"Case closed" au titrat, acum câteva zile, mai toate televiziunile, atunci când au anunţat eliminarea lui Vasea Şoric din Poliţia Română.
Pe toate canalele se simţea o notă de satisfacţie: s-a făcut dreptate, cazul este închis. Oare?
Raportul Corpului de Control al ministrului de interne despre situaţia de la poliţia judeţului Neamţ este şocant. Doar în 2010 au fost 84 de fapte grave - inclusiv violuri! - care pur şi simplu nu au fost înregistrate în evidenţa lucrărilor penale. Alte 2.195 de dosare cu autori necunoscuţi stăteau la sertar, cercetările fiind abandonate. Dar, în 2010, au trecut pe la Neamţ nu mai puţin de alte patru controale şi nimeni nu a descoperit nimic. Până a făcut prostia să se dea în stambă la televizor, Şoric era un poliţist exemplar, care primea doar calificativul "Foarte Bine". O primă întrebare: oare doar Şoric a fost responsabil de ceea ce se petrecea la Neamţ? De ce mai există în Ministerul de Interne un Corp de Control, o direcţie anticorupţie şi una de informaţii, celebra DGIPI (cu peste 3.000 de angajaţi!), dacă cei de la Bucureşti nu ştiau nimic? Sau ştiau şi nu făceau nimic?
O a doua întrebare: numai la Neamţ se muşamalizează fapte grave - precum tâlhăriile şi violurile - pentru ca, pe de o parte, poliţiştii să nu aibă nicio bătaie de cap şi, pe de altă parte, să poată prezenta statistici pozitive? Puţine lume ştie că, din 1990 şi până acum, în România s-au înregistrat peste zece mii de omoruri cu autor necunoscut! Potrivit raportului pe 2009 al Parchetului General, anual sunt câteva sute de oameni ucişi de către persoane care rămân neidentificate. În 2007 (miniştrii de interne: Vasile Blaga şi Cristian David) s-a înregistrat un record spectaculos: 1.757 de omoruri cu autor necunoscut (faţă de 383 în 2006 şi 373 în 2008). Plus 39 de pruncucideri. Şi alte 33 de lovituri cauzatoare de moarte. Toate în acelaşi an, fără ca vreun criminal să fie prins până în 2009! În condiţiile în care numărul poliţiştilor români la o sută de mii de locuitori este cu 25% peste media europeană. Ceea ce s-a petrecut la inspectoratul din Neamţ este doar vârful icebergului. În toate judeţele se procedează la fel. Iar asemenea situaţii sunt acoperite de către cei din Bucureşti, unde există o încrengătură de interese între poliţiştii corupţi, politicieni şi presă. Da, este adevărat, ziariştii au mediatizat cazul Şoric şi poate că fără presiunea din mass-media chiar nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar nici măcar în presă nu există un interes pentru ca ancheta să meargă mai departe. Ziariştii sunt legaţi de şefii poliţiei pentru că, în primul rând, depind de informaţiile care vin din această zonă şi, în al doilea rând, pentru că îşi rezolvă, cu ajutorul acestor relaţii, micile probleme personale. Acum câţiva ani lucram la un alt ziar când s-a produs o mare dramă: a fost furat telefonul redactorului-şef. Imediat s-a mobilizat întreaga poliţie, inclusiv ministrul de la acea dată, şi, după doar 48 de ore, telefonul a fost returnat, cu surle şi trâmbiţe. Dar partea hazlie urmează abia acum: la scurt timp după ce însuşi ministrul se împăunase cu acest mare succes, mă sună directorul SRI, pe care-l ştiam din perioada în care fusese parlamentar. Iar omul îmi spune: "Mircea, nu ştiu noul număr de telefon al redactorului-şef, aşa că te rog să-i transmiţi că noi, cei de la SRI, nu Internele, i-am recuperat mobilul, fiindcă noi deţinem aparatură pentru a depista un telefon chiar şi atunci când i s-a scos cartela SIM".
Foarte bine, s-a îndreptat un rău, dar să facem o comparaţie cu biata femeie violată la Neamţ , al cărei dosar a fost îngropat de indolenţa sau corupţia oamenilor lui Şoric. Cam cât efort s-o fi consumat pentru depistarea autorilor? Sau cu soarta celor peste 10.000 de oameni ucişi în ultimii 20 de ani şi în cazul cărora puţine speranţe sunt ca poliţia şi Parchetul să mai facă dreptate.
Demiterea lui Şoric este o modalitate tipică de a închide gura presei prin sacrificarea unui nebun. Sistemul rămâne neschimbat, iar cei care îl patronează îşi păstrează poziţiile. Simpla plecare a lui Vasea Şoric nu rezolvă mai nimic şi este mai degrabă un motiv de întristare.