IOANA LUPEA: "Numele persoanei care va conduce Rusia începând de astăzi e un detaliu".
Puterea simbolică deţinută de preşedintele rus Dmitri Medvedev nu va intra în conflict cu puterea reală ce va aparţine premierului Vladimir Putin, atât timp cât scopul politic este unul singur: recâştigarea prin pârghii energetice a rolului Rusiei de mare putere mondială. Doar atât s-a schimbat de la Petru cel Mare: Rusia nu mai are un despot, ci o putere autoritaristă bicefală. După simulacrul de alegeri, când preşedintele desemnat ca succesor de Vladimir Putin a primit formal şi ştampila alegătorilor, te întrebi ca marchizul de Custine: caracterul naţiunii este cel care a dat naştere autocraţiei sau autocraţia este cea care a creat caracterul rus? Pentru orice cetăţean al lumii libere, votul ruşilor de ieri rămâne un mister. De ce ar alege un popor să trăiască fără libertate şi fără adevăr? Răspunsul marchizului de Custine, la fel de actual ca acum mai bine de un secol: ruşii se dezvinovăţesc în propriii ochi cu gândul că puterea pe care o îndură este prielnică satisfacerii ambiţiilor de putere.
Cine îşi imaginează că expansiunea democraţiei liberale şi globalizarea capitalistă au potolit „visurile de semeţie şi speranţa de a domina“ ale ruşilor, se înşală. Astăzi, ca şi pe vremea marchizului, Rusia crede că autocraţia este ascendentul ei asupra unei Europe consumate de liberalism, pe care o va stăpâni până la urmă învrăjbind-o. Ce altceva decât măr al discordiei este Ungaria, care s-a pus la dispoziţia aspiraţiilor Rusiei de a „gazpromiza“ (termen folosit de unii comentatori) securitatea energetică europeană? Sau refrenul dâmboviţean cu preţul gazelor?
Politicieni, oameni de afaceri şi comentatori vorbesc insistent despre „nevoia să ne gândim serios la o relaţie cu Rusia“. Fostul ministru PSD al apărării Ioan Mircea Paşcu, căruia îi aparţine îndemnul anterior citat, deplângea ieri, într-o dezbatere organizată de BBC împreună, HotNews, naivitatea noastră de a crede că Uniunea Europeană va echilibra raporturile României cu Rusia „venind pe talgerul nostru“. Un mesaj subversiv pe care l-am mai auzit rostit cu alte cuvinte şi de Dan Voiculescu, şi de Dinu Patriciu, şi de Cozmin Guşă.
Va fi preţul gazelor ruseşti un spin electoral? Vom vedea. Traian Băsescu, cel care pentru prima dată în istoria postdecembristă a României a jucat politica externă pe o singură carte, euroatlantică, este acuzat de încăpăţânare potrivnică interesului românilor de a avea gaze mai ieftine. Pe fondul declarării independenţei Kosovo şi al alegerilor prezidenţiale din Rusia, unii actori publici vor încerca discret şi sub pretextul protecţiei sociale să ne împrietenească cu Moscova. Dacă, cu Dmitri Medvedev şi cu Vladimir Putin la cârmă, Rusia va face agenda europeană prin resursele naturale, de ce să ne punem de-a curmezişul?
Ungaria, care a dat proiectul Nabucco, de independenţă energetică a Europei, susţinut şi de SUA, pe conducta ruso-bulgară South Stream, pare deocamdată pe val. Dar nu este exclus ca politica duplicitară a guvernului socialist de la Budapesta, care parafa la Kremlin înţelegerea cu Medvedev şi Putin cu numai două zile înainte de alegerile din Rusia, să aducă Ungariei izolarea în NATO şi UE. Indiferent cât ar fi de mic preţul gazelor ruseşti, costă mult. Prea mult pentru ca România să-şi permită.