Încă din Evul Mediu, românii din cele trei mari provincii au fost obligaţi, atât de poziţia geografică, cât şi de circumstanţele politice, să aparţină unor spaţii culturale diferite.
Această situaţie a determinat şi o oarecare diferenţiere de mentalitate care s-a conturat pe parcursul secolelor. Procesul va continua lent, datorită fenomenului de transhumanţă şi a autarhiei satului românesc, dar a rămas totuşi inevitabil. Astfel, românii din Muntenia şi Oltenia au fost mereu mai apropiaţi de spaţiul balcanic, de Bulgaria, Serbia, mai departe Grecia, în linii generale spaţiul dominat spiritual şi politic de Constantinopol. Românii din Transilvania, dat fiind cucerirea timpurie a acestei provincii de către maghiari, au fost integraţi spaţiului Europei Centrale, dominat în ultimă instanţă de Roma şi Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană. Moldovenii (adică românii moldoveni) au aparţinut mai mult spaţiului Europei de Est, aproape de Ruthenia şi slavitatea răsăriteană.
Şi dacă muntenii au rămas în mediul balcanic, sub influenţa Constantinopolului bizantin şi apoi otoman, iar transilvănenii s-au adaptat spaţiului central-european de limbă latină şi chiar l-au fructificat cu succes (până la urmă Şcoala Ardeleană a pus începutul renaşterii naţionale româneşti moderne), atunci în Moldova s-a conturat o simbioză originală, între practic toate aceste influenţe, cu o pondere desigur diferită. Deşi slavii răsăriteni, rusinii, cu care se învecina Moldova, erau ortodocşi, spaţiul propriu-zis s-a aflat până în secolul XVIII sub influenţa Poloniei catolice, şi implicit latinizate. Totuşi, latinitatea moldovenilor s-a afirmat mai mult prin moştenirea strămoşească, prin limba vorbită, o latinitate arhaică populară, rămasă încă din antichitatea târzie. Doar o parte a boierimii, adică cea a intelectualităţii, cu studii făcute în Polonia, printre care se remarcă fără îndoială marele cronicar Miron Costin, au fost influenţaţi de latinitatea poloneză, catolică. În contrast, balcanismul a pătruns mult mai adânc în mentalitatea moldovenească, mai ales în forma sa greacă. Substratului bizantin, care s-a manifestat prin organizarea de stat la nivel politic, şi prin ortodoxie la nivel spiritual, i s-a adăugat puternica influenţă lăsată de secolul regimului fanariot.
Momentul fatal pentru moldovenii dintre Prut şi Nistru l-a reprezentat anul 1812. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, nu numai că a integrat provincia spaţiului profund estic al Moscovei (care cu nimic nu mai amintea de Rusia Veche Kieveană), ci şi cel mai important, a rupt-o de restul românilor. În timp ce Moldova şi Ţara Românească formau România modernă, iar în Transilvania dominaţia maghiară (fie şi sub Habsburgi) se clătina puternic, toate sub o renaştere miraculoasă a memoriei originii latine, basarabenii au rămas în lumea semi-medievală a Rusiei ţariste, ortodoxă dar cu o biserică etatizată şi „naţionalizată”. Totuşi, ţarismul nu a putut schimba prea multe. Satul moldovenesc a rămas să trăiască în lumea sa, departe de Moscova şi Sankt-Petersburg, şi cel mai important şi-a păstrat prin limbă şi tradiţii latinitatea ancestrală.
Lovitura de graţie, atât intelectualităţii basarabene cât şi secularului „sat moldovenesc”, au dat-o bolşevicii. După ce au distrus spiritualitatea ruşilor înşişi, sovieticii au purces la nimicirea spirituală şi a basarabenilor. Cu intelectualitatea deportată ori împuşcată, cu obştea sătească trabsformată în kolhoz, moldovenii din Basarabia au rămas lipsiţi de „cap” şi cu picioarele frânte. Inventarea şi impunerea „poporului moldovenesc”, slavizarea limbii, pauperizarea forţată pentru a-i transforma în sclavi ai sistemului, toate au avut drept consecinţă starea lucrurilor de astăzi. „Caprei vecinului”, i s-a adăugat şi „casa vecinului”, pe care pentru a pune mâna era necesar un „donos” la NKVD. „Eu îs moldovan, eu grăiesc moldoveneşte”, „Rusîia o existat întotdeauna”, „cu ruşî ni era mai ghini”, „la kolhoz pi dealu mari, şini furî aşela ari”, sunt numai câteva din expresiile care exprimă perfect ceea în ce au transformat bolşevicii un popor milenar, cu tradiţii izvorâte în epoci legendare şi cu o limbă ce moşteneşte Latina lui Caesar şi Augustus. Şi astăzi unii încă încearcă a crea o „naţiune civică” moldovenească, bazată pe spiritul kolhoznic şi principiul „cine dă mai mult”. Numai străzile chişinăuene, precum Dacia, Sarmizegetusa, Traian, Romană, mai amintesc că înainte de „eliberarea” sovietică, poporul băştinaş „de la Rîm” se trăgea, nu de la râme gen Kotovski şi Frunze. Dar cum spunea marele filosof Immanuel Kant: „Un popor fără cultură e un popor uşor de manipulat”.