EDITORIALUL EVZ: Ce se întâmplă cu PNL?

Din ce în ce mai des aud că Uniunea Social-Liberală (USL) ar fi o "alianţă împotriva naturii".

O formulare foarte îndrăgită de unii analişti politici, care abia buchisesc literele alfabetului. Destui chibiţi vorbesc pe nas despre incompatibilitatea dintre PNL şi PSD. O incompatibilitate ideologică la prima vedere, deşi Crin Antonescu, încă de la realegerea sa din 8 martie 2010, a anunţat că vrea un "partid de mase" şi că porţile partidului sunt deschise şi altor orientări, vorbind chiar despre creştin-democraţi. În limbaj politic, PNL-ul lui Crin a alunecat spre stânga, spre acel liberalism- social, atât de atrăgător în Europa Occidentală. În unele ţări din Vest, liberalii sunt aproape confundaţi cu stânga, locul dreptei aparţinând conservatorilor şi popularilor. Bătrânii liberali au mârâit, s-au retras elegant şi l-au lăsat pe tânărul tulcean să-şi ducă programul până la capăt...

Din punctul meu de vedere, nu-i nicio nenorocire că PNL s-a aliat cu PSD, e un simplu pact electoral. În plus, am salutat protocolul liberalilor cu Partidul Conservator, pentru că, din punct de vedere ideologic, PC ar trebui să fuzioneze prin absorţie cu PNL. Vă rog să nu râdeţi, sunt poate printre singurii români care a citit programul PC, care este eminamente unul liberal. Doar vanităţile pot împiedica, în viitor, comasarea conservatorilor cu liberalii!

Alianţa PNL cu PSD nu este o noutate. Ani de-a rândul, liberalii au ştiut să fie versatili, isteţi sau şmecheri, cum se spune în popor. În favoarea mea aduc ca mărturie istoria. În intervalul 1919 - 1937, în România s-au desfăşurat zece alegeri pentru Adunarea Deputaţilor şi pentru Senat (în 1919, 1920, 1922, 1926, 1927, 1928, 1931, 1932, 1933, 1937). Partidul Naţional-Liberal a avut fluctuaţii: a obţinut 6,8% din voturi în 1920, apoi 60,3% în 1922, a scăzut la 7,3% în 1926, pentru a urca la 61,7% în 1927 şi ajunge la 6,5% în 1928.

Dar în 80% din cazuri, el a candidat împreună cu alte formaţiuni. În 1922, liberalii au participat la alegeri, cartelaţi cu Partidul Democrat al Unirii, cu Partidul Ţărănesc - Inculeţ şi minoritatea germană. În februarie 1926 a semnant, la Cluj, un acord cu István Ugron, preşedintele Partidului Maghiar. La alegerile din iulie 1927, PNL a încheiat un cartel electoral cu Partidul Ţărănesc - dr. Nicolae Lupu, iar în 1931 a candidat, alături de PND, Uniunea Agrară şi minoritatea germană sub titulatura "Uniunea Naţională". În fine, în 1933, din nou cu germanii, iar în decembrie 1937, PNL a candidat cartelat cu Frontul Românesc, condus de Alexandru Vaida - Voevod, Partidul Naţionalist-Democrat şi cu Comunitatea Naţională a Germanilor din România, condusă de Fritz Fabritius. Evident, în perioada interbelică, PNL avea forţa de a candida singur, dar de fiecare dată a dorit să-şi asigure o majoritate confortabilă. Întrebarea vine acum. Ce legături ideologice puteau exista între liberalii şi tărăniştii stângişti ai doctorului Lupu? Dar între liberali şi Frontul Românesc, o organizaţie de extremă dreaptă? Iată că şi atunci, ca şi acum, tot puterea era miza importantă, ideologiile şi doctrinele fiind trecute la capitolul diverse. Sau lăsate doar în grija specialiştilor pe care oricum nu-i bagă nimeni în seamnă!

Prin istorie şi tradiţie, PNL-ul trebuie să stea la dreapta eşicherului politic. Nu încape nicio îndoială. E destul de ciudat, ca să nu spun anacronic, ca PNL-ul să ajungă aliat cu PSD-ul. Dacă ar fi să gândim istoric şi nu politic, e jenant să te aliezi cu urmaşii celui care te-a desfiinţat în 1947. Sau, mai aproape, să devii amic politic cu FSN-ul! Cert este că PSD-ul actual nu aduce deloc a partid comunist şi nici a FSN, cu toate că Ion Iliescu este încă un guru al partidului. Socialdemocraţii încep să aducă a stângă europeană. Nu-mi fac griji! PNL-ul a ştiut întotdeauna să cadă în picioare, să se reinventeze de câte ori a fost nevoie! Şi dacă pierde USL, se vor găsi liberali care să înfiereze pe "puştiul de Crin" şi să-şi aducă aminte că ei sunt de dreapta!