MIRCEA MARIAN: "De obicei, am privit cu oarecare detaşare năstruşniciile pe care Traian Băsescu le-a debitat, cu seninătate, în materie de politică externă".
Dar faptul că preşedintele României a sugerat că atitudinea SUA faţă de situaţia din Kosovo se compară cu ceea ce a făcut URSS, în 1968, în Cehoslovacia, mi se pare că reprezintă un vârf al inepţiilor rostite de veselul nostru şef de stat. Luni seara, întrebat de Robert Turcescu de ce mai respectă România normele de drept internaţional, dacă SUA, Franţa şi Germania le încalcă, Băsescu a răspuns, senin: „Vă aduc aminte de Cehoslovacia ’68. (...) Este istoria noastră, indiferent cine era şeful statului“. Sunt perfect conştient că, în atmosfera isterică pe care au creat-o, în ultimele zile, unii politicieni români, declaraţia preşedintelui României va fi extrem de apreciată de electorat. Dar, până la urmă, unde-i diferenţa faţă de Ion Iliescu, cel care, în aceeaşi zi, spunea că Uniunea Europeană este „scârnavă“ şi „infectă“?
Două lucruri mi se par extrem de grave şi de periculoase în atitudinea lui Băsescu şi a politicienilor români care l-au secundat în aceste zile. În primul rând, înţeleg că le era imposibil, din motive electorale, să recunoască independenţa Kosovo. Dar nu era nevoie de tot circul aferent, apogeul find atins de găunoasa şi inutila declaraţie a Parlamentului României. Ar fi trebuit să ne păstrăm o portiţă deschisă, aşa cum au făcut Bulgaria şi Slovacia. Ambele ţări au minorităţi importante pe teritoriul lor şi, deocamdată, nu recunosc Kosovo, dar au anunţat că, în câteva luni, vor reevalua situaţia. Iar dacă cineva îşi închipuie că era datoria noastră să-i ajutăm pe prietenii noştri sârbi, ar trebui să se uite la tratamentul de care beneficiază românii în Voivodina şi la faptul că, recent, Patriarhia de la Belgrad s-a aliat cu cea de la Moscova şi a criticat înfiinţarea Mitropoliei Basarabiei.
În al doilea rând, mă nelinişteşte serios faptul că avem un preşedinte care, prins de valul dezbaterilor interne, nu ştie să se abţină şi dă o copită celor mai importanţi susţinători ai României. Am fost unul dintre cei care au apreciat faptul că Traian Băsescu s-a zbătut să-i aducă pe militarii americani în România şi am fost dezamăgit de iniţiativa lui Tăriceanu de a retrage trupele româneşti din Irak fără să-şi mai consulte aliaţii. Acum, sunt absolut stupefiat când văd că acelaşi preşedinte al României devine apărătorul poziţiei ruseşti şi le dă americanilor lecţii de drept internaţional. În „zoaia“ din politica noastră internă, astfel de schimbări de fronturi ar fi obişnuite şi acceptate. În politica internaţională, nimeni nu-ţi spune nimic în faţă, dar toţi ţin minte, pentru mult timp, ceea ce ai făcut.
Nu ştiu dacă americanii, francezi, germanii şi englezii au procedat bine sau nu recunoscând independenţa Kosovo. Dar sunt principalii noştri aliaţi şi ar fi fost mult mai bine dacă politicienii noştri ar fi fost mai discreţi, în loc să chelălăie, prin gard, la ei. Gura slobodă a lui Băsescu poate fi, uneori, mai păcătoasă decât dezastruosul domn Cioroianu.