îngropăciunea cu un alai funerar de o sută de mii de unguri veniţi în pelerinaj de Rusalii? Se poate face deosebirea între horthyst şi poet, între propagandist şi om de cultură? Aceste întrebări şi alte câteva zeci au inflamat – a câta oară? – relaţiile româno-maghiare. Plus un spectacol de film poliţist cu tente groteşti: diversiuni cu urne goale, baraje şi percheziţii, jurnalişti cu misiuni oficiale, insulte ca la uşa cortului la cel mai înalt nivel. Tot tacâmul. Zarvă mediatică şi tămbălău diplomatic. Mană cerească electorală. Înhumarea lui Nyirö József este un gest creştinesc. Dacă nu trece trece graniţa penalului. Dacă pogrebania nu devine propagandă fascistă. Iniţial, era programată o procesiune uriaşă, în urma urnei lui Nyirö, de la Budapesta la Odorhei, cu opriri şi slujbe în marile oraşe de pe drum. Cum organizatorii au realizat că ar fi fost prea gogonată şi i-ar fi implicat într-o afacere periculos de penală, au schimbat stratagema. Au anunţat o înhumare modestă, decişi totuși să facă tărăboi. Mizând mai ales pe potenţialul exploziv al sutei de mii de unguri veniţi în pelerinaj de Rusalii. În final, tărăboiul s-a făcut, dar mortul a rămas pe-afară. Neîngropat. Amânat pentru o dată care va fi anunţată ulterior. Estimp, în liniştea tulburată doar de un protestatar solitar şi de câteva mierle insolente, dar în prezenţa a doi-trei academicieni şi a câtorva zeci de admiratori, în Grădina Icoanei a fost dezvelit, cu risipă de osanale, bustul lui Adrian Păunescu.
Editorialul s-ar putea opri aici. Cum, însă, mă tem că vor fi destui care vor întreba ce are sula cu prefectura, continui. Codul penal românesc interzice propaganda fascistă sau nazistă. Nu şi propaganda comunistă. Şi în cazul lui Nyirö – cu toate derapajele uşor isterice - şi al lui Păunescu, legea a fost respectată. Unul pe soclu, altul fără cioclu. E corect?
Păunescu şi Nyirö au fost două unelte abjecte ale unor regimuri la fel de criminale. Naţional-comunismul lui Ceauşescu (dezvoltat din comunismul internaţionalist, la fel de criminal) nu e cu nimic mai breaz decât naţional-socialismul lui Horthy. Când politica deraiază şi o ia spre extreme, stânga şi dreapta nu mai există. Ele se suprapun, se confundă. Extremismul este unul singur: Hitler, Stalin, Mao, Horthy, Mussolini, Honecker, Kim Ir Sen sau Ceauşescu, toţi sunt chipuri ale aceluiaşi personaj hâd. Variaţii ale aceleiaşi teme sângeroase.
Condamnarea comunismului în Parlamentul României a fost doar un prim pas. Am rămas cu al doilea picior în aer. Comunismul, spre deosebire de fascism, a scăpat fără anatemă penală.
În România au murit în timpul comunismului, peste 800.000 de oameni. Plus milioane care au suferit torturi, deportări, anchete. Doar Nicolae şi Elena Ceauşescu au plătit. Concluzia logică: dacă ei nu ar fi existat, comunismul ar fi fost o alternativă acceptabilă. Dacă e aşa, de ce să nu o repetăm?