CNA-ul este o instituție care nu ar trebui să existe întro societate liberă, iar evenimentele din ultimele zile cred că au dovedit-o din plin.
CNA-ul, așa cum este el legiferat acum, este instrument de cenzură al puterii politice, indiferent de nume. Un grup de oameni numiți politic de Parlament, Guvern și Președinție, decid cum trebuie să se comporte jurnaliștii într-un studio de televiziune. Moderatorii poartă răspunderea pentru ceea ce spun invitații lor și sunt obligați să repete fraza idioată: „Aveți dovezi?”.
CNA-ul a fost deci mereu o formă de presiune asupra libertății de expresie, dar, în actuala componență, acest fapt este mai vizibil ca niciodată. Robert Turcescu a fost amendat cu vreo zece mii de euro pentru că a spus: „Un amic mi-a spus că suntem conduşi de un grup infracţional, atenţie, nu organizat, ci dezorganizat. Asta e şi mai grav, adică ăştia nici nu au ordine în ceea ce fac în momentul de faţă”. Un delict de opinie, pentru care niciodată CNA-ul – indiferent de componența sa politică - nu și-a permis să amendeze posturile controlate politic de PSD și mogulii aliați. Să nu fiu înțeles greșit: cred în dreptul la liberă exprimare și consider că nici un post nu ar trebui amendat pentru astfel de opinii. Problema este a unui dublu standard folosit de actualul CNA. Sunt pedepsite dur, cu mare promtitudine, posturile de știri care găzduiesc și opinii ale opoziției. Un exemplu, aparent minor: între momentul difuzării emisiunii Evenimentul zilei în care a fost invitat Traian Băsescu și sancționarea unor afirmații au trecut exact 15 zile. Atunci când Antena 3 a organizat un linșaj mediatic împotriva mai multor ziariști, printre care Andreea Pora, CNA s-a chinuit săptămâni până a ajuns la o decizie. Nici nu-mi este clar cum a reușit CNA-ul să monitorizeze atent interviul cu Traian Băsescu. Oamenii nu reacționează la emisiunile Antenei 3 decât dacă sunt sesizați, pentru B1 au făcut o excepție și s-au autosesizat.
Până la urmă, toate acestea sunt detalii. Singura soluție pentru această problemă este desființarea CNA-ului. Licențele de emisie pot fi scoase la licitație – cine plătește mai mult, primește o frecvență – cu condiția evitării monopolurilor. Este o prostie fără margini modul în care se acordă acum licențele: solicitanții trebuie să dovedească că slujesc interesul public. Cine decide care este interesul public în materie de programe tv? Oricum, avem zilnic proba că manelizarea și becalizarea multor „televiziuni de știri” este de neoprit.
Cât despre valurile de insulte și calomnii pe care le aruncă Antena 3 asupra adversarilor politici ai domnul Dan Voiculescu, soluția este la tribunal. Ne facem mari iluzii în legătură cu amenzile CNA. S-a dovedit că nu au niciun efect. Nu am văzut nici o statistică, dar suspectez faptul că Antena 3 atacă în instanță sancțiunile CNA-ului și câștigă suficient de des încât să-și permită să continue.
De aceea, în loc să protestăm inutil împotriva unui CNA complet pesedizat și să așteptăm o minune prin care această instituție va deveni „obiectivă”, ar trebui să regândim complet rolul acestei instituții. CNA-ul nu trebuie să aibă drept de interferență în politica editorială a vreunui post de radio și televiziune.