Presa română a alcătuit, cu obişnuitul profesionalism şi cu marea-i promtitudine, topul principalilor vinovaţi de drama de la Maternitatea din Giuleşti: 1. Ne-simţitorul Băsescu ("nu va vărsa vreo lacrimă pentru copiii morţi" - C.T. Popescu). 2. Ungurul Cseke ("Gândacul" - Marius Niţu) 3. Guvernul Boc, care "a subfinanţat".
Sado-moderatoarele au scos biciul şi i-au plesnit pe păcătoşi, obişnuitul grup de somităţi medicale coborâte din Mercedes şi-a recitat jelania despre "banii din ce în ce mai puţini", iar analiştii au tras concluzia: asta păţim dacă l-aţi votat la 6 decembrie!
Ştiţi ce se va întâmpla peste o săptămână? Nimic. Presa va amuşina alt scandal şi, cu mintea ei scurtă, va uita de istoria de la spitalul din Giuleşti. Iar tragedia se va repeta, într-o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu.
Vă mai amintiţi de scandalul imens care a izbucnit în noiembrie 2007, când un nou-născut s-a asfixiat cu cordonul ombilical, întrucât asistentele tocmai schimbau tura? Sau de povestea din 2006, când soţia unui ziarist de la "România liberă" a murit ca urmare a unei hemoragii de care nimănui din spital nu i-a păsat?
Ce s-a întâmplat după astfel de întâmplări nenorocite? Două lucruri cred eu că ar trebui schimbate, măcar pentru a reduce probabilitatea unor astfel de drame. Primul ar fi să terminăm cu ipocrizia că asistenţa medicală trebuie să fie gratuită. Nu este! Să introducem coplata şi să permitem ca o parte din banii de asigurări să fie administraţi în regim privat. Nu văd alte căi de a sparge sistemul umilitor al "plăţilor informale", în care niciodată nu ştii cât şi cui trebuie să dai.
Eu personal cred că este corect să-l plătesc pe un medic care câştigă 12-18 milioane de lei după ce a învăţat pe brânci în facultate şi a pierdut ani buni din viaţă pentru a se specializa. Mi se pare o chestiune de etică, în condiţiile actuale.
Dar ce facem cu medicii şi cu asistentele care nu te tratează până când nu plăteşti? Iar cei jumuliţi sunt amărâţii care se împrumută ca să facă faţă şpăgilor?
Acum s-a inventat o metodă mai sofisticată prin care contribuabilii plătesc actul medical: dacă te duci la spital, eşti pus să aştepţi ore întregi în picioare în aşteptarea unui doctor care n-are timp. Dar care are suficientă bunăvoinţă dacă te duci la cabinetul său, cu plată. Înţeleg că medicii au nevoie de un venit suplimentar, dar atunci de ce mai contribuim la asigurările obligatorii de sănătate?
Al doilea lucru pe care-l aştept este ca medicii să facă ordine în propria lor ogradă. Mulţi se plâng, pe bună dreptate, că presa îi blamează în bloc. Dar Colegiul Medicilor nu ştie decât să acopere cazuri scandaloase de neglijenţă, amestecate cu o incredibilă lipsă de omenie. Atitudinea colegiului îi încurajează pe cei care văd în pacienţi doar nişte saci cu bani. Şi, oricât de mici ar fi salariile, se justifică astfel lipsa de omenie a prea multor cadre medicale?
Cât despre Băsescu, da, cred că are partea sa de răspundere. Dar nu pentru că a spus un truism, cum că medicii se duc acolo unde sunt plătiţi mai bine. Dacă vă uitaţi peste presa din Germania veţi descoperi că cei de acolo pleacă în Elveţia, la salarii mai mari, iar în locul lor vin doctorii din Cehia. Dar în toamna lui 2009, când se apropia campania electorală şi era mare nevoie de bani, ministrul interimar Adriean Videanu a dat peste cap spitalele şi direcţiile de sănătate pentru a instala acolo clientela PDL. Nu cred că Băsescu a fost străin de ceea ce făcea Videanu.
În loc să ofere poporului obişnuiţii vinovaţi de serviciu, presa ar trebui să creeze o presiune pentru a distruge lanţul complicităţii dintre casta superioară a medicilor şi politicieni, de la putere sau din opoziţie. Astăzi se înjură unii pe alţii. Când se termină spectacolul televizat, în spatele scenei, oamenii îşi dau mâna pentru a menţine acelaşi sistem medical putred. Ne revedem la următorul talk-show, când alt spital va umple morga cu oameni sănătoşi.