Mă număr printre cei care cred că Şerban Huidu trebuie să plătească, dacă va fi găsit vinovat pentru accidentul în care trei oameni şi-au pierdut viaţa. Dacă se vor găsi circumstanţe agravante, închisoarea este necesară.
Nu pot însă să nu constat că, în lipsa unei sentinţe a justiţiei, foarte puţini dintre cei care au scris sau vorbit despre acest eveniment tragic au dat dovadă de compasiune, atât pentru cei care au murit, cât şi pentru cei care vor trebui să trăiască cu moartea lor pe conştiinţă. Despre acest sentiment, necesar, dar extrem de rar în aceste vremuri, a scris cu mult talent şi luciditate colegul meu de la Hotnews, Dan Tapalagă. Majoritatea "opinacilor" au semănat cu românaşii pilangii, care, veniţi la un priveghi să evite un delirium tremens , îşi pun în cap rudele răposatului, fiindcă se apucă, după un pahar de rachiu, să-i conteste mortului calitatea umană. Unii au căzut victime ale delirului mediatic din aceste zile, iresponsabil şi cinic, exclusiv din cauza prostiei. Alţii au căzut pradă propriilor emoţii, amplificate de tragicul eveniment de la Timişul de Sus. Aceştia nu pot fi acuzaţi de rea credinţă, ci, eventual, de slăbiciune.
Cei mai mulţi au ales să alimenteze, în mod perfid, apetenţa publicului pentru morbid, cu scopul de a monetiza tragediile altora. Ei s-au poziţionat fie de partea victimelor, fie de partea vedetei de televiziune, au derulat anchete personale, au întocmit rechizitorii şi au pronunţat sentinţe înaintea justiţiei. Nume grele ale presei au derapat în decor. Cristian Tudor Popescu, un condei lucid, a scris că "e greu să nu constaţi că omul (Şerban Huidu- n.red.) e bolnav la cap şi la suflet în general". Radu Banciu a fost realmente grosier: "Omul ăsta are de făcut puşcărie, trei morţi, nici atât nu e de ajuns? O să fie de vină constructorii maşinii că prostul ăsta cu creierii jumătate mergea cu 100 în curbă!"
Dictonul socratic "ştiu că nu ştiu nimic", prin care poţi ajunge la adevăr, n-a avut nicio valoare în aceste zile în care România TV a fost invadată de "sclavi ai certitudinilor". Problematic este că mulţi "invitaţi în studio" nu au ajuns în această ipostază din ticăloşie, dintr-o pornire patologică pentru sânge, sau dintr-o goană stupidă şi absurdă după rating şi popularitate facilă, ci din cauza disperării. A disperării că în România, un stat cu o justiţie în comă, nu mai are cine să împartă dreptatea, inclusiv pe cea socială. Din acest motiv se erijează ei înşişi în judecători ai naţiei. Nu pun mâna pe furci şi topoare, nu îi bagă la puşcărie pe "vinoraţi", ci perorează în studiourile de televiziune. Telespectatorii le urmează exemplul. Dau declaraţii de martor nu în instanţă, ci cu spatele la camerele de luat vederi. Îl acuză pe Huidu că este un descreierat al şoselelor, sau pun totul în cârca mortului. Convingerea lor este că cei pe care-i văd la televizor, care nu se zbat în sărăcia amplificată de criza economică, sunt primii pe care justiţia se va căzni să îi scoată basma curată. Din nefericire, acest lucru se întâmplă în majoritatea cazurilor. Ei nu mai cred însă în excepţii. Atâta vreme cât sistemul judiciar nu vrea să-i pedepsească pentru faptele lor, vor măcar să fie făcuţi de râs la televizor. Un "proces-spectacol" le ţine de frig, de foame sau le poate reda demnitatea umană călcată în picioare de politicieni, magistraţi sau jurnalişti pervertiţi.
Tot mai mulţi români vor să urmărească "procesele- spectacol". Chiar şi cei care ar trebui să îi împiedice să o facă: liderii de opinie oneşti. În curând nu va mai rămâne nimeni să pună la punct o vedetă scelerată de Dâmboviţa, celebră pentru că a urinat, la un moment dat, pe un pui de Gostat. Ea va putea atunci să urineze într-un editorial în care va scrie: "Rămân la poziţia mea: este vremea să dispară acest individ(Şerban Huidu- n.red.) care nu foloseşte la nimic bun, doar atacă, înjură, bălăcăreşte şi omoară la propriu oameni nevinovaţi. Mi-e silă, dreptate divină, aşa se cheamă coşmarul pe care trebuie să-l îndure ăsta. Condoleanţe sincere familiilor îndoliate". CITIŢI ŞI:
- Accidentul lui Şerban Huidu, o altă ipoteză: Copiii i-au distras atenţia de la volan
- EXCLUSIV EVZ: Huidu era la volan pentru că soţia lui e operată la genunchi | VIDEO
- Şerban Huidu: "Mă doare sufletul. Vreau puţină linişte!"
- A început urmărirea penală împotriva lui Şerban Huidu. Realizatorul TV, acuzat de ucidere din culpă
- Cine sunt oamenii care au murit în accidentul provocat de Şerban Huidu
- RECONSTITUIRE: Victimele lui Huidu nu au avut nicio şansă
- Rezultatele autopsiilor victimelor lui Huidu. Ce le-a provocat moartea