PDL ar trebui să se decidă: doreşte să fie un partid de dreapta care susţine o economie de piaţă sau este o turmă de populişti, care vrea naţionalizarea Petrom, în speranţa deşartă că benzina se va ieftini?
Aparent, preşedintele partidului, Emil Boc, susţine ca statul să vândă o cotă de 9,84% din Petrom şi speră să obţină din această tranzacţie impresionanta sumă de 600 de milioane de euro. Dar aceasta este doar o faţetă a politicii PDL. Pentru că partidul şi Boc personal sunt angrenaţi într-un război cu această companie petrolieră, scopurile reale fiind două: liniştirea cetăţenilor enervaţi de majorarea preţurilor la carburanţi şi un atac politic la adresa fostului premier PSD Adrian Năstase.
Nu credeam că-l voi apăra vreodată pe Năstase şi guvernarea sa coruptă, dar cred că privatizarea Petrom a fost unul din cele mai bune lucruri din perioada 2001-2004. Cât s-a aflat sub controlul statului, compania era o vacă de muls pentru personaje precum celebrul lider sindical Liviu Luca. Nu-i exclus ca, pe diverse căi, o parte din banii sifonaţi de aici să fi ajuns la Vîntu şi să-l fi ajutat pe acesta să-şi pună pe picioare imperiul media. În plus, pentru a închide negocierile de aderare la UE, România avea nevoie să demonstreze că este o "economie de piaţă funcţională". Retragerea statului din economie şi privatizarea Petrom era una din condiţiile pentru a obţine acest statut.
Sunt convins că Năstase, la fel ca şi Boc, ar fi preferat să ţină Petrom sub controlul său, dar a fost nevoit să o privatizeze, sub presiunea UE. Rău în atacul constant pe care Boc şi PDL îl duc împotriva Petrom este că, în final, statul va pierde bani. Pentru că, într-o măsură mai mare sau mai mică, preţul acţiunilor pe care guvernul le va vinde pe Bursă va fi diminuat de conflictul pe care compania îl are cu puterea. Cât de mult vor plăti investitorii pentru acţiunile Petrom dacă guvernul ba îi trimite ANAF-ul pe cap, ba îi reproşează decizia (corectă din punct de vedere economic) de închidere a Arpechim, ba cere imperativ Consiliului Concurenţei să verifice o posibilă înţelegere pe piaţa carburanţilor? Merită să dai banii pe acţiuni la o firmă care este în război cu guvernul populist al unei democraţii dubioase din Europa de Est? Unul din amicii lui Boc, deputatul PDL Adrian Gurzău, ales în circumscripţia Cluj, vrea să iniţieze un referendum prin care statul să redevină acţionar majoritar la Petrom. Până acum, niciun lider al PDL nu s-a dezis de acest proiect legislativ. PDL se află şi în fruntea iniţiativei de formare a unei comisii parlamentare care să ancheteze modul în care OMV a respectat contractul de privatizare al Petrom. Deocamdată, înfiinţarea comisiei este tergiversată, după ce PNL s-a retras din afacere. Dar deputatul PSD Iulian Iancu - acel personaj pe care unul din colegii săi de partid îl descria, într-o discuţie cu oficiali ai Ambasadei SUA la Bucureşti, ca fiind omul ruşilor, manevrat de Gazprom - a anunţat formarea unei subcomisii care să investigheze înfiinţarea preţurilor la carburanţi şi activitatea Petrom în perioada postprivatizare.
Este rolul politicienilor să vândă iluzii. Exemplul (tâmpit!) pe care l-am auzit şi de la Cătălin Striblea - o dovadă că ziariştii au ajuns mai populişti decât politicienii - este că guvernul bulgar a ajuns la un acord cu societăţile petroliere şi a îngheţat preţul benzinei. Pentru o lună. Mi se pare o glumă proastă. Cât de greu este să-ţi dai seama că, după o lună şi jumătate sau după două luni, acele companii vor majora preţul benzinei astfel încât să-şi recupereze profitul pierdut în luna în care au îngheţat preţurile? Cu tot cu dobândă. Preţul benzinei este stabilit de piaţă, iar Petrom ar putea fi sancţionată doar dacă s-ar demonstra că este parte a unui cartel. Chiar cred românii că un Petrom sub controlul lui Boc sau sub cel al lui Antonescu le va da benzină ieftină? Dar România este parte a pieţei comune a UE şi dacă în această ţară benzina ar putea fi cumpărată cu un euro/ litru, de exemplu, ea ar fi imediat exportată în ţările europene în care preţul este peste 1,3 euro/ litru. Românii ar trebui să asculte ceea ce le-a spus managerul Fondului Proprietatea, Greg Konieczny: dacă Petrom era la stat, benzina ne-ar fi costat 8 lei/ litru. S-ar putea să nu exagereze.