Îndemnul de mai sus, dacă ar putea deveni realitate în ciuda voinţei celor împricinaţi, ar împânzi ecranele televizoarelor, fixate pe televiziunile de ştiri, de mâini ridicate.
Priviţi-i cu atenţie pe cei din scandalul vămii Constanţa. Ar trebui să stea cuminţi, cu mâna sus, după cum spuneam. Par oameni ca noi, cu bune şi cu rele, cu figuri de cele mai multe ori inexpresive, nişte oameni cu care te poţi întâlni în autobuz sau la Direcţia Financiară, la plata impozitelor. Aparenţele înşală. Sunt oameni care rulează într-un an cel puţin 500 de milioane de euro din şpăgi. Acum că au fost săltaţi, au avocaţi, sunt aduşi în faţa instanţei, se invocă drepturile omului şi prezumţia de nevinovăţie. Tot tacâmul, îl cunoaşteţi. În China, pentru asemenea fapte şi pentru asemenea sume, ar fi executaţi în maxim două săptămâni. Un glonte în ceafă, iar factura pentru cartuş trimisă familiei. Sigur, este o pedeapsă crudă şi inumană. Însă nu este deloc crud şi inuman ca aceşti oameni să plătească cu averea lor până la ultimul sfanţ dacă se dovedeşte că sunt vinovaţi. Mie, personal, mi-este absolut indiferent dacă şpăgarii din lotul Constanţa stau în puşcărie trei sau zece ani. Însă nu-mi este deloc indiferent dacă, după perioada petrecută după gratii oamenii, se întorc la bănişorii lor şi se vor bucura de aceştia, nu 20 de ani, ci doar 15.
Tocmai de aceea, confiscarea averilor este singurul act de justiţie care are cu adevărat o valoare. În momentul în care un vameş-ucenic va şti că dacă este prins va trăi în mizerie tot restul vieţii, va avea mult mai multe reflecţii interioare dacă se merită, decât în varianta cu şase luni cu suspendare. Scoaterea caracterului prezumat ilicit al averii din Constituţie ar rezolva această problemă. Sper că noul proiect de modificare a Constituţiei să uşureze această confiscare a averilor ilicite. Priviţi-i cu atenţie pe polticienii care acum sunt sideraţi şi indignaţi de ceea ce se întâmplă în vămi. Şi ei ar trebui să fie cu mâinile în aer. Nu e unul care să nu fi ştiut măcar ce se întâmplă. Mulţi au ştiut, şi au şi profitat. Toate aceste 10 de miliarde de euro, un bilanţ minim al şpăgii din port de după Revoluţie, se află peste tot în clasa politică. În conturi, maşini, vile, terenuri, firme şi ce mai vreţi dumneavoastră. Domnii Ponta şi Antonescu au fost miniştri la un moment dat. Repet, măcar au ştiut. Şi tocmai pentru că măcar au ştiut ar trebui să accepte acest moment zero şi să încerce ca măcar de acum încolo să nu mai permită asemenea lucruri. Din fericire, dacă există o parte bună a poveştii, aceea este că probabil nu vor avea de ales.
Presiunile Europei şi ale SUA de a rezolva problemele de la graniţă au fost mai puternice decât opoziţia politicienilor din interior. Încet-încet, sistemul mânjit de cele 30 de miliarde de euro se vede nevoit să bată în retragere, pentru că niciunul dintre statele occidentale nu-şi poate permite să lase, ca printr-o poartă precum Constanţa, să poţi introduce cu şpagă un container pe care să nu-l controleze nimeni. Şi aici nu este vorba de tenişi chinezeşti sau nişte contrafaceri ieftine, ci este vorba de riscul de a introduce o bombă atomică, ca să luăm riscul maximal. Ca de fiecare dată în ultimii 21 de ani doar la presiune externă facem ceea ce trebuie. Cred că şi voinţa preşedintelui Băsescu a avut un rol catalizator în acest caz.
Din punct de vedere politic, este vorba despre curaj pentru că detonarea acestei încărcături, care miroase atât de urât şi care ne amărăşte viaţa fiecăruia dintre noi zi de zi (cu excepţia celor cu mâna sus), va produce pagube. Este suficient să amintesc de falimentul structurilor locale de control care au avut totul sub nasul lor. Ca şi de falimentul moral al unor politiceni aflaţi la putere. Toate acestea vor putea însă, dacă lucurile sunt duse până în consecinţa lor ultimă (şi aici Traian Băsescu nu este doar catalizator, ci chiar factor decisiv), să reseteze jocul politic al alegerilor din 2012. Scopul: să avem cât mai puţini care să mai stea cu mâna întinsă.