Prăbuşirea oricărui dictator este precedată de accentuarea paranoiei personale.
De multe ori, suspiciunea acestuia este neîntemeiată. Ea este doar o consecinţă a faptului că tiranul se simte vulnerabil. Fizic, din cauza vârstei înaintate, psihic, din cauza unor afecţiuni de ordin medical. Sau pur şi simplu pe fondul unor nemulţumiri sociale în creştere, din ce în ce mai greu de ţinut în frâu de aparatul opresiv. Exemplul lui Nicolae Ceauşescu este elocvent. Paranoia sa a explodat cu mult timp înainte ca situaţia geopolitică din estul Europei să permită prăbuşirea Cortinei de fier. Când neîncrederea în sistemul care îl susţine nu este justificată, profeţia despotului că, în cele din urmă, va fi abandonat de fideli în braţele gloatei furibunde se autorealizează. Aceasta pentru că tiranul începe să-i pedepsească pe presupuşii duşmani. În dictaturile sângeroase aceştia sunt eliminaţi fizic. În democraţii, ei sunt îndepărtaţi din funcţii importante. În ambele cazuri, ştiindu-se nevinovaţi, aceştia suportă din ce în ce mai greu abuzurile stăpânului şi, în final, pun umărul la mazilirea sa. Crin Antonescu trăieşte într-o ţară liberă. Cu toate acestea conduce dictatorial un partid, pe vremuri, model de democraţie internă. "Revoluţionarul bunului simţ" se erodează în ritm accelerat. Se simte, deci, vulnerabil. Este politicianul USL care decontează cel mai mult aventura eşuată a demiterii preşedintelui Traian Băsescu. Toate sondajele de opinie din ultima vreme- şi cele comandate de USL, şi cele ale PDL-, relevă panta descendentă abruptă pe care s-a înscris. Pierderea şefului PNL se situează în jurul cifrei de şapte procente. Comparativ, cea suferită de Victor Ponta este în marja de eroare a sondajelor, deşi premierul a fost în mijlocul unui scandal de plagiat, care l-a convins să între în hora suspendării şefului statului. Prăbuşirea lui Antonescu a atras după ea şi PNL. Ultimul sondaj GSS 2000 relevă faptul că liberalii au în jur de 19%. În 2008, PNL a obţinut la alegerile parlamentare 18% din voturi. După patru ani de opoziţie, PNL a reuşit să crească cu doar un procent. Foarte puţin. În ceafa lui Crin Antonescu suflă fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit unui sondaj Public Affairs, dat publicităţii ieri, mai mulţi români (49,4%) au o părere mai favorabilă despre Tăriceanu decât despre Antonescu (46,1%). Conştient, probabil, că trendul descendent nu mai poate fi întors, că funcţia de preşedinte este o utopie, Antonescu încearcă să "salveze" ce mai poate fi salvat. Pe de o parte, adună firmiturile electorale pe care le mai poate aduna. Candidatura lui Gigi Becali sau cea a lui Victor Ciorbea sunt încercări disperate de a mai ciupi câteva procente pentru PNL. Strategia este perdantă, lucru sesizat, din puşcărie, chiar de către Adrian Năstase. Pe de altă parte, se înconjoară de mercenari şi, în consecinţă, îi îndepărtează pe membrii de partid. Impune pe listele de candidaţi oameni care n-au treabă cu liberalismul în speranţa că-l vor apăra, dacă cineva îi va contesta poziţia de şef în PNL. Ambele strategii antonesciene vor întări curentul disident în partid, iar profeţia prăbuşirii lui Antonescu se va autorealiza. Când neîncrederea în sistemul care-l susţine nu este justificată, profeţia despotului că va fi abandonat de fideli în braţele gloatei furibunde se autorealizează