După aproape două mandate, aproape de sfârşitul carierei, Lula da Silva, preşedintele Braziliei, a ajuns la o cotă de încredere de 70%, performanţă neatinsă de niciun alt lider din lume.
Popularitatea i-a crescut chiar şi pe durata crizei, brazilienii răspunzând la sondaj la sfârşitul anului 2009. După alte două luni, Lula da Silva a fost numit de revista „Time” personalitatea politică nr. 1 a lumii. Adică încă un titlu de campion în clasamentul neoficial.
Obama îl numeşte „Ma’ Men”, aşa cum adolescenţii îşi înfig, admirativ, arătătorul în afişul artistului preferat. Preşedintele bărbos fusese înainte un sindicalist atât de agresiv şi populist, încât reuşise să bage în grevă generală toată industria metalurgică din America de Sud.
Are şcoală, la propriu, cât clasele trenului, iar când a câştigat alegerile toată lumea capitalistă a simţit pe şira spinării un sloi de gheaţă gândindu-se la intrarea într-o epocă marxistă a celei mai mari ţări sud-americane. N-a fost deloc aşa. Lula e departe de ceea ce se înţelege în regiune printr-un pro-american, dar a infirmat atâtea temeri, luând deciziile corecte în nenumărate momente-cheie, încât a devenit un fel de Mister Popularitate în lumea civilizată.
Ca să închei lunga introducere, Lula a uimit prin forţa morală de a deveni duşmanul propriului său trecut. Una e să cucereşti o ţară, altceva să o conduci, a recunoscut imediat ce-a devenit preşedinte.
Am avut această comparaţie în cap de mai multe ori în ultimii ani. Românii şiau dorit ca Traian Băsescu să reuşească pentru că aspiraţiile personale încă se hrănesc cu mituri. În cinismul lor, analiştii neagă existenţa liderilor providenţiali, supereroi care nu pot fi întâlniţi în viaţa reală, dar oamenii încă mai cred în existenţa lor şi unii povestesc că i-au întâlnit în carne şi oase.
Lula da Silva poate n-a reuşit să schimbe de unul singur Brazilia în numai şapte ani, dar mandatele sale vor rămâne în istoria acestei ţări ca „punctul de cotitură”. Ziariştii străini scriu despre el şi îi răspândesc în lume povestea ca pe un poem epic. Pentru Traian Băsescu punctul de cotitură a sosit. Călin Popescu-Tăriceanu l-a trădat, a fost prietenul oligarhilor, s-a dus... Am mai pierdut un an cu alegerile prezidenţiale, s-a dus şi acesta... Băsescu a stabilit un nou record la băi de mulţime şi a compromis deficitul bugetar pentru a-şi recâştiga mandatul. Unii au un frison gândindu- se că ar fi putut câştiga Geoană.
Îi ştim toate scuzele. Acum însă totul depinde numai de voinţa lui. Nimic nu-i mai stă în cale şi nici nu mai are nimic de pierdut. Mai mult decât omul care a ratat reforma în România nu poate ajunge. Nici măcar pentru PDL nu mai e nimic de făcut, aşa cum stau lucrurile acum. Traian Băsescu a tăiat în carne vie, impunând românilor curba de sacrificiu, şi nu i-au trebuit mai mult de câteva ore pentru a face calculele.
Nici nouă nu ne va lua mai mult de câteva zile până ce vom afla dacă preşedintele este jucător sau doar se laudă. Necesitatea reformelor în România este atât de evidentă încât în numai o săptămână toată lumea s-a pus de acord asupra lor. N-a fost greu pentru că le ştim şi le cerem de ani de zile. FMI a aruncat peste noi ligheanul cu apă rece, Traian Băsescu trebuie să împingă lucrurile, să urnească România.
În acest moment preşedintele ni se va dezvălui complet. Alegerile sunt simple, nu există dubii, nu există nuanţe: statul iese sau nu iese din domeniile pe care clientela politică le sugrumă în acest moment, face sau nu face reformă în sănătate, impune sau nu transparenţa totală în achiziţiile publice şi în controlul averilor. Îşi ştie temele, de exemplu să facă din absorbţia fondurilor europene (unde ocupăm ultimul loc în UE) o prioritate naţională. Traian Băsescu are misiunea de a „împinge lucrurile” aşa cum nimeni n-a avut curajul să o facă până acum. Iar eroii există, nu sunt fabulaţii.
Lula da Silva a fost reales după reforme care au surprins Banca Mondială, iar cu aproape 30 de ani în urmă Margaret Thatcher n-a cedat presiunilor, deşi Marea Britanie a traversat doi ani de lupte de stradă. Thatcher a condus apoi ţara încă un deceniu şi o consolidat- o pentru alţi 25 de ani. Traian Băsescu e pe cont propriu, nu mai poate da vina pe nimeni dacă România se scufundă. Şi ne vom lămuri în scurt timp.