Retragerea lui Cristi Chivu de la echipa naţională surprinde şi nu prea. Prefaţată de declaraţiile făcute în ultima vreme, dar mai ales prin evoluţiile de la lotul naţional, decizia lui Chivu de a nu mai juca sub tricolor nu a născut prea multe regrete.
Cel puţin nu printre fanii naţionalei, din ce în ce mai puţini şi mai detaşaţi de problemele şi obiectivele primei reprezentative. În schimb, aşa cum era de aşteptat, au apărut bocitoarele. Aceleaşi care şi-au amintit de Mihăiţă Neşu doar după ce jucătorul lui Utrecht s-a accidentat grav. Îşi dau cu presupusul, lansează ipoteze, fac valuri, dar nu reuşesc decât să îngreţoşeze şi mai mult atmosfera din jurul subiectului.
Cristi Chivu a decis să renunţe la echipa naţională. Vestea nu a şocat, deşi e vorba de căpitanul naţionalei, deşi până la meciul cu Bosnia au mai rămas doar câteva zile. Oricum, partida din Giuleşti este decisivă mai degrabă pentru cariera lui Răzvan Lucescu decât pentru selecţionata României. Alegând acest moment, Cristi Chivu a dorit, probabil, să stârnească regrete. Chivu nu e însă Hagi. Nici măcar Mirel Rădoi, dacă ar fi să ne raportăm la dezbaterile naţionale ivite după decizia renunţării luată de fostul căpitan al Stelei. Când Hagi s-a retras prima dată, în 1998, România a căzut pe gânduri. Au fost emoţii sincere şi îngrijorări netrucate. Hagi e un mit. Gică a revenit, conştient de valoarea lui, dar şi de faptul că naţionala nu poate fi concepută fără el.
Chivu a fost contemporan cu Hagi. Şi pe teren, nu doar în afara lui. A câştigat mai mulţi bani decât Hagi, deşi n-a jucat nici la Real, nici la Barcelona, n-a scris istorie la Galatasaray şi n-a ţinut naţionala în spate aşa cum a făcut-o Gică mai bine de un deceniu.
Iar Cristi cunoaşte mai bine ca oricine realitatea. Chivu a avut neşansa, din punct de vedere fotbalistic şi raportându-ne strict la echipa naţională, să se nască prea târziu. În echipa lui Hagi, lui Chivu nu i-ar fi fost uşor, dar s-ar fi descurcat. Şi-ar fi făcut loc pe undeva. În stânga defensivei, în centru, la închidere, chiar nu mai contează.
Talentată, dar niciodată maturizată, generaţia care i-a urmat celei de aur, poreclită ironic "generaţia apă plată cu lămâie", s-a acoperit de ridicol. "Lupii tineri", mulţi crescuţi prin preajma "haitei" celor doi Gică, Popescu şi Hagi, n-au învăţat nimic. Banii le-au luat minţile. S-au mulţumit cu primul contract din străinătate fluturat pe sub nas, cu statutul de rezervă în Occident şi cu cel de vedetă la echipa naţională. Însuşi căpitanul Chivu, subiectul nostru de astăzi, a fost surprins deseori izbucnind în râs la intonarea imnului. În aceste condiţii, mâna aşezată cu atâta patriotism în dreptul inimii putea însemna orice, numai implicare pentru echipa naţională nu.
Convocările la prima reprezentativă au devenit pentru mulţi prilej de şuetă, de revedere. Emoţiile erau lăsate la echipele de club. De altfel, rezultatele sunt pe măsură: o singura calificare la un turneu final, Euro 2008. Prea puţin. Cristi Chivu a încercat să iasă din tipare, dar nu a reuşit decât la echipele de club la care a evoluat, dar şi acolo doar parţial. Mulţi aşteptau mai multă implicare din partea sa la echipa naţională. Nu pe teren, ci în vestiar.
Derapajele coechipierilor au fost tratate ca simple sinuzite. Chivu n-a luat niciodată atitudine şi asta pentru că aceia care călcau pe bec îi erau prieteni, fie că şi el, la rândul lui, avea ieşiri în decor (la Amsterdam, înainte de un meci Olanda-România, s-a ascuns într-o cabină telefonică pentru a nu fi văzut de antrenori că fumează). Hagi avea gaşca lui la naţională, care impunea inclusiv "11"-le de start, dar a acţionat în folosul echipei. Despre Cristi Chivu, oamenii vorbesc frumos şi la Reşiţa, şi la Craiova, şi la Amsterdam, la Roma poate mai puţin, şi la Milano. Spre deosebire de Hagi, nu îl divinizează însă nimeni, deşi îl vezi în intersecţie făcând reclamă la frigidere, ori pe micul ecran în fel de fel de spoturi publicitare.
În urmă cu un an, vizitam un sătuc din vechea Anatolie, Şirince. Un negustor turc m-a întrebat: "Were are you from?". "From Romania", i-am răspuns. S-a luminat la faţă şi a exclamat: "Hagi's Land", după care mi-a vorbit un sfert de oră, aproape fără să răsufle, despre Hagi!
Toţi componenţii generaţiei lui Chivu au crescut cu figura lui Hagi pe noptieră. N-au înţeles însă nimic din sacrificiile făcute de icoana fotbalului românesc. Ce-a găsit de cuviinţă să facă bănăţeanul? A avut tupeul să critice jocul "Generaţiei de Aur". Cu asta chiar că a intrat în istorie.